Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

21 martie 2012

Primăvara Arabă - 5 -


Anul trecut când vorbeam despre eclipse, am vorbit despre ceea ce se petrece în Orient și despre descătușarea femeii, dovadă că trei musulmance au împărțit premiul Nobel pentru pace, dar și despre lideri care-și vor pierde poziția datorită incapacității de a mai comunica cu masele. Unul dintre aceștia a fost Moammar El Gadhaffi, despre care spuneam că nu va apuca sfârșitul anului. Acum aș vrea să amintesc un alt nume, cel al președintelui Siriei, Bashar al-Assad. 
De ce am denumit tot ce se petrece în Orientul mijlociu și apropiat "primăvară arabă", este pentru că guvernelor statelor musulmane de acolo şi din Africa de Nord au căzut unul după altul, pentru că știm din proprie experiență că revoluţiile democratice sunt iniţiate de către majoritatea tinerilor, conştienţi că și țara lor trebuie să evolueze, să beneficieze de tot ce este aport tehnologic, practic să producă un up-grade  de mentalitate, chiar și pornind de la Tunisia, în decembrie 2010 - ianuarie 2011. Această primăvară arabă a cuprins Orientul Mijlociu ca un val sau ca o furtună în deşert, şi un număr de regimuri au fost răsturnate chiar înainte de a fi în efectivitate, inclusiv în Egipt.
Marte călătorea în acea perioadă prin constelaţia Leului (cunoscută, tradiţional, prin caracterul său feroce şi vărsare de sânge). Acum, în retrogradare, se intersectează cu numeroase stele fixe, cum ar fi de exemplu,Alioth sau Calul Negru din Ursa Mare. Această constelaţie cu caracter marţial rare ori aduce beneficii națiunilor şi liderilor politici ale căror teme astrale sunt afectate. Pe de altă parte, Alioth în sine, semnalizează sinuciderea în rândul femeilor şi pericol în timpul sarcinii, deşi unele autorităţi nu îi acordă o putere prea mare.
La 15 martie, Nodul Nord era conjunct cu Antares, stea fixă regală, din Inima Scorpionului, iar Nodul Sud era conjunct cu o altă stea fixă regală, Aldebaran din ochiul Taurului. Ambele stele fac parte din selecția Behenian, o colecție medievală de stele fixe, care are o vechime considerabilă în folosirea poziției acestora, mai ales, în practică magică. Astfel, că mijlocul lunii martie este considerată o perioadă cu un potențial malefic extrem de ridicat. Antares (în Săgetator la 9 gr 46, prin corecție 9 gr 54) este atribuită Arhanghelului Uriel, Paznicul Porții de Apus. Simbolizează spiritul de aventură combinat cu încăpăţânarea, leziuni la nivelul ochi, dar și onoruri care s epot pierde brusc. Mai aduce încăpățânare, suspiciune şi violență. Aldebaran (in Gemeni la 9 gr 47 iar prin coreția centenară la 9 gr 55) este atribuită arhanghelului Mihail, Paznicul Porții de Est. Aduce elocvenţă, onoruri înalte, integritate, popularitate şi curaj, dar, de asemenea, semnalează izbucnirea unui război, scandalul şi agitaţia. În acestă calitate, asocierea cu un Marte retrograd belicos poate fi un semnal de alarmă care anunță pierderi însemnate și moarte violentă. Să ne amintim doar de moartea lui Gadhaffy sau de boala lui Mubarak. În mod clar cele mai amenințate rămân regimurile autoritare.  
Dar oare ceea ce înlocuieşte aceste regimuri să fie o înflorire a democraţiei? Stelele spun, că este puţin probabil. Ceea ce este mult mai probabil este că grupurile organizate din spatele acestor revoluţii sau cel puţin a o parte din aceste mișcări, vor prelua puterea tot pentru sine. Nu știu de ce, îmi vine în minte Frăția Musulmană, un grup fundamentalist musulman sunnit, care a agitat Orientul Mijlociu timp de decenii. Crezul acestei mișcări este radical - Dumnezeu este obiectivul nostru, Coranul este constituţia noastră, Profetul este liderul nostru; Jihad este modul nostru de exprimare. Şi moartea de dragul lui Dumnezeu este cea mai mare aspiraţie a noastră.
Revenind la Bashar al-Assad, Marte retrograd  este conjunct cu Soarele natal al liderului sirian. De asemenea, Soarele este în conjuncție cu Asterion, din constelaţia cu acelaşi nume, care semnifică dragostea pentru vânătoare şi o minte pătrunzătoare, făcând ca cei născuți sub semnul său să speculeze credința altora, dorința de putere, inteligență și pasiune. Bashar al-Assad este un om cult, manierat, care și-a desăvârșit educația la Londra. În momentul de față se află în fruntea unui regim despotic, este adeptul unei religii minoritare dispreţuite, ai cărei membri au ajuns la putere datorită infiltrării deliberate în sânul armatei şi a guvernului, pentru a se proteja de persecuţia sunniţilor majoritari de care am amintit, din Frăția Musulmană. Să reținem că deși statele arabe dimprejur l-au condamnat, regimul sirian este sprijinit de state non-arabe dar musulmane cum este Iran-ul, a  cărei linie religioasă este mai apropiată de cea căreia îi aparține Bashar al-Assad.
Deci, astral,  Marte (violență și pasiune) afectează soarele președintelui sirian (conducător) iar Saturn (restricţie, austeritate, karmă), în ultimul grad din Balanță afectează Venusul natal al președintelui (cultură, dorință, nevoie, necesitate, bani lichizi). Examinând tema sa natală, aș spune că dacă a trecut de două eclipse cea din 25 noiembrie și cea din 10 decembrie, va supraviețui și lui Marte retrograd, nu fără dificultate însă. Părerea mea este că de fapt, nu este altceva decât o amânare sine die, în încercarea de a-și pune familia la adăpost undeva în Occident – totuși Ceres în pătrat cu Luna natală (pierderea de copii) sugerează un moment dur pentru Siria dar și pentru conducătorul său.
În loc de final
Efectele personale ale lui Marte retrograd vor fi lungi şi dificile.  Din fericire, Marte va reveni în mers direct pe 14 aprilie, în gradul al patrulea din Fecioară, grad în care va mai sta o săptămână.  Culoarea roșie este apanajul acestei planete așa că să nu ne mirăm că va fi conjunct cu steaua roșie El Kophra situată pe piciorul din spate ale Marii Ursoaice (Ursa Major) și este asociată cu infidelitatea femeilor și răzbunarea, știm foarte bine ce face o ursoaică furioasă, dar staționând alături de Marte poate rămâne încă în hibernare.

19 martie 2012

Criza europeană – UE în flăcări - 4 -


Chiar dacă analizele recente au fost potrivnice și de rău augur pentru euro şi zona euro, prognoza nu este atât de rea ca atunci când le-am suprapune peste tema momentului intrării moneidei euro pe piață. Și dovada este elecventă, priviți ce face cu Leul național.
Marte retrograda taman când trecea peste MC momentului apariției monedei euro, ceea ce ar putea sugera un nou Început. Posibilitatea este susținută și de faptul că Marte în momentul retrogradării făcea un trigon cu Venus din tema natală a apariției monedei europene. Din păcate însă, Marte nu poate fructifica acest aspect favorabil decât în prima săptămână a lunii iulie 2012, datorită ciclului retrogradării.
Deși, pe 15 martie, este într-un Careu în T cu Nodurile lunare, va fi în trigon cu Soarele natal al momentului nașterii monedei euro și astfel va reduce din impactul acestui aspect destul de stresant, cel puțin pentru cei care au depozite ori rate în euro.
Cum se vede retrogradarea lui Marte din perspectiva nativității UE? Dur. Marte retrograd face un pătrat aplicant cu Saturn din tema natala a UE. Momentul este oricum inflamat de către Mercur retrograd (a intrat în retrogradare pe 12 martie) și vizează tot ceea ce înseamnă risc financiar – de la investitori la jucătorii înrăiți. Dificultățile și întârzierea plăților în această perioadă pot fi cauzate de lipsa de pregătire, de planificare și organizare – în sine a organizației care este UE, a organismelor implicate prin colaborarea cu UE sau a țărilor care fac parte din UE. Din păcate, în ciudat tuturor măsurilor de precauție, evenimentul nu este predictibil decât în chiar momentul producerii sale datorită aerului volatil și asta face ca rezerva specialiștilor să fie una întemeiată. Influența este puternică și euro rezistă eroic; chiar amenință pozițiile autoritare prin pătratul dintre Soare și Lună cu axa Nodurilor Lunare din tema natală a monedei europene.
Cu toate acestea, aşa cum am văzut în tema natală a monedei euro, există un potenţial crescut ca succesul să fie unul neașteptat prin forța de acțiune și experiența care-și spune cuvântul, deoarece impune ca acestea să păstreze cursul. Oare să ne îngrijoreze momentul? Ei bine, Saturn (restricţie, tristeţe, clasa muncitoare) este conjunct cu Jupiter natal din tema astrală a UE (avere; expansiune; agenții guvernamentale; conducători, leaderi), aşa că ar putea fi o problemă. 
Din start, creşterea economică şi prosperitatea generală va fi restricţionată. Identităţile culturale vor fi mult mai clar definite, astfel că sunetul tobelor care clamează naţionalismul se aude tot mai tare – președintele francez vrea să reorganizeze zona Schenegen, madame Christine Lagarde care vrea să curețe Franța de venetici sau, tot în Franța, atacurile armate asupra etnicilor evrei sau faptul că Orientul Mijlociu este în pragul unui război iminent, fraude și spălare de bani la Vatican, Suedia vrea să renunțe la cash și să opereze doar cu carduri și file cec etc. Ideile şi atitudinile cu privire la aceste lucruri vor fi mai tranșante ca niciodată așa că se cere, calm și o schimbare pozitivă de atitudine, noi reguli în ceea ce privește tradițiile şi autoritatea împotriva libertăţilor individuale, în special să taxeze orice abatere de la norme, structura şi forma din trecut. Zona euro şi locuitorii ei pot deveni mai realiști, în multe domenii, așa că investitorii vor trebui să accepte un profit mai lent în această perioadă. 
Mai mult decât atât, Uranus şi Ceres, în momentul retrogradării lui Marte, - forţe distructive care sunt eminamente active - sunt conjuncte și în preajma gradului 2 din Berbec, în Casa a 7-a, astfel Casa dușmăniilor are ușa larg deschisă. Mai mult, în apropiere sunt stele fixe Kerb și Deneb Kaitos care avertizează asupra pericolului ca iubita să fie părăsită de amant. Ambiție, vanitate, intuiție, entuziasm, capriciu și decizii proaste cam așa s-ar traduce situația și atârnă greu deasupra popoarelor din zona euro! Fără îndoială, iluzia și autoamgirea nu îi va ocoli pe cei din Consiliul UE după cum ei însăși se văd destul de diferit față de cum îi văd ceilalți.
Acest lucru este demonstrat și de inconjuncția incomodă dintre Neptun tranzit și Ascenedentul temei natale ale UE, aspect aplicant la o diferință de niciun minut. Jupiter este în opoziție cu Neptun conjunct cu Uranus, la care se adaugă inconjuncția dintre Ceres – Neptun și Jupiter din tema natală a Comunității Europene. E, iată o combinaţie problematică într-adevăr, încărcată de neînţelegere şi perversitate. Apoi tranzitul lui Pluto care este în conjuncție cu Soarele UE, un aspect masiv, puternic, care va transforma multe proiecte europeane împotriva voinței unora, încet și sigur, pe parcursul următorilor patru ani.
Această fază, pe termen lung, amplifică intens conştiinţa de sine și induce o nevoie imperioasă pentru un nou început și transformare. Este inevitabilă. Trecutul va avea mult de a face cu prezentul, pentru a prelua iar controlul asupra vieții lor, mai ales acele state care au permis altora să se implice în rezolvarea problemelor naționale. Sunt vizate în mod special cartelurile financiare străine și instituțiile financiare internaționale.
Marte retrograd în opoziție cu Chiron din Pești din 22 martie, arată testele tipice opoziţiei, aduce emoţii puternice sau reacţii inflamate, dificil de controlat sau de a le menţine sub control. Idealismul poate împinge spre rezultate imposibile. Presiunea din partea celor din jur, poate provoca reacţii extreme iar reacțiile exagerate și emoţiile sporite ne pot transforma în propri noștri duşmani.

2 martie 2012

Un sărut furat sub o ploaie de Foc


 Un trigon în semne de pământ, între Marte ( 14 gr 14 Fecioară, decanul lui Saturn, deci potențat oarecum de acesta, duadul de Berbec, uau!) – Jupiter (7 gr 18 Taur, decanul lui Venus - banii lichizi, sumele de care dispunem sau pe care ne bazăm, duadul stăpânit de Rac și este implicată astfel Luna un alt semnificator financiar)  – Pluto ( 9 gr 09 Capricorn, decanul lui Saturn, duad stăpânit de Berbec, deci Marte se implică și o face serios dacă ne gândim la agitația din ultimele luni), debutează furtunos pe 2 martie, la orele 10.40, ora Bucureștiului, și va dura aproape întreaga lună.
La ce am putea să ne așteptăm, de la trei planete de Foc în semne de pământ, loc în care ele nu se simt deloc bine, ci pur și simplu dinamitează totul, mai mult una dintre ele este retrogradă, iar pe 12 martie va intra în retrogradare și Mercur. Ia să vedem, luându-le pe rând, în câteva cuvinte: Marte în Fecioară, repară dar și doboară, ne obligă la reevaluări; Jupiter în Taur, facilitează acumularea, bani proveniți din resurse proprii; Pluto, acest Marte la puterea a 3-a, răstoarnă întreg sistemul de valori și obligă să construim altceva în loc, să găsim noi modalități de a acționa.
Pe data de 13 martie cele trei se vor afla în ceea ce se numește trigon regal, adică toate cele trei planete se vor afla la gradul 9, fiecare în semnul în care se petrece. Momentul culminat va fi 14 martie, când diferența de minute este extrem de mică și putem vorbi despre un trigon regal în toată splendoarea sa. Pe 15 martie cele trei planete își văd de drum și intră în aspect pe care l-am putea numi de-acum separant, ca pe 28 martie, acesta să se desfacă.
Fiind vorba despre semne de Pământ, lucrurile vor cunoaște o exacerbare, o ierarhizare și o implicare puternică, cu reale efecte, benefice sau malefice, în funcție de casele în care se formează aspectul. Avantajați din acest punct de vedere sunt nativii la care acest trigon are loc în case angulare pentru că sporește nu doar energia și dorința de a acționa ci chiar realizarea celor mai nebănuite lucruri. Aspectul vizat este destul de restrâns - finanțe, în general, finanțele proprii, finanțele naționale – posibile decizii surpriză, contracte fabuloase, totul în funcție de cum știu actorii implicați să își joace rolul, vor fi 3 zile în care domeniul real-estate-ului să cunoască o posibilă relansare - pot crește pentru puțin timp prețurile caselor, se pot face achiziții sau vânzări de bunuri mobile și imobile la prețuri neașteptate, se pot lansa prototipuri de diverse facturi care să prindă imediat la nivelul pieței, posibile tranzacții de bursă neobișnuite, fluctuații ale monedelor naționale în bine sau în rău în funcție de temele natale ale țărilor respective.
Pentru România aspectul se face la nivelul Casei a 2-a (Resursele naționale dar și instituțiile financiare implicate – posibile decizii vizând o minimă creștere a veniturilor din muncă proprie – 1 – 3 %, posibiliă stabilitate și chiar riviriment, zilele acestea, ale monedei naționale), Casei a 7-a (Casa diplomației – posibile rezolvări ale unor stări internaționale tensionate care vizează România – rezolvarea vizei Schengen, primirea unei noi tranșe de împrumut, Olanda se retrage de pe pozițiile belicoase, vom vedea) și a Casei a 11-a (Casa parlamentalilor, a aleșilor – poate vor lua și aceștia o serie de decizii care să nu ne mai umilească!). Casele a 2-a și a 11-a sunt case succedante, echilibrate și stabile, Casa a 7-a este angulară, deci posibl ca rezolvarea unor probleme financiare pentru România să vină pe cale diplomatică, din afară.
Aceste schimbări sunt cu atât mai posibile cu cât trigonul regal în semne de pământ este acompaniat de un trigon în semne de Foc, între Nodul Nord (în tranzit peste MC-ul României, 9 gr 92 Săgetător) – Neptun natal conjunct cu Junona natală (9 gr 14 R, Leu, părerea mea că vom asista la o răsturnare de situație în ceea ce rivește sistemul sanitar din România, pe de o parte, iar pe de alta de o decizie menită să reglementeze o serie de probleme de pe piața muncii; mai poate fi vorba și despre realizările unor români peste hotare – premii, recunoaștere, oferte) – Uranus tranzit conjunct cu Mercur retrograd tranzit ( 3 gr 59, respectiv 6 gr 08 Berbec, în Casa identității naționale, posibile decizii care să vizeze poporul român și care vor zgândări orgoliul multora, să nu uităm că Mercur este totuși retrograd!).
Mercur va intra în retrogradare pe 12 martie. Conjuncția cu Uranus nu face decât să exacerbeze dorința unora de a acționa și de aici o decizie nu tocmai bună de a face ceva care să lezeze imaginea României.
Pluto în aspecte benefice, posibile răsturnări de situații financiare. Întotdeauna avem surpriza ca în spatele unui aspect benefic, Pluto de fapt, să avertizeze asupra a altceva. Și în acest context, am putea asista la noi acuze de corpție aduse unor cunoscuți demnitari care să implice factorul juridic, fapt care ar putea aduce un sprijin neașteptat noului Guvern din partea unor partide dar și pierderea unor poziții și unui sprijin necondiționat.
Avantajații momentului din punct de vedere financiar și material sunt nativii semnelor implicate Taur – Fecioară – Capricorn, mai ales cei care au Soarele în preajma gradului 9, din punct de vedere a acțiunii și a determinării nativii semnelor de Foc: Berbec – Leu - Săgetător, mai ales cei care au Soarele în preajma gradului 9. Efectele, prin polaritate, se vor resimți în preajma aceluiași grad 9 și pentru nativii din celelalte semne, de Apă și de Aer. Aș spune că tot ceea ce se petrece în luna martie, va avea forța unui sărut furat sub ploaie de Foc.
                                                                                                                                                  - va urma - 

18 februarie 2012

Priviți atent peste umăr - 3 -


            Când Marte este retrograd în Fecioară, se pare că replicile lui nu mai urmăresc tiparul clasic al flăcăului răzvrătit, irascibil și gata să sară la bătaie, ci, dimpotrivă, se pare că ne face pe toți mai introspectivi și avem tendința să ne gândim mai de grabă la modalităţi de a acţiona și reacționa la aspectele şi problemele care se referă la semnul implicat decât să avem o atitudine energică. Nativii cu Soarele sau Luna natală în Fecioara, cu Soarele natal și Luna natală în ascensiune, vor fi deosebit de predispuse la astfel de introspecții. Nu avem de ales, v-o spune o nativă cu Luna în Fecioară, dar acum este momentul să ne reconsiderăm opiniile cu privire la propria viață dar și la viață în general, deoarece avem ocazia să vedem perspectiva motivaţiilor inconştiente precum și legăturile acestora cu motivaţiile ascunse care ne determină să acționăm fără să ne gândim. Și pentru că Fecioara este un semn mutabil normal că și celelalte semne mutabile Săgetător, Pești și Gemeni, vor simţi efectele retro-marțiene mai acut.
Marte retrograd în Fecioară este hipercritic, vizează perfecționismul până la obsesie pentru detalii, crește atenția pentru lucrul bine făcut și înclinațiile spre meticulozitate mai ales dacă este vorba despre alimentație, probleme de sănătate și de asistență medicală sau decizii militare. Îngrijorarea și grija pentru detalii vor avea aspecte morbide. Anxietatea va dezvolta aspecte care țin de hiperbolizarea ideii de valoare și semnificațiile acesteia vis-a-vis de produsele farmaceutice, de substanțele chimice și pesticide sau de medicină. Și pentru că Marte în Fecioară este, de regulă, original, plin de resurse și dornic să lucreze în colectiv sau în echipă, ne putem aştepta să devină extrem de critic față de colegii de echipă sau de șefi, mai tot timpul nemulţumiţi de activitatea acestora.  Acest lucru va fi vizibil în special în ceea ce priveşte problemele care țin de greșelile din trecut, de micile erori care au dus la problemele majore din prezent. 
Cei care au funcţii de răspundere sau de autoritate vor trebui să se uite mai atent în spatele lor. Șefi sau subordonaţii, angajaţi în asociaţii organizate ierarhic, cum ar fi sistemul sanitar – medici, asistente medicale, infirmiere ori sindicatele şi armata sunt instituții în care să se experimenteze tulburări de orice natură de natură – vezi fitilul SMURD aprins de demisia doctorului Raed Arafat din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, întemeietorului Serviciului Mobil de Urgență din România, și care orglindește cum nu se poate mai bine faptul că realitatea celor de sus nu se pupă cu realitatea celor de jos și care a declanșat amplee mișcări de stradă sau cazul locotenentelui Alexandru Gheorghe de la Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, care cu temperamentul caracteristic vârstei a ținut să-și manifeste offul. Greșeala a fost că a făcut-o în uniformă și de aici problemele pe care și le-a generat singur. Sunt convinsă că în tema natală are un Marte disonant care a fost flambat de cel în tranzit. Sau demisia premierului Emil Boc, o Fecioară sadea!
Eforturile noastre de a ne perfecționa abilităţile şi capacităţile la un nivel imposibil de atins se va confrunta cu imperfecţiunile din realitatea imediată. Iată măcar un motiv pentru care trebuie să cultivăm toleranța față de asemenea situaţii imperfecte, să evităm să implicăm propriile sentimente când se pune problema de munca în colectiv, pentru că o atenție prea mare la detalii face să pierdem din vedere taman esențialul și în loc de lucru bine făcut ne putem pomeni acuzați de superficialitate și neatenție. De asemenea, acţiunile agresive, în special stimulate de incapacitatea de a vedea ansamblul lucrurilor, adică pădurea de uscături, duce la pierderi prin speculaţii şi asocieri riscante în afaceri, avorturi sau dezagregarea relației copii – părinți, dezamăgire sau durere provocată de iubirea înșelată, abandonată, uitată, respinsă; predispoziția spre accidente, spre acte de violență datorate neglijenței, agresiuni care pot culmina cu acțiuni nebunești care pot induce stări de nervozitate, dureri intestinale, dureri musculare de pe urma stărilor tensionate, mâncatul până la extenuare cu tendința de a lua în greutate și oscilații alarmante ale glicemiei. Cei care fac treaba asta să bea un pahar cu apă în care au stors o jumătate de lămâie, cu o jumătate de oră înainte de a se așeza la masă.
            Apoi, inconjuncția cu asteroidul Palas sugerează că acţiunile, în general, sunt susceptibile de a fi blocate, mai ales dacă un dezechilibru de putere trebuie să fie îndreptat, în special între bărbaţi şi femei. Pallas, înţeleptul razboinic de sex feminin, dă sens şi direcţia luptelei femeilor de a se elibera de dominaţia opresivă a bărbaților – vezi mișcarea feminină care de mai bine de un an zguduie lumea Islamului. Asemenea fratelui său Ares/Marte – sacrificiul, setea de sânge, războinicul pur sânge, Palas Atena era și ea considerată o zeiță a războiului, dar poziția ei era întotdeauna de strateg pe când fratelei ei implica violența imprevizibilă. Și iată-ne prinși într-o încrengătură de contrarii – masculinul și femininul. Palas este asociată luptei pentru o cauză, reprezintă punerea în practică a abilităților strategice și a inteligenței creatoare în scopul de a fi mai bune la locul de muncă, o trăsătură specifică semnului Fecioară. Cu toate acestea cumulate, este bine să se evite orice intervenție chirurgicală care vizează creierul, nervii sau organele senzoriale – tegument, amigdale, corzi vocale, tranzacţiile și afaceri, intrarea în fabricație a unor noi prototipuri, evenimente sportive, misiunile militare de anvergură – priviți doar starea tensionată SUA – Iran unde Iranul se pare că dă dovadă de mai multă minte și a propus un dialog diplomatic la masa tratativelor, demararea de noi construcții. În schimb ar putea fi avantajate proiectele de inginerie, mecanice sau spațiale în scopuri militare – satelitul românesc Goliat!
            Marte a intrat în retrogradare acompaniat de o cohortă de Careuri în T. Cel mai important mi se pare însă cel cu Nodurile Lunare sau axa destinului, care tranzitează în prezent semnele Săgetator  (Capul Dragonului, Nodul Nord care vorbește despre evoluția noastră în această viață) - Gemeni (Coada Dragonului, Nodul Sud, marcajul karmic, pedeapsa în viață, obligaţiile şi plățile pe care le avem în această viață), din 15 martie și care va dura până în a doua săptămână a lunii mai. Mi se pare un aspect dificil, tensionat care va aduce multă violență și conflicte, atât la nivel mundan cât și în plan personal pentru cei care sunt afectați direct de acest tranzit. Pe de altă parte, Saturn aflat la 28 gr 22 R Balanță, este în opoziție separantă cu Jupiter, 9 gr 43 Taur, iar Jupiter este într-un semi-pătrat stresant cu Soarele, 25 gr 20 Pești, şi inconjunct cu punctul de eclipsă din noiembrie 2011 (eclipsa totală de Soare, 2 gr 37 Săgetător), ceea ce cere atenție sporită. 
Cele două planete, Saturn (restricţie; durere) şi Jupiter (extindere; avere) nu sunt doar în opoziţie separantă ci sunt, de asemenea, opuse prin natura lor. Semipătratul cu Soarele adâncește această diferență și implică un potenţial negativ sporit. Orice aspect major între cei doi mari Cronocratori aduc schimbări majore. Responsabilitățile, restricţiile şi reglementările sunt în conflict direct cu libertatățile individuale, factori esențial dacă ne gândim la blocajele pe care le implică la nivelul progresului, succesului sau propria fericire. Nu putem conta pe reușită atunci când autoritatea noastră este contestată. Valorile religioase şi filosofice tind sa fie rigide, ortodoxe sau prea materialiste. Încercați să nu abordați lucruri noi din perspectiva unei excelente oportunități pentru că veți avea probleme, cel puțin pe moment. Este greu de luat decizii importante, probabil din cauza neîncrederii în ceilalți. Pot apărea dificultăţi de ordin juridic şi procesual ca urmare a presiunilor sociale. 
Saturn şi Venus sunt în paralelă iată un factor moderator pentru că Saturn şi Venus sunt prieteni (Saturn este exaltat în Balanță semn stăpânit de Venus). Aspectul de paralelă are tendinţa de a scoate ce este mai bun din Saturn dar, ce este mai important, este că o face pentru o perioadă lungă de timp, astfel încât valori precum frumusețea dar și dorința de structura, atracţia dar şi determinarea să se combine pentru a da contextului o aromă benefică vreme îndelungată.
Trigonul lui Saturn cu Neptun (delir, fantezie, iluminare spirituală), într-un aspect partil, îi dă ocazia lui Marte să poată ajuta la doborârea structurilor osificate ale religiei şi politicii, ceea ce s-ar putea numi un posibil un progres.
Marte în conjuncție cu steaua fixă Denebola, o stea  masivă, albastră, din coada Leului, o stea de natură saturniano-venusiană care semnifică nenorocire și rușine. Fiind vorba și despre Marte – răzbunare, curzime, lipsă de popularitate, pierderea unei poziții și oprobiu public, mă duce cu gândul că este posibil să mai asistăm la câteva prăbușiri răsunătoare – lideri politici, oragnisme economice și financiare internaționale.
- va urma - 

1 februarie 2012

Analizaţi ce acţiuni duc la perfecţiunea dorită - 2

Marte iubeşte înainte de toate mişcarea şi acţiunea imediată, iar retrogradarea într-un semn de pământ nu este confortabilă pentru el. Cu Marte mergând aparent în sens invers, vor exista obstacole, întârzieri sau frustrări deoarece energia rezultată de pe urma retrogradării îl împinge spre interiorizare şi revizuire mai degrabă, decât spre externalizare şi acțiune. Este obligat să activeze pe profilul Fecioarei, adică să se adapteze la maniera de lucru a acesteia, să analizeze nu doar ceea ce face ci şi modul în care o face.
Cu Marte în ipostaza celui care o lasă mai moale, ne putem trezi în situații că am făcut prea multe lucruri superficial presați de timp, pe ultima sută de metri, fie că nu ne-am planificat cum trebuia acțiunile, fie că le-am făcut doar pentru că trebuiau făcute, dar cine comentează ordinele superiorilor?! Să nu uităm că lucrurile făcute în ultima clipă sunt tipice pentru Berbec. Toate acestea acum pot deveni obstructive, pot contesta funcția și poziția și pot bloca ascensiunea profesională. Vom simți pe pielea noastră ce înseamnă lucrurile făcute de mântuială.
Dacă ați intrat în impas, nu mai aveți idei și vă simțiți secătuiți de energie, recurgeți la o abordare alternativă, care să pună sub lupă orice decizie veți lua, mergeți la esența problemei. Și nu uitați, minciuna sau orice alt subterfugiu nu-și au loc acum! Este unul dintre momentele numai bune pentru un upgrade a strategiei și a stilului de muncă. Avem de ales între a ne îmbunătăţi modul de lucru și de a ne revizui capacitatea de decizie, de bună voie, altfel vom fi obligați să facem acest upgrade. Selectivitatea și calitatea sunt două dintre caracteristicile de bază ale Fecioarei. De exemplu, semnarea aproape pe ascuns a tratatului ACTA, în Japonia, care îngrădește libertatea Internetului, poate fi o foarte mare greșeală dar poate fi, în același timp, un act deliberat, proiectat cu foarte mult timp în urmă și atunci perspectiva se schimbă, înseamnă că doar trebuia să fie semnat. Dar din punct de vedere a libertății de comunicare este însă o mare mârșăvie a celor de la putere. Înseamnă că le este FRICĂ. Și atunci să ieșim în agora și să arătăm cu degetul spre cei care ne-au furat acest drept. Cel de a COMUNICA liber și fără teamă. A nu se crede însă că sunt de acord cu pirateria pe Internet, care este o altă poveste!
Revenind la Marte retrograd, a gândi înainte de a acționa nu înseamnă că trebuie să luăm chiar totul de la zero. Se poate promova cu ușurință dar la fel de repede proaspătul promovat se va izbi de lucruri și situații neaștetate ori vor intra în conflict cu persoane cu care altă dată colaborau foarte bine - este valabil mai ales pentru bărbați - deoarece nu au fost atenți la ce ascundea această promoare la care poate visau demult dar nu știau cu ce se vor confruntă.
Apoi ne vom confrunta cu o predispoziție crescută spre accidente deoarece toate energia marțiană acumulată în noi se poate transforma într-un butoi de pulbere în care am adunat irascibilitate, frustrare și furie. Cu Marte retrograd este mai greu decât de obicei să vedem ce se ascunde în spatele lucrurilor, ce este dincolo de sentimentele noastre sau care sunt sentimentele reale ale celor din jur și de aici o nevoie interioară crescândă de a stăpâni lucrurile, de a le controla iar efectele să fie taman cele de care fugim.
O planetă retrogradă maifestă și un potențial agresiv pe măsură, deoarece energia curge pe tiparul configurației EU-lui interior mai degrabă decât să se exprime deschis, să țâșnească spre exterior, aşa cum se întâmplă când este în mers normal. Încă din primele ore ale retrogradării, Marte în marşarier devine ca o bombă cu ceas, va atrage ca un magnet situațiile explozive care implică nu doar anumite persoane, ci și evenimente și experienţe vechi, adunate de-a lungul timpului și care acum vor răbufni la cea mai mică stare de iritare, așa că încercați pe cât posibil să evitați situațiile limită. Cheia situației sunt relațiile cu celelale planete. Aspectul armonic cu Mercur din Capricorn, poate transforma frustrare şi emoţiile negative în bule de aer care vor ieși la suprafata cu ușurință şi la fel se vor sparge, dar să nu uităm că trigonul, prin însăși natura sa, duce totul la limita minimei rezistenţe chiar dacă aspectul este considerat ca fiind armonios. 
Sexul şi sexualitatea pot deveni o problemă în timpul lui Marte retrograd, în special dacă sunt implicate componenta tensiuni la locul de muncă, probleme de sănătate sau de rutina de zi cu zi în condiţiile în care Fecioara implică aceste probleme. De asemenea, acumularea sarcinilor de serviciu, senzaţia de presiune asupra propriei persoane, pot declanşa reacţii acolo unde se aşteaptă mai puţin.  Vă puteţi trezi că viaţa sexuală nu vă mai satisface şi în loc să încercaţi, fără succes, tehnici noi sau alte poziţii mai bine recurgeţi la o perioadă de abstinenţă. Dacă ne lăsăm duşi de val vom avea numai probleme, cel mai bun lucru, vorba unui prieten, daţi-vă un pas înapoi şi priviţi atent nu doar imaginea de ansamblu ci şi părţile componente. Conservarea energiei sexuale este o idee excelentă. O vâlvătaie pe cale se să stingă poate fi reaţâţată astfel apoi, pentru destul de multă vreme!
Şoferi! Autoturismele ţin într-adevăr de Mercur dar condusul acestora eminamente de Marte. Arta de a şofa, verificarea în oglinda retrovizoare, încetinirea sau oprirea atunci când situaţia o cere, rularea cu viteză mică, mai ales acum când drumurile ascund adevărate capcane de gheaţă. Eu am derapat pe o bucată de gheaţă cât o nucă, noroc că nu am avut nicio maşină în spate şi eram pe drum cu sens unic. M-am învârtit pe loc şi apoi m-am redresat. Şi astăzi mă întreb ce se întâmpla dacă aveam viteză, nu aveam decât vreo 30 km la oră pentru că urcam!? Atenţie, cu Marte retrograd şi în Fecioară, tentaţia sau provocare, spuneţi-le cum vreţi, se ascund în detalii. Dacă vedeţi că cel din spate conduce agresiv, vă provoacă să acceleraţi, lăsaţi-l să treacă; în apropierea trecerilor semnalizate, încetiniţi pentru că acum parcă mai mult ca niciodată pietonii vor trece strada la 2 – 3 m de ele nicidecum pe unde trebuie; dacă izbucneşte vreun conflict, cum se întâmplă din ce în ce mai frecvent, nu vă implicaţi, lăsaţi-l să înjure şi vedeţi-vă de ale voastre, evitaţi scăparea situaţiei de sub control astfel. Mantra de moment să vă fie – Sunt calm, ma relaxez, nu reacţionez!
            Să nu uităm Luna Plină din 7 februarie, (cu Soarele în Vărsător şi Luna în Leu), care toarnă şi ea din licorile cosmice, în cazanul mistic din Vărsător. Ea va media careul în T (tensiune, conflict) între Jupiter din Taur şi Saturn din Balanţă, eveniment care sugerează fie nori în paradis, acumulare de tensiuni şi rupturi neaşteptate, fie găsirea unei punţi, refacerea unor relaţii rupte din te miri ce. Toate acestea vor fi puse sub lupă de către raţionala Fecioară.  Aspecte care ţin de relaţie şi de sănătatea cuplului cum ar fi fertilitatea, de exemplu, vor fi văzute într-o lumină nouă, ar putea aduce suprize: un tratament neaşteptat, schimbarea anumitor mentalităţi, ceva ce a fost întrerupt se poate reînnoda. Surprinzător, nu, pentru un Marte retrograd?! E, nu ar trebui să fie dacă ne gândim că Uranus, independent şi impetuos navighează nestingherit prin Berbec, semn stăpânit de Marte. Regândirea unor acţiuni precum şi reorientarea unor proiecte în desfăşurare sunt, de asemenea, necesare.
- va urma - 

24 ianuarie 2012

Marte navighează cu toate pânzele sus - 1-


Impulsiv, mai puțin cumpănitor dar dotat cu o energie și cu o forță ieșită din comun, Marte era Zeul Războiului la vechii elini. Resimțim aceste carcateristici cei cu un puternic marcaj marțian, mai ales, din 18 noiembrie când a început ciclul retrogradării (atenție, nu retrogradarea!) și le vom mai simți, cu vârf și îndesat, până pe 19 iunie când se va încheia acest ciclu.
Pe de altă parte, Marte are una din cele mai lungi perioade de retrogradare, în ultimii 500 de ani doar de 4 ori s-a produs acest lucru, iar în Fecioarăe nu a mai stat opt luni de aproape 900 de ani. Este un eveniment, dar poate ceea ce îl face fascinant este strălucirea lui pe boltă, toată noaptea, o strălucire atipică și destul de ușor de confundat pentru un novice, cu Venus.
Dacă privim mareele cosmice pe care le provoacă dar și nava pe care o conduce, de un roșu aprins şi care are la bord, din plin, impuls, inițiativă și curaj, așteptați-vă ca viața voastră de-acum încolo să funcționeze într-un ritm ameţitor, uneori incontrolabil, care să vă ducă spre noi orizonturi. Marte a ridicat steagul de abordare a semnului Fecioară pe 7 noiembrie 2011, imprimând acestui comis voiajor al flotei cosmice, un  impuls mai puţin raţional, mai puţin pământesc.
 Fecioara este semnul raţiunii, un cerinţelor şi a criticilor perfecţioniste, care aspiră să fie în serviciul cuiva sau a ceva, aspiră la utilitate şi rutină şi are geniul adaptării, cu toate acestea este un semn care are nevoie să fie pus în mişcare de forţe exterioare. În acelaşi timp, însă, este şi un semn care poate cădea cu uşurinţă pradă cârcotelii, grijilor, anxietăţii şi tensiuii nervoase. Acţiunea lui Marte este instantanee, vulcanică, marchează cu furie şi părăseşte teritoriul fără să-l fi explorat, Fecioară dimpotrivă, este complexă, completă, meticuloasă şi dubitativă până îşi va finaliza sarcinile cu care a fost îndrituită. Dacă Marte lasă totul baltă când este vorba despre sex, Fecioara îşi termină treaba la timp pentru a savura interludiile şi a prelungi preludiul înainte de a ajunge în pat.
În timp ce Marte urmăreşte confruntarea sau îşi provoacă adversarii la luptă, Fecioara  preferă să lucreze dimcolo de forţă şi ostilitate preferând să-şi facă treaba indiferent de preţul plătit. Marte se află în fruntea, conduce, energic, sare amănuntele în ideea că el trebuie să facă lucruri măreţe, în timp ce Fecioara preferă cuminte anonimatul şi de multe ori câştigă prin accentul pe care îl pune pe detaliu, necesităţi minore care dau farmec întregului. Marte poate fi berbecul de sacrificiu, renunţarea la dorinţa personală pentru un vis măreţ, pe când Fecioara va spune prezent la nevoile altora, chiar dacă veţi surprinde peste umăr o şoaptă critică. Marte nu caută întotdeauna să câştige prin război alte idealuri (deşi ar putea face asta), dar cu siguranţă va dori să fie primul care ajunge acolo. Fecioara urmăreşte permanent să-şi îmbunătăţească situaţia, aspiră la standardele uneori idealiste şi de aceea nu pot fi realizabile.
Felul de a fi a  Fecioarei nu este o poziţie confortabilă pentru dinamicul Marte şi nici să o suporte ca şi cum ar fi bătălia viaţii lui nu are chef deoarece perfecţionismul, idealismul sau fundamentalismul pot reprezenta lumea în care aceasta trăieşte. Totuşi, critica Fecioarei îl va salva de la o examinare dintre cele mai stricte ale ale celor din jur iar un proces cu un Marte războinic nu se suportă cu uşurinţă, deoarece poate induce nu doar tensiuni interioare ci agitaţie la nivelul vieţii personale, lucruri destul de greu de suportat de către Fecioară. Bunătatea şi compasiunea sunt lecţii bune pentru Marte în Fecioară pentru că Marte este capabil şi de asemenea sentimente şi asta poate da strălucire atât lui însuşi cât şi semnului în care se află. Să ne amintim doar că Marte este un neînfricat luptător dar că poate fi şi un chirurg excelent, un inventator sau un militar de excepţie, paleta cuvintelor cheie este destul de largă – foc, oţel arme, cuţite, instrumente contondente, asociate şi cu o mare dragostea de libertate. Pe de altă parte însă şi Fecioara după depăşirea problemelor personale, este capabilă să organizeze de la un simplu birou operaţional la o armată şi chiar o naţiune,ba chiar să strălucească în domniul ştiinţelor exacte, ale artei sau ale psihologiei cognitiv-comportamentale. Totuşi cu Marte în Fecioară, nimic nu este uşor dar este incintant pentru că traseul acestei planete prin semnul stricteţii, a logicii şi sănătăţii are proporţii columbiene, semn că se merge spre descoperirea de noi teritorii ca apoi să se revină la cele cunoscute dar cu un plus de ştiinţă care să-i călăuzească paşii incandescentului Marte spre Viitor.
Pe 25 ianuarie, la ora 03.53, ora Bucureştiului, Marte va începe retrogradarea propriu-zisă. Vă propun ca pe parcursul câtorva numere să pătrundem în tainele planetei roşii, altefel decât este ea cunoscută. Motoul acestei incursiuni va fi: analizaţi ce acţiuni duc la perfecţiunea dorită!
- va urma -

15 ianuarie 2012

Venus, Luna, Ceres, Junona, Palas și Vesta - 3 -

Reconfigurarea arhetipului feminin
Descoperirea asteroizilor este perioada care a marcat redescoperirea istoriei antice, ba mai mult a poziției femeii în societatea antică, rolul femeii cultivate în interiorul familiei, creativitatea sa ceea ce a dus la o retrezire, la o renaştere a vieţii spirituale a femeii moderne. Vieţile oamenilor şi cea a societăţii, în general, au fost influenţate de creşterea activităţii emisferei drepte a creierului, polaritatea feminină, care a dus la o altă percepţie a lumii decât până atunci. În limbajul simbolic al astrologiei, descoperirea asteroizilor cu nume de zeiţe au condiţionat regăsirea unor arhetipuri pierdute, noi, în condiţiile date, care dădeau o coloratură specifică şi o rezolvare de o manieră proprie, problemelor psihologice şi sociale pentru că activarea acestei emisfere a dus implicit la regăsirea şi reafirmarea principiului feminin.
Ştim că doar două planete, Luna si Venus, au reprezentat arhetipurile feminine clasice, cel al mamei şi al soţiei. Până la asteroizi, astrologia a trebuit să privească experiența feminină și femeia din perspectiva diverselor arhetipuri masculine. Era nevoie de un nou set de simboluri care să descrie experiența feminină din perspectiva femeii, ceea ce se întâmplă astăzi. Din 1972, când astrologii au observat și au înțeles ce semnifică asteroizii in tema astrală, au descoperit în interacțiunea acestora o mulțime de informații care au adus o altă viziune şi înţelegere asupra arhetipurilor feminine precum şi la o multiplicare a acestora. Pentru că planetele au primit numele unor zei în momentul descoperirii lor şi sute de ani acestea au caracterizat şi viaţa femeilor, asteroizii au primit nume de zeiţe. Recunoaşterea şi importanţa acordată astrologiei şi din perspectivă feminină au completat şi au consolidat personalitatea omului, dezvăluind energiile neintegrate care adesea au fost sursele unor probleme.
Ceres, de exemplu, a aruncat o nouă lumină, prin simbolismul Lunii, asupra relaţiei dintre un bărbat şi mama sa şi, de asemenea, dintre el şi soţia sa sau cu alte femei în viaţa lui de adult. În plus, Ceres simbolizează şi capacitatea noastră de a avea grijă de celălalt, modul în care această parte a naturii noastre interioare îşi găseşte expresie. Manifestări tipice de energii ceresiene la un barbat se regăsesc în profesiile pedagogice – predare şi îndrumare, medicină pediatrică, agricultură, grădinărit, gastronomie sau nutriţie, medicină şi terapii complementare, profesii legate de ecologie şi protecţia mediului, şi, desigur, contribuţia sa la creşterea şi educaţia copiilor.
Pallas, pentru un bărbat ca şi pentru o femeie, poate simboliza capacitatea lui de a concepe strategii, misiunea sa de clarifica lucrurile şi de a găsi adevărul, sentimentul de dreptate, dobândirea de competenţe şi ingeniozitatea sa în domeniul artelor utile – moda, creaţia de modă şi de bijuterii, precum şi capacitatea lui de a practica profesii care au legătură cu vindecarea. Aşa cum Palas poate semnifica la femei, respingerea propriei feminităţi şi la bărbat poate semnifica respingerea propriei masculinităţi, polaritatea sexuală opusă impregnată în subconştientul său. Plasarea de Pallas în tema astrală a unui bărbat poate sugera modul în care un bărbat percepe femeile puternice şi independente din jurul lui şi acest lucru, de obicei, are de a face cu sentimentul propriu de competenţă.
Junona poate semnifica felul în care un bărbat înțelege să se comporte în căsătorie precum şi alte forme de parteneriat, inclusiv, parteneriate de afaceri. Poziția ei în tema astrală determină, de asemenea, modul în care se rezolvă conflictele dintre sine și ceilalţi, dacă parteneriatele în care a intrat în sunt benefice sau sunt susceptibile de interese ascunse. Junona poate arăta, de asemenea, ce fel de soţie preferă bărbatul şi care este atitudinea lui faţă de femeile căsătorite şi faţă de căsătorie, în general. Junona, vorbeşte despre bărbat în calitatea lui de soţ şi de tată şi, prin extensie, orice parteneriat care duce la naşterea unei noi identităţi.   Acest asteroid are de a face cu omul, în rolul său de procreare ca soţ şi tată, şi, prin extensie, în orice facere comună care poate  duce la naşterea unei noi entităţi. Pentru o femeie, Junona poate arăta şi modul în care o femeie se comportă cu partnerul ei, dacă nu cumva prin atitudinea sa îl impinge ea însăşi spre infidelităţi.
Vesta poate semnifica relaţia bărbatului cu sine însuşi, ca fiinţă completă, în afară de relaţiile cu ceilalţi. Poziţia ei poate sugera şi devenirea sa spirituală, în concordanţă cu credinţa şi spiritul său interior. Ca şi la femei, şi la bărbat, Vesta mai poate semnifica nevoia de a conserva Trecutul spre a construi Viitorul.
De asemenea, se poate face o legătură interesantă între momentul descoperirii asteroizilor şi etapele de dezvoltare ale omului: Ceres, primul asteroid descoperit, răspunde de prima etapă de viaţă când interesul copilului este concentrat asupra mamei, este etapa Copilăriei; Palas, al doilea în ordinea descoperii, sugerează etapa în care copii încep să se identifice mai întâi, cu modelele părinţilor, în speţă cel al tatălui, care să-i iniţieze în relaţiile cu lumea exterioară, etapa dintre copilărie şi adolescenţă, trecerea la adolescenţa când aceste modele sunt căutate în afara familiei, când fetele visează mai toate să devină supermodele sau cântăreţe iar băieţii încep să fie preocupaţi de viitoarele profesii. Junona, cel de-al treilea asteroid, este arhetipul soției, ea fost consoarta lui Zeus/Jupiter, pe care-l urmărea cu o tenacitate furibundă, dar și o protectoare a nașterilor. Sugerează etapa de viață a femeii adulte, căsătoria şi naşterea, perpetuarea specie, matroana. Vesta, ultima descoperită, reprezintă etapa finală a vieţii, femeia care se concentrează pe creşterea nepoţilor, nu mai poate face copii dar are o bogată experienţă de viaţă pe care o cultivă prin amintiri şi relaţiile de familie. 
Cititrea asteroizilor şi în acest fel, aduc indicii suplimentare asupra sensului lor, dar, normal, o femeie trece prin fiecare etapă simbolizată de asteroizi, de-a lungul vieţii. Aceste momente se referă mai ales la viaţa femeilor, ceva care până de curând a fost în mare măsură neglijat. Evident se pot face analogii şi cu vieţile oamenilor dar într-o formulă uşor modificată deoarece la aceştia, de exemplu, capacitate de reproducere nu cunoaşte limită de vârstă. Ca si femeile, şi bărbaţii trec prin stadiul Ceres în care ataşamentul pentru mama lor este obiectivul principal şi printr-o etapă Pallas când fac transferul de la imaginea ca model a tatălui la ceilalţi din lumea exterioară familiei şi printr-o Junona când sunt soţi şi taţi şi-şi întreţin familia dar şi printr-o etapă Vesta atunci când se pensionează şi se dedică nepoţilor şi vieţii de vârsta a treia.
Revenind la tema noastră de discuţie, mai trebuie spus că tetrada Ceres – Palas – Junona – Vesta reprezintă emanciparea femeii în secolul 21. Prin libertăţile asumate, exerciţiul la care este supus lobul dreapt al creierului (în sensul de-al pune la muncă) au amplificat nu doar viziunea creatoare, nu doar gândirea şi asumarea relaţiilor de tot felul ci şi sensibilitatea emoţională, energia vindecătoare pentru a depăşi experienţele dureroase acumulate de-a lungul a peste zece milenii de patriarhat.
Pe de altă parte, Ceres poate fi considerată unul dintre arhetipurile Mamei Pământ. Ea este preocupată de grija pentru copilul ajuns adolescent care învață în altă localitate, de felul cum este acesta îngrijit, ce mănâncă și dacă ia masa la timp sau de confortul și nevoile altora care nu au nicio legătură cu familia sa, dar sunt mai slabi și mai neajutorați decât ea. Un asemenea arhetip este ilustrat de Maica Tereza. De asemenea, Ceres poate ilustra relația mamă-fiică în lupta pentru supremația în Timp; arhetipul modern ar putea fi motivul Albă ca Zăpada prin al său ”oglindă-oglinjoară” care vorbește despre adolescența în floare și despre gelozia mamei care nu mai are controlul total asupra ființei pe care a născut-o, simte că o pierde, că altcineva va fi pe primul loc în viața ei, ba mai mult, prin tinerețe aceasta o va surcalasa în topul preferințelor celorlalți fie ei bărbați, fie femei.
Vesta mai poate sugera modul în care și de ce, un individ se va sacrifica pentru o cauză socială, deci în afara familiei sale, sau pentru una personală prin credință, sacrificiul fiind o  modalitate prin care el va face ceva în serviciul comunității în care trăiește, a societății, sau pentru creșterea personală cu ajutorul credinței ori prin aderarea la o religie, frecventarea unei anumite biserici sau prin autoizolare urmărind astfel creșterea spirituală. Un exemplu în acest sens ar fi poeta Emily Dickinson care a renunțat la responsabilități sociale pentru a se deica poeziei. Este un exemplu de energie vestaliană. O altă ilustrare a  arhetipului vestalian pot fi ostașii care păzesc Mormântul Eroului Necunoscut.
Junona reprezintă și obligaţiile şi angajamentele din interiorul căsătoriei cum ar fi fidelitatea, deci nu întâmplător ea își urmărește soțul cu atâta posesivitate, dar şi drepturile maritale care rezultă dintr-o relaţie. Arată modul în care o femeie își va valida şi valoariza statutul în societate dar și în familie prin alegerea partenerului de viață. Identitatea separată, dar egalată de femeia într-o lume a barbatilor este reprezentată de lecţiile de tip junonian. Să luăm ca punct de reper doar trei asemenea cupluri Irinel Columbeanu – Monica Gabor, Pepe – Oana Zăvoranu sau Remus – Irina Truică. Felul în care disputele lor au fost ilustrate de mass-media ar putea fi considerat un asemenea arhetip.   
Palas reprezintă puterea de a ne manifesta creativitatea şi acţionează ca un purtător de cuvânt pentru cei care au nevoie de un protector, în special în aspecte legate de drepturile omului sau de gen. Un asemenea arhetip ar putea fi reprezentat de Amnesty International, Medici fără frontiere sau gruparea Green Peace unde Palas reprezintă capacitatea de concentrare și convergența tuturor acțiunilor într-n singur sens, dat de genul de reprezentare, dar și de manifestările de prosperitate, succes și răsplată - balurile de caritate pentru susținerea activismului, participarea cu funcții onorifice –  Audrey Hepburn, Angelina Jolly, Andreea Marin ambasadoare ale UNICEF sau Mihaela Dicu, președintele onorific al AAR la susținerea unor campanii care au ca scop apărarea celor mai puțin norocoși decât noi, susținerea unor domenii pentru care legislația în domeniu este sumară sau lipsește cu desăvârșire, ar putea fi un semnificator.
Deși nu este un asteroid, nici măcar corp ceresc, Luna Neagră sau Lilith în tripla sa manifestare, reprezintă tendinţele distructive ale psihicului care să riposteze atunci când acțiunile promovate sunt respinse. Poate fi tema alergătorului de cursă lungă, a celor care iau viața ca pe o provocare atunci când nu-și materializează scopurile, obiectivele sau visele și se simt blocați de forțe sau energii care nu îl lasă să acționeze așa cum și-ar dori. Cu toate acestea, când energia lilitiană este sublimată prin disciplină acceptând realitatea ca fiind cea care este, lecţiile lilitiene aduc recompense şi împlinire într-un alt sector de viață sau într-un mod diferit.  De exemplu, un părinte își direcționează copilul spre o profesie care i-ar fi plăcut lui să o practice sau spre una care pare aducătoare de bani. Copilul cuminte, ține cont de îndrumările părintelui până la o limită și aici intră în joc astrele, inclusiv Lilith. Răbdător, va face facultatea dorită de părinți, dar când va fi să-și găsească un serviciu singurul pe care îl poate accesa este nu cel pentru care s-a pregătit ca școlarizare ci cu totul altul care rezonează undeva în memoria afectivă a nativului cu ceea ce ar fi vrut odată să facă și va lucra într-un domeniu în care creativitatea aparent abandonată va găsi canalul de realizare și se va reformula în raport cu ceea ce destinul i-a propus, lucru care nu se poate spune despre părinții noștri pentru care singura scăpare de a pleca de la țară era să facă un liceu sau o facultate la oraș. În acest fel, Lilith poate juca rolul unui Saturn mai mic pentru care sunt deosebit de valoroase provocările, testele existențiale care ne pun în varii situații și care duc inevitabil, la una și aceeași destinație: materializarea sau nematerializarea energiei lilitiene, drum de mijloc nu există. 
Spre o reconciliere universală
Trecerea, de la sexualitatea sacră la celibatul impus descrie ceea ce sa întâmplat în fapt, cu sexualitatea feminină de-a lungul mileniilor. Ca să înțelegem motivele fundamentale care au stat în spatele acestui proces trebuie să pornim de la schimbarea completă a viziunii asupra lumii în trecerea omenirii de la matriarhat la patriart. Omul antic a înţeles că trupul femeii este un portal de o dimensiune erotică neimaginabilă și că orgasmul era un mijloc de a crea o punte între sacru și profan și astfel sexualitatea a devenit o artă sacră practicată de preotesele care erau venerate. Totul însă a inceput sa se schimbe odată cu trecerea la patriarhat şi cu folosirea intensă a emisferei stângi a creierului. Noii lideri ai comunităţii au înțeles că, dacă păstrau cele două roluri feminine de bază, cel al mamei (dătătorea de viaţă) şi a iubitei (canalul divin) împreună, nu ar fi putut să le cucerească aşa că au început sistematic să le separe unul de altul. 
În tradiția evreiască se folosesc două seturi de vase de gătit, unul pentru carne și unul pentru sabat. Această practică este o metaforă extraordinară care arată cât de înspăimântați erau bărbații la ideea că ar putea amesteca cele două roluri arhetipale feminine, mama și iubita, femeia trebuie să fie ori mamă ori iubită, amândouă nu se putea altfel devenea prea puternică. Unii cercetători cred că cultivarea pământului a încurajat această separare, deoarece acestea erau necesare ca soțul și soția să rămână împreună ca să poată lucra câmpul. Bărbatul prin foța mușchilor semăna, iar femeia culegea. Când erau singure sau în exercițiul funcțiunii ca preotese sacre, se foloseau de trup pentru a cultiva și tot ele culegeau roadele, adică erau independente, nu era nevoie decât de o intervenție masculină minimă aşa că separarea rolurilor, dădea din punct de vedere social, siguranţa că femeia avea un statut inferior şi putea fi astfel dominată; devenind proprietatea bărbaţilor, ele nu aveau alte opţiuni decât fie căsătoria (Junona) şi să devină mame (Ceres, Luna Plină), fie să rămână necăsătorite (Palas) şi într-un final să ajungă fie fate bătrâne (Luna balsamică), călugăriţe (Vesta) sau prostituate (Venus). Niciuna din aceste opţiuni nu erau foarte atractive deoarece implicau un stil de viaţă anost, de gineceu. Unele par reconciliabile, cum ar fi cel de soţie – mamă, soţie – amantă dar aceste combinaţii erau adesea ineficiente şi nu duceau la împlinirea dorită. Epoca New Age a schimbat considerabil poziţiile, făcându-se primii paşi în direcţia reîntregirii feminităţii fragmentate de-alungul istoriei. Apariţia mişcărilor feministe pare să fi schimbat optica asupra acestui fenomen, ba a împins noua imagine spre extreme pentru că deşi acum femeile se bucură de un stil de viaţă mult mai degajat, cu libertate şi independenţă de mişcare (consolidarea arhetipului Palas) are un anume preţ: mame singure, disfuncţionalităţi în creşterea copiilor, familii dezmembrate deoarece structura tradiţională constituită pe nucleul social care îl reprezenta familia este din ce în ce mai sfâşiat. Foarte multe femei au ales cariera, au ales să rămână singure şi să respingă ideea de căsătorie, la asta adăugându-se   oficializarea identitatăţii sexuale distorsionate ceea ce a dus la dărâmarea vechilor valorilor care au devenit fără sens doar că nici în prezent, ele nu sunt înlocuite cu unele noi, viabile, lucruri pe care cu siguranţă o Preoteasă a Lunii, o reprezentantă a matriarhatului nu şi-ar fi dorit să vadă. Întrebarea este cum să ne păstrăm libertatea  proaspăt dobândită, întorcându-ne la ritualuri vechi care ţin de un sacru anistoric sau să combinăm fragmentele de feminitate recuperate spre a ne vindeca subconştientul torturat de amintiri greu de alungat fără a deveni însă duşmanii bărbaţilor?!
Răspunsul astrologic s-ar afla în descoperirea unei noi planete, o planetă care, în fapt, există deja pe hârtie. Conform legii lui Bode, o lege matematică care calculează poziţia, perioada de revoluţie şi distanţa astronomică ale şi dintre planetele, ar trebuie să existe acest organism trans-plutoniam dar este atât de departe, iar zona este atat de densă şi de întunecată încât astronomii nu au fost încă capabili o detecteze. Ori de câte ori omenirea a avut parte de o expansiune a conştiinţei, de o schimbare majoră la nivelul acesteia, schimbarea a fost marcată de descoperirea unor noi planete, iar acum, peste tot pluteşte, adie a schimbare nu doar la nivelul conştiinţei colective ci şi la nivelul celei individuale.
Potrivit unor astrologici, transplutonienele ar fi sub îndrumarrea spirituală a Balanţei  iar din această perspectivă, noua conştiinţă ar putea, de fapt, oferi o modalitate de a împăca sexele beligerante şi piesele fragmentate ale feminismului care deocamdată sunt împărţite între mamă şi consoartă. Se pare că alegerile pe care le avem de făcut nu sunt atractive, deoarece acestea induc limitarea în sine şi de multe ori se exclud reciproc. Este nevoie de o nouă planetă de sex feminin, care ar vindeca aceste răni şi ar uni toate fragmentele. 
Printre rolurile Balanţei sunt şi cele care implică diplomaţia, negocierile de pace şi de echilibrare a contrariilor. În vremurile noastre, supuse celui mai clar principiu darwinist în care este foarte importantă supravieţuirea celui mai adaptat, adevărul poate fi distorsionat, realitatea răstălmăcită sau dezechilibrată.  Oamenii sunt în imposibilitatea de a vedea şi alte adevăruri şi nu sunt dispuşi să accepte alte realităţi. Ori Balanţa care este rece şi imparţială, are capacitatea de a privi toate părţile implicate în conflict pentru a găsi o soluţie acceptabilă şi contribuind astfel la reconcilierea problemei. Niciunul dintre arhetipurile planetare nu este capabil să realizezeacest lucru. 
Stăpâna Balanţei este Venus, cea care reprezintă farmecul şi frumuseţea. Ori pentru a echilibra lucrurile, unii cercetători sugerează ca noua plaentă care ar urma să fie descoperită ar fi Khore/Persephona, fiica lui Cere/Demeter şi soţia lui Hades/Pluto şi care la fel ca şi Hermes/Mercur are capacitatea de a călătorii, e drept, temporar între cele două lumi, cea subterană a soţului său şi cea de la suprafaţă, a mamei sale. Ea este zeiţa îndrituită cu rol de amplificare a psihicului, a nivelurilor de conştienţă, şi cel de a ghida sufletele într-o altă dimensiune. Căsătoria ei cu Hades/Pluto a făcut-o Zeiţă a Morţii şi totuşi i s-a permis să părăsească lumea subterană şi să petreacă jumătate de an alături de mama sa, printre cei vii. Odată cu sosirea potenţialului transplutonian întruchipat de Khore/Persephona am putea descoperi o nouă faţetă a femininului, un arhetip care este capabil să transceadă limitele inferior – superior, jos – sus, subteran – teran, să accepte noile realităţi şi să realizeze că frumuseţea limitată de contrarii poate fi reconciliabilă şi ne poate da şansa unificării într-un Întreg a piesele fragmentate ale feminităţii, mai ales că inteligenţa şi creativitatea feminiă s-a extins şi a depăşit rolurile tradiţionale de soţie şi de mamă.                                                                                 - Sfârşit -