Berbec
Septembrie
se dovedește a fi o lună norocoasă pentru nativii Berbec mai ales că vor fi
binecuvântaţi şi cu noroc şi cu bunăstare.
În plan
personal să se aştepte la sprijin din partea partenerului său de viaţă. Cei
care sunt singuri nu trebuie decât să fie atenți în jurul lor şi chiar înainte
de a intra într-o relaţie. Pe de altă parte, cei care stau în chirie se pot
aştepta să se mute la o altă adresă, cei care doresc o schimbare îşi pot
achiziţiona un apartament nou şi să schimbe astfel decorul. Viața socială ca și
cea de familie va fi plină de evenimente în special pentru că se simt atraşi de
oameni deschişi, volubili în prezenţa cărora să se simtă foarte bine.
Eforturile
și munca grea vor fi apreciate şi cariera lor va lua avânt. Proiectele noi se vor
dovedi fructuoase în afaceri.
Financiar
luna septembrie va aduce o creștere a veniturilor dar, proporţional, și a cheltuielilor.
Sănătatea
este bună, o lună plină de vigoare și de vitalitate.
Taur
Septembrie
le aduce natvilor Taur o mulțime de lucruri interesante.
Avalanşă
de activităţi profesionale nu le va mai lăsa timp pentru viaţa personală şi de
aici problemele care le-ar putea afecta relaţiile cu iubitul/iubita şi cu
familia. Pe de altă parte, vor fi actorii unor aventuri amoroase de scurtă
durată aşa că i-aş sfătui să nu-şi facă iluzii, adică să nu se aştepte la vreun
angajament serios, mai ales fetele. În schimb, vor avea parte de întâlniri cu
prieteni, de excursii şi distracţie pe măsură. La sugerez să nu se ambaleze
dacă vor avea probleme în familie ci să fie răbdători, calmi şi lucrurile se
vor linişti foarte repede.
Septembrie
este o lună importantă pentru cariera lor. Posibil să fie promovaţi sau să li
se pregătească o promovare fiind foarte apreciaţi de superiorii lor.
Financiar
stau foarte bine, chiar excelent. Ar putea să se gândească să renoveze casa sau
să cumpere unele obiecte scumpe.
Şi cu
sănătatea stau bine, doar că în a doua parte a lunii ar putea să se instaleze
dureri la nivelul articulaţiilor mai ales dacă au şi câteva kilograme în plus.
Gemeni
Pentru
nativii Gemeni, semptembrie va fi o lună a exigenţelor. Vor trebui să fie cât
se poate de decişi dacă doresc să-şi atingă obiectivele.
La
capitolul dragoste şi relaţii, luna aceasta vor trebui să o lase mai moale, în special
datorită planetelor retrograde. Septembrie este o lună bună pentru o vacanță împreună
cu familia. Socializează cu uşurinţă aşa că zilele vor fi pline de amuzament şi
distracție. Se vor răsfăța cu activități care le oferă plăcere și fericire.
În ce priveşte
cariera și afacerile, este o lună bună chiar dacă unele aspecte le vor da
bătaie de cap, îi sfătuiesc să nu se dea bătuţi ci să meargă mai departe. Provocările
de la locul de muncă sunt doar pentru a le dovedi versatilitatea, ceea ce vor
face.
Perspectivele
financiare sunt şi ele bune cu condiția să nu-și asume riscuri inutile în ce
priveşte speculațiile financiare și tranzacţionarea de acţiuni.
Sănătate
lor ar putea fi niţel zdruncinată la începutul lunii, dar îşi vor reveni în a
doua jumătate a lunii septembrie.
Rac
Septembrie va fi o lună plină pentru nativii Rac.
Cariera și viața personală vor necesita atenţia lor totală.
Romantismul
și dragostea vor fi în capul listei de priorităţi luna aceasta, indiferent de
programul de lucru. Sfatul meu este să-şi facă timp şi pentru familie și
prieteni pentru ca aceste întâlniri îi va ajuta să se relaxeze. O scurtă
vacanță cu familia sau cu prietenii se va dovedi plăcută.
Perspectivele
în ce priveşte cariera sunt excelente. Vor demara un proiect nou sau Un nou
proiect sau o asociere prin participaţiune le vor ridica ştacheta profesională
şi li se vor da responsabilități majore la locul de muncă.
Financiar,
se anunţă o lună benefică în ceea ce privește veniturile și investițiile. Se
vor deda la unele cheltuieli de lux dar călătoriile de afaceri se vor dovedi
favorabile.
Sănătatea
este bună, dar vor trebui să fie atenți atunci când vine vorba de surmenaj și
de stres. Un tratament spa şi o cură de
rejuvenare pot fi benefice.
Leu
Cariera
și afacerile vor avea mai trecere la nativii Leu, în spetembrie. Sănătatea ar
putea să le dea ceva bătăi de cap, noroc că cei care îi iubesc le vor fi
alături.
Cu
amorul stau bine, va fi o lună pe cinste. Celor singuri, anumite persoane le
vor stârni interesul, ba mai mult astrele le promit şi un partener nou. Pentru
cei căsătoriţi, iată o lună care se va dovedi un liant pentru cuplurile în care
orgoliile mai dau pe dinafară, adică trebuie să înveţe să comunice cu cei dragi
nu să încerce să-şi impună punctul de vedere.
În ce
priveşte cariera, luna septembrie, cum mai spuneam, se va dovedi fructuoasă
pentru aceşti nativi, fie că sunt angajaţi, fie că au propriile afaceri. Dacă
vor trebui să plece în interes de afaceri, pe meleaguri străine, chiar dacă va
fi greu şi obositor, să nu uite că va fi o călătorie deosebit de profitabilă.
Veniturile
va fi stabile și îşi vor planifica investițiile foarte atent.
În
schimb, vor trebui să aibă grijă de sănătatea lor. Munca extenuantă și stresul
pot tulbura rutina cotidiană și pot provoca unele suferințe.
Fecioara
În septembrie, nativii Fecioară îşi vor consolida
relaţiile cu cei dragi, se vor focusa pe problemele esenţiale ale carieirei ubnde
claritatea în gândire este necesară. Singură, dragostea le va crea unele
probleme.
Iubirea
nativilor Fecioară din această lună ţine de aspectul intimităţii. Sexual va fi
punctul lor forte în septembrie. Pentru cei singuri, înțelegerea anumitor
aspecte ale relaţiei va lăsa puţin de dorit, dar e bine să ignore mărunţişurile
sau ceea ce nu pot schimba. Este cel mai bun mod de a merge mai departe. Pentru
familişti viața merge înainte, cu calm și liniște, dar vor trebui să evite
confruntările nedorite și conflicte cu membrii familiei, soacra sau copiii. Un
picnic scurt sau o excursie într-un un parc de distracții reprezintă un moment
excelent de relaxare.
Pot
ascede în carieră cu condiția ca ei să poată lua decizii importante, fără nici
o intruziune din afară şi fără nici un fel de confuzie.
Din
punct de vedere financiar, lucurile merg bine. Ar putea apărea unele cheltuieli
neprevăzute, dar revenirea la investițiile lor, gândite şi răzgândite, vor face
lucrurile mai ușoare. Este un moment bun pentru a achiziţiona mobilier sau
bijuterii și accesorii personale.
Starea
de sănătate este fantastică. Vor fi extrem de energici şi activi fizic. Staţi
cu ochii pe alimentaţie şi evitaţi alimentele bogate în grăsimi.
Balanţă
În
septembrie, nativii Balanţă vor lua decizii importante. Cât priveşte dragostea
și plăcerile sexuale acestea vor fi o prioritate.
Iubirea
și dorințele sexuale vor juca un rol important în relaţiile lor. Se vor bucura
de prezenta prietenilor și de familie. De asemenea, în septembrie vor putea
pleca într-un pelerinaj sau o călătorie în care spiritualitatea să joace un rol
important.
Rezultatele
bune vor avea şi în afaceri mai ales dacă pot lua decizii corecte, fără prea
mult de confuzie, adică vor trebui să fie luate cu mintea limpede…
În ce
priveşte investiţiile şi speculaţiile financiare, luna aceasta vor fi la stop!
Pot avea pierderi, pe care, destul de greu, să le acopere în lunile care vor
veni. În schimb, în a doua parte a lunii pot tatona, cu atenţie, piaţa de
capital.
Starea
de sănătate este excelentă pentru septembrie. Tratamentele de înfrumusețare le
vor ţine pe nativele Balanţă, ocupate întreaga lună.
Scorpion
Pentru
nativii Scorpion, septembrie va fi o lună, în general bună. Fie că este vorba despre
dragoste, carieră, finanțe sau de călătorii, totul se va materializa, în funcţie
de tema natală a fiecăruia. Pentru unii mai uşor, pentru alţii cu ceva obstacole.
Dragostea,
pluteşte în jurul lor când se pune problema să vorbim despre aceşti nativi.
Unii încep noi relaţii într-o notă pozitivă. Cei căsătoriţi se vor pomeni
sufocaţi de iubire, totul cu condiţia să nu devină violenţi şi agreisivi.
Pentru că ar putea să plătească cât nu face. Planuiesc o scurtă vacanță cu
familia şi acest lucru îi va ajuta să fie departe cu orice fel de neînțelegere.
Se pot ivi unele probleme între membrii familiei și acest dezacord poate duce,
temporar, la probleme de comunicare în funcţie de tema natală a fiecăruia.
Îşi vor
îndeplini obligațiile profesionale sau vor rezolva ceva ce ţine de condiţia lor
de om de afaceri. Eforturile le vor fi apreciate aşa că să se aştepte la noi responsabilități.
Din
punct de vedere financiar, Scorpionii o duc excelent. Vor primi ceva bani de la
familie sau vor recupera nişte datorii de pe la prieteni. Călătoriile de
afaceri vor fi profitabile.
Nici cu
sănătatea nu o duc prost, dar trebuie să-şi controleze pofetele pantagruelice
dacă nu vor ca organismul lor să o ia razna, şi să găsească o formă de a scăpa
de caloriile în plus – mers pe jos, fitness, înot ş.a.
Săgetător
Se pare
că septembrie va fi o lună dificilă pentru nativii Săgetător. Cu toate acestea
vor avea succes în tot ceea ce întreprind. Cariera este în ascensiune. Funcția
socială sau partidul din care fac parte îi vor ţine ocupaţi în această lună.
Vor fi
multe schimbări în viața intimă şi dragoste. S-ar putea ca partenerii lor să
încerce să îi domine provocând astfel unele fricţiuni şi tensionând relaţia. De asemenea, obligațiile sociale îi vor ţine
ocupaţi toată luna. Este un moment bun pentru a merge cu familia la diverse
petreceri – nunţi, botezuri, zile de naştere etc.
Deciziile
legate de carieră din ultimele luni, se vor dovedi profitabile pentru Săgetători
în septembrie. Aspectul dintre Jupiter din Rac şi Soarele în semnul Fecioarei le
va influența viaţa profesională și deciziile pe care le vor lua în afaceri.
La un moment dat vor cheltui
mai mult decât le este necesar, situaţie în care îi sfătuiesc să-şi facă un
buget și să astupe găurile nedorite. Veniturile pot crește în a doua parte a
lunii.
În septembrie,
îi sfătuiesc să-şi facă o scanare din cap până în picioare pentru că viciile
comportamentale îşi pot lăsa amprenta asupra sănătăţii. În special, digestia.
Este timpul să se decidă serios ce formă de mişcare aleg şi spre ce dietă se
orientează. Îi va necăjii probabil o
răceală pe nepusă masă! O vacanță de grup sau un sfârşit de săptămână cu
prietenii este o idee excelentă pentru relaxare.
Capricorn
Septembrie
le va aduce nativilor Capricorn dorinţa de a face ordine în viaţa personală dar
şi în cea profesională.
În
schimb vor avea timp pentru iubire şi romantism cum nu au mai fost ei de multă
vreme, doar să-şi facă timp pentru asta. Pentru cei căsătoriţi, să reţină că
familia și copii vor avea nevoie de dragostea şi de sprijinul lor pentru a trece
peste probleme stresante.
Profesional
se pare că septembrie este o lună favorabilă. Trebuie doar să înveţe să se
relaxeze și să nu se împovăreze singur ci să le dea şi altora de lucru, că unii
tot stau degeaba.
Banii
vor veni de la cine se aşteaptă mai puţin, şi din investiții. Să evite
călătoriile şi participarea la sărbătorile lunii.
Sănătate
trebuie să fie luată în calcul. Şi este important să nu neglijeze exercițiu și
regimul de fitness.
Vărsător
Vor sta
excelent la capitolul dragoste și relații. Deciziile legate de cariera vor
deveni mai clare. Vor pleca în pelerinajul pe care şi-l doresc. Totuşi este de
preferat sa-şi stăpânească impetuozitatea atunci când simt că sunt pe nisipuri
mişcătoare.
Să fie
pregătiţi să vadă şi părțile bune și părţile rele ale iubirii. Sunt
îndrăgostiţi de partenerii lor, asta până vor face o obsesie din această
dragoste, fapt care ar putea duce la ruperea relației. Dorințele sexuale ale
nativilor Vărsător vor fi mari. Cei căsătoriţi vor petrece excelent alături de
familie, mai ales că le place să îi răsfeţe pe cei dragi.
Cu mai
bine de o lună în urmă cariera și statutul lor profesional au fost afectate de
Mercur retrograd, al cărui ciclu s-a încheiat pe 31 iulie. Deci, să o ia, din
nou, de la capăt, încă de la începutul acestei luni. Le-am mai spus eu că rabdarea
este cheia succesului.
Să nu
fie cheltuitori dar să se răsfeţe. Să fie înțelepți cu speculațiile financiare
și cu investițiile lor. Să-şi controleze nevoia de a investi în diverse scheme
de pe urma cărora s-ar îmbogăți rapid.
Stau
bine ca sănătate. Vor fi binecuvântați cu vigoare și vitalitate. Să reţină că este
o perioada excelentă pentru a merge la un nutriţionist şi să înceapă o dietă de
detoxifiere.
Peşti
Septembrie
va fi o lună excelentă pentru nativii Peşti,
din punct de vedere profesional. Banii și de călătoriile sunt în cărţi, ca să
spunem asa, doar sănătatea are nevoie de ceva mai multă atenţie ca şi iubirea dealtfel
care ar putea devini stresantă.
Luna septembrie
ar putea fi o lună specială pentru Peştii îndrăgostiţi, dar ar putea aduce şi
unele complicații. Vor trebui să depună ceva mai mult efort ca să-şi
consolideze relaţia. Sexualitatea lor va creşte, undeva către sfârşitul lunii. Familia
și rudele vor avea nevoie de o atenție specială. O vacanţă de relaxare sau o
excurie mai deosebită, alături de familie, le va face bine.
Vor
avea perspective excelente la locul de muncă. Ideile lor îi vor impresiona pe
colegi dar mai ales pe şefi.
În ce
priveşte partea financiară, investițiile le vor aduce dividende profitabile.
Sănătate ar putea fi afectat prin bolile de sezon. Pe de altă parte au nevoie de activităţi care să le stimuleze energia. Le sugerez să încerce şi unele metode alternative de vindecare pentru a-şi întări imunitatea slăbită și mentalul, deoarece, în septembrie, anxietatea și starea de spirit trebuie să fie sub control.
Sănătate ar putea fi afectat prin bolile de sezon. Pe de altă parte au nevoie de activităţi care să le stimuleze energia. Le sugerez să încerce şi unele metode alternative de vindecare pentru a-şi întări imunitatea slăbită și mentalul, deoarece, în septembrie, anxietatea și starea de spirit trebuie să fie sub control.