Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

23 iulie 2012

Numerele de telefon 0754 303 313 si 0741 707 837 nu mai sunt valabile! 
Telefoanele mi-au fost furate!
Singura legatura ramane mail-lul, in partea dreapta sus, pe blog, sau telefonul cu suprataxa de mai sus.

13 iulie 2012

O generatie care nu merita sa fie ignorata!



Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! – aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul – eu le spun doar atât – RUSINE! Ruşine tuturor!
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!
Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali, Tălmăcean şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de dascăli care ne-au educat pe noi, cei idioţi şi fraieri cei care ne aflam acum în aceeaşi oală, indiferent dacă ne-am luat sau nu BAC-ul, am ajuns la o limită!
Nu mai suportam! Refuzam sa credem că suntem o generaţie pierdută! Suntem defapt prima generaţie care va fi sacrificată cu folos, şi asta deoarece ne-am saturat de ce se întâmplă în ţara asta! Totul trebuie să înceteze! Pentru asta vom ieşi în strada şi vom cere dreptate! Cerem ajutorul oamenilor corecţi, ajutorul moral de care avem nevoie pentru a progresa!
Toată lumea este acum şocată de rezultatul Bacalaureatului şi implicit de învăţământul romanesc. Ohh, dar ce surpriză! Cât de neaşteptat! Ce şoc! INCREDIBIL! SENZAŢIONAL!
Adică din aceşti copii care din `99 până acuma li s-a schimbat programa de n`spe ori, care au intrat la liceu să dea bac din geografie şi s-au trezit în a 12-a că dau din fizica, aceşti copii care au văzut zi de zi la televizor cum este încurajată prostia şi incultura alături de băieţi cu bani făcuţi fraudulos înconjuraţi de curve semi-îmbrăcate în direct la televizor, aceşti copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta, o ţară în care e mai important ce chiloţi are Crudu decât rezultatele sportive şi intelectuale ale tarii, aceşti copii nu au devenit nişte genii eminesciene??? Serios??? Aceşti copii nu au intelect nici măcar cât Einstein??? DOAMNE! CE NERUŞINARE!! Mai nemernici etnobotanisti!!!
Cum puteţi mai gunoaielor, mai loazelor să nu învăţaţi şi să intraţi fără pile şi copiat la facultăţi când aveţi atâtea modele demne de urmat??? CUM E POSIBIL O ASEMENEA DEPRAVARE? Adică mai bine staţi pefacebook si pe messenger decât sa urmăriţi modelele oferite la tv???
Adevărul e că de 20 de ani ne aşteptam sa iasă nişte flori de nufăr în locuri în care nu am aruncat nici măcar seminţe de urzica! Asta e realitatea! Va uimeşte promovabilitatea de la BAC? Dar de cea de latitularizări de ce nu ziceţi nimic? Ei nu-s loaze, etnobotanisti? E posibil sa iei 1.20 la titularizare şi sa te mai consideri profesor? E posibil sa iei diploma frauduloasa la Spiru Haret si sa educi apoi generaţii întregi? Ştiaţi ca 25% din profesorii actuali au studiile făcute la Spiru Haret? Sau asta nu e important pentru voi? Ştiaţi că suntem pe penultimul loc din Europa şi la egalitate cu Congo la nivelul învăţământului? Şi asta nu de acuma, de un an-doi ci de aproape două decenii!!!
Aşadar, de ce va miraţi? De ce sunteţi indignaţi? aaaa… aveaţi impresia ca dacă le oferiţi părinţilor şi bunicilor noştrii spectacole tv ieftine şi barbare, adevărate sugative de rating, sau dacă le cumpăraţi votul şi ii minţiţi în campanii electorale infinite, noi odraslele lor o sa fim dintr-o dată altfel?
Ei bine, suntem altfel, dar nu asa cum credeţi voi! Suntem diferiţi! Suntem diferiţi prin faptul că ştim sa spunem GATA!Gata cu adevăratele gunoaie din ţara asta! Nu va mai merge! Noi avem onoare şi demnitate, nu mai suntem nişte slugi în fata voastră, iar dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară, şi atunci sa rămâneţi voi să vă plângeţi de milă! Noi, generaţia etnobotanistilor cum ne spuneţi voi o să vă arătam ca avem mai mult curaj decât toate generaţiile voastre de comunişti la un loc!
Reprezentam adevărata forţă deoarece noi suntem VIITORUL iar voi sunteţi doar nişte amărâţi care vor muri şi vor fi uitaţi de istorie! Voi aţi fost PERIOADA NEAGRĂ din istoria acestei tari şi asa veţi fi ţinuţi minte, iar noi, noi suntem PRIMII! PRIMII care se revolta împotriva voastră!”.

4 iulie 2012

Romania sub embargo diplomatic


Trăim vremuri şi evenimente greu de anticipat
Moment epic. Jupiter în Gemeni este acompaniat subtil de patratul dintre Uranus aflat în Berbec şi Pluto aflat în Capricorn. De acum şi până în vara lui 2015, va trebui să fim atenţi la tot ce se petrece. Patratul amintit  vorbeşte de la sine: sentimente revolute, acţiuni revoluţionare şi schimbări majore de ţeluri şi de obiective caracterizează acest tranzit. Atenţie însă, nu este un moment favorabil pentru a iniţia schimbări, dar dacă acestea se produc atunci trebuie avut în vedere mersul evenimentelor viitoare. Viaţa noastră poate fi schimbată de forţe ce ne scapă de sub control. Acest tranzit trebuie să ne înveţe să ne adaptăm schimbărilor nedorite şi să transformăm în oportunităţi noile circumstanţe care apar. Ne putem confrunta cu situaţii periculoase sau putem fi perturbaţi de de influenţe psihice sau oculte. Atenţie, nu este o perioadă favorabilă pentru experienţe psihice sau oculte. Acum pot apare separări nedorite, rupturi de prietenii de o viaţă, rupturi de grupări şi organizaţii la care am aderat trup şi suflet. Fiinţe foarte apropiate pot muri brusc şi neaşteptat. Se pot produce pierderi financiare masive şi neaşteptate în urma jocurilor financiare nesăbuite puse la cale de corporaţii, de bănci sau de lupta pentru bunuri provenite din moşteniri. Pericolul se poate isca prin interese geopolitice sau generate de structurile puterii. Pentru România, afectate vor fi Casa 1, Casa identităţii naţionale şi a Preşedintelui şi Casa a 11-a, Casa protectorilor, a susţinătorilor şi a Parlamentului. Şi aş mai adăuga eu, Casa a 5-a, Casa iubirii, a copiilor, a culturii şi divertismentului, a speculaţiilor financiare, din care conjuncţia Jupiter natal – Pluto natal va face opoziţie mai bine de 3 ani cu conjuncţia Pluto în tranzit – Marte natal.
Destul de afectat mi se pare a fi anul 2013, amintiţi-vă că aminteam acest lucru acum vreo 10 luni, când vorbeam despre caracteristicile anului 2012, pentru că pătratul este aproape grad pe grad ca şi cel din 26 iunie 2012: Uranus la 8 gr 26 Berbec, decanul lui Marte (asta îl face să şi comporte atât de agresiv) iar Pluto la 8 gr 20 Capricorn, în decanul lui Saturn ceva mai potenţat de acesta din urmă, aşa că să nu ne mire rapiditatea cu care s-a produs ceea ce presa numeşte o lovitură de palat a paramentarilor din 3 iulie (Luna Plină a avut şi ea contribuţia ei, doar exaltă totul!). Din 19 septembrie intensitatea aspectului pare să scadă (deşi, după părerea mea retrogradarea celor două le va face să se comporte si mai eretic) până în primăvara lui 2013, mai precis pe 21 mai, când cele două planete se vor aflat din nou în patrat, tot grad pe grad, Uranus la 11 gr 16 Berbec, a trecut în decanul Soarelui (nevoia de putere s-ar putea materializa printr-o conducere cu mână de fier, gen dictatură şi care va exclude, cred eu, alianţele!) şi Pluto la 11 gr 13, în decanul lui Mercur, mutaţiile se vor resimţi la nivelul mentalului (planuri foarte bine puse la punct care să suţină dorinţa de putere) şi, de astă dată, mult mai strâns decât cel din 2012. El va fi resimţit mai mult decât incomod (frământări, oameni în stradă, pragul de suportabilitatate va fi depăşit şi de aici răbufniri cu aparenţă patriotardă care pot ascunde însă lichelismul şi opotunismul sub toate formele sale dar şi gesturile obediente),  până în preajma datei de 1 noiembrie când, asemeni momentului din 2012, par să slăbească în intensitate exterioară şi tulburările şi schimbările le vom percepe mult mai personal, în lumea noastră interioară datorită retrogradării.
Momentul cel mai important al acestui aspect însă îl consider a fi pe 21 aprilie 2014 când Uranus se va afla la 13 gr 33 Berbec, în decanul Soarelui dar în opoziţie cu stăpânul Berbecului, Marte aflat la 14 gr 13 în Balanţă (în decanul lui...Uranus) şi retrograd, ceea ce ar putea face ca lucrurile să degenereze în violenţe şi conflicte sângeroase, de stradă, intern, iar extern, conflagraţii mondiale neaşteptate, iar Pluto la 13 gr 34 Capricorn, în decanul lui Mercur, în opoziţie cu Jupiter aflat la 13 gr 39 Rac ( Judecata şi Moartea faţă în faţă!). Cele patru planete închid o cruce cardinală deosebit de puternică şi mă întreb dacă nju cumva vom asista la schimbări neaşteptate pe un fond de tensiune, neîncredere, lipsuri şi degringoladă socială. Tot ceea ce se va petrece în acest răstimp va avea bătaie lungă pînă pe 15 decembrie 2014 când atmosfera generală se mai relaxează, şi la propriu şi la figurat.
Din 17 martie 2015, aspectul se reface, pentru ultima oară grad pe grad, cu Uranus la 15 gr 23 Berbec şi Pluto la 15 gr 19 Capricorn. Interesant la acest aspect este că Uranus va fi conjunct cu Nodul Sud (pedeapsa în viaţă) în tranzit şi va afecta, în special, tot ceea ce ţine de proprietate, de bunuri dobândite prin muncă proprie, de bani, deoarece Uranus va trece în Casa a 2-a, a resurselor naţionale şi a instituţiilor financiare. Posibile discrepanţe şi neînţelegeri care pot merge până la ruperea relaţiilor sau rezilierea unor contracte cu mecanismele financiare internaţionale.
Punând toate acestea în ecuaţie, teamă mi-e că România ar putea fi, din punct de vedere diplomatic, sub embargo. Relaţiile şi aşa proaste se vor tensiona extrem de mult, mai ales când în octombrie 2014, Saturn în tranzit va face pentru prima oară pătrat cu Saturn natal – austeritate, uşi închise, limitări şi restricţionări. Tot acum, Uranus din Berbec va fi focarul unui Careu în T, între Marte natal conjunct cu Pluto în tranzit şi Jupiter natal conjunct cu Pluto natal. Şi cum Uranus se plimbă din Casa 1 în Casa a 2-a, logic şi firesc va implica poporul şi incapacitatea de subzidenţă – de la pierderea bunuruilor personale, la cele naţionale. 

P.S. aş fi vrut să nu fac aceste predicţii vreodată, dar din păcate realitatea o impune. De la impietate şi respect, la drepturile fiecăruia, totul a fost călcat  în picioare. Medicii au salarii la minimul decenţei, Dascălii se luptă să supravieţuiască şi sunt batjocoriţi de elevi, Militarul român se sacrifică, departe de casă, pentru un ban în plus, Poliţistul român este bătut şi înjurat pe străzi de cei certaţi cu legea, Pensionarii aşa cum au fost obişnuiţi s-au aşezat la coadă şi aşteaptă să le treacă viaţa. Cinci ipostaze care ar fi trebuit să fie imperative pentru Guvernul nostru, dar care, din nefericire, este mai preocupat de plătit poliţe. Cui servesc?  
Am crescut în respect pentru integritatea naţională, pentru Constituţie şi Lege, dar ce s-a petrecut în ultimele zile nu a făcut decât să-mi întărească convingerea că pentru cei care vor Puterea nu există nimic sfânt, nici pentru Traian Băsescu, nici pentru Crin Antonescu, nici pentru Victor Ponta şi nici pentru aşa zişii Parlamentari. Probabil se doreşte aservirea justiţiei care este inamovibilă încă şi care, ca şi parlamentul, este totuşi a N-a putere în stat; la toate acestea, adăugaţi spaima celor care au călcat economia României în picioare şi care au dosar penal şi urmau să fie judecaţi pentru asta dar, pentru că aveau imunitate, nu au fost încă judecaţi. Părerea mea este că se doreşte să se ajungă la acele dosare! Din păcate această neruşinare ar putea arunca România în Haos!  Cine are de suferit? Poporul...
- va urma, asta în cazul în care nu mi se va închide blogul! - 

3 iulie 2012

O vară fierbinte mai lungă decât am crede?


Jupiter a schimbat semnul!
Jupiter a fost în mod tradiţional un semn cu o semnificaţie luminoasă, şi la propriu şi la figurat, cunoscut şi sub numele de Păstorul Stelelor. Pe 11 iunie, la 11:22, Jupiter a intrat semnul Gemenilor, semn mobil care din perspectiva sa, modifică percepţia asupra lumii. Jupiter în Gemeni, face mentalul să reacţioneze prompt, extins, expandează orizonturile. Totul arată diferit, şi, prin urmare, poate fi schimbat. Pentru a înţelege prezentul, în astfel de vremuri neaşteptate, cheia stă în capacitatea de a fi capabili să vedem viitorul. Unele scenarii susţin că nu există nicio cale de ieşire, tensiunile dintre Uranus şi Pluto sugerând schimbări extreme, dar mai întâi să vedem ce opţiuni avem. Pentru cei care luptă să dea sens ideii de a merge înainte în aceste vremuri zbuciumate, Jupiter în Gemeni îi scutură bine înainte să le limpezească percepţia de care aminteam. Jupiter este Călăuza ideală acum când porţile Cunoaşterii sunt larg deschise, după o perioadă în care au stat prea mult zăvorâte. Bine, totul în funcţie de Casa în care se găseşte pentru că una este mobilitatea mentală a Gemenilor într-o casă angulară şi alta într-una cadentă. Dar indiferent de casă, sentimentul tuturor este că viitorul se schimbă rapid şi că opţiunile încotro să ne îndreptăm sunt mult mai multe faţă de aceeaşi poziţie de acum 12 ani. Inspiraţia lui Uranus (octava superioară a lui Mercur), în Berbec, este fulminantă mai ales când dansul lui Jupiter intrat în Gemeni vine şi o amplifică. Până pe 25 iunie 2013 când va trece în Rac, Jupiter va fi liantul între voinţă şi o minte scânteietoare şi creativitate. Cei care au Jupiter natal în Gemeni, vor trebui să fie precauţi anul acesta pentru că retrogradarea lui Jupiter in tranzit din august până la Crăciun, va face o breşă în norocul lor proverbial şi îşi vor vedea nu odată liniştea, nu doar cea interioară, ameninţată.
Semnele de aer – Gemeni, Balanţă şi Vărsător vor avea nevoie de spaţiu ca să-şi întindă aripile dar şi de foarte mult oxigen. Ingeniozitatea şi inventivitatea pe care o aduce Jupiter în Gemeni este gura de aer de care au nevoie, la propriu. Oricum toate zodiile vor intra într-un soi de derivă în ceea ce priveşte inspiraţia şi noutatea, dar dacă Jupiter este bine susţinut în tema lor natală, vor avea doza de curiozitatea de care este nevoie ca să deschidă drumuri noi. Dacă în Taur, interesul nostru a fost centrat pe latura materială, acum, cu Jupiter în Gemeni sporeşte interesul pentru spiritual, se expandează orizonturile cunoaşterii şi capacitatea mentalului de a elabora structuri psiho-senzitive şi psiho-sociale pe măsură. Pentru că semnul Gemeni este unul mutabil, Jupiter va face să vedem ciclicitatea lumii, a credinţelor şi a evoluţiei personale, vom vedea mai clar că totul este într-o continua mişcare, schimbare, o relaxare a tot ce credeam că este foarte bine stabilit, o dorinţă nespecifică pentru a reordona şi reînnoi, în sufletul nostru pot avea loc adevărate furtuni, dar mai ales, Jupiter ne va face să conştientizăm puterea pe care o avem să dărâmăm vechi structuri şi să ridicăm altele noi, cu o mică specificaţie că nu este vorba despre nivelul mundan ci de cel personal.
La nivel mundan lucrurile se complică pentru că graba poate face să se piardă excat ceea ce s-a crezut câştigat, atenţie guvernanţi că sunteţi pe nisipuri mişcătoare, analizaţi mai întâi şi abia apoi acţionaţi! Pedeapsa în viaţă, adică Nodul Sud în tranzit este tot acolo, chiar conjunct cu Jupiter, şi semnalează că veţi face prostii înainte de vreme şi aţi putea rămâne în toamnă cu buza umflată.
Vom găsi noi modalităţi de a reaşeza piesele pe tabla de şah a vieţii, pentru a crea original, sănătos şi novator, bazându-ne doar pe mintea noastră. Limitaţi de barierele pe care noi le-am ridicat, acum va trebui să le dărâmăm şi acutizarea bruscă a percepţiilor va face acest lucru.
Mercur, jovial în Leu, îi luminează calea lui Jupiter în Gemeni. Cel dintâi va fi un fel de porta voce a celui din urmă. Conversaţiile pe chat sau pe blog se vor revitaliza, dorinţa de a citi va face să sporească numărul abanomentelor la revistele de metafizică, de cuvinte încrucişate ori de integrame, de ştiinţă, de cultură sau de artă. Acum putem dovedi că ascultăm dar şi că ştim să ne susţinem punctul de vedere; conversaţiile pe drum, sporovăielile la volan, toate acestea vă vor stimula să fiţi mai atenţi la trafic; sunt avantajate scrierile de toate tipurile - de la romanul fluviu la satiră şi pamflet şi, logic, tipăriturile; vecinii parcă nu vor mai fi atât de morocănoşi, întâlnirile cu prietenii sau cu colegii de serviciu nu se vor mai dovedi o corvoadă, sunt avantajate reunile de orice fel; cu toate acestea prea multă pălăvrăgeală vă poate scoate din circuit pentru că, la un moment dat, atenţia devine o sită incapabilă să mai reţină informaţia şi aţi putea face promisiuni sau afirmaţii pe care să nu le puteţi onora. Reflexivitatea este cea mai bună atitudine. Important este să nu privim viaţa ca pe un joc ci că noi suntem jucătorii. Nu vă implicaţii în lucruri care depăşesc puterea voastră de acceptare sau de înţelegere. Înainte de a merge la o întrunire, documentaţi-vă, strângeţi informaţii. Socializaţi, nu vă epuizaţi, nu de alta dar nervii unora sunt vulnerabili şi vă puteţi pomeni copleşiţi. Analizaţi ambele părţi din conflict şi abia apoi luaţi deciziile.
Recompensele vor fi la îndemână atunci când ştiţi să vă coborâţi la nivelul fiecăruia ca să vă faceţi înţeleşi, informaţia circulă liber şi vă puteţi baza pe familie, prieteni şi chiar pe colegi. Formaţi-vă un cerc de prieteni care se bazează pe interese comune. Daţi expresie vie personalităţii voastre creative, chiar dacă pentru unii este pierdere de timp, pentru voi poate fi colacul de salvare. Păstraţi-vă minte deschisă, capabilă să se adapteze la schimbările  din voi, să se raporteze la ce se petrece în jurul vostru şi culturii, în general.
- va urma -

16 iunie 2012

Venus în Gemeni sau despre gramatica dorinței - 4


Pe întreg parcursul retrogradării sale, Venus s-a confruntat şi încă se confruntă cu o serie interesantă de provocări. Este în Gemeni (pe 27 iunie, îşi va relua mersul normal, ciclul retrogradării însă se va încheia abia pe 31 iulie!), semn de polarizare intelectuală, de analiză binară, semn al expresiei inteligente şi, cred eu, fundamental, de codificare a experienţei în cuvinte. Preocupările lui Venus de această dată, nu sunt numai de interes lingvistic însă. Ştim că ea guvernează pasiunile dar şi mintea şi corpul care includ frumuseţea sub toate formele ei, însă este la fel de ataşată de experienţele de non-verbale. În Gemeni, Venus infuzează limba, inclusiv limbile tehnice, cu o eflorescenţă estetică ieşită din comun. Arhetipul Femeii întruchipând iubirea este aici doamna care are poftă să cizeleze folosind ca baghetă magică stiloul şi hârtia sau laptopul.
Venus in Gemeni spune tot despre explorarea unei game extrem de variate de dorinţe. Acestea sunt împărţite şi subdivizate, ajung să atingă categorii nebănuite sau neaşteptate. Ca o curiozitate, aici intră şi explorarea întregului spectru sentimental – de la cel declarativ, vezi aparentul război Parlament – Preşedenţie, felul în care s-a votat pentru că trebuie să recunoaştem a fost un vot al urii şi a nemulţumirii, la cele care ţin de delirul religios – vezi asasinarea preotului din Focşani. Astfel, că nu există bucurie în noutate şi varietate, plăcere în noi forme şi combinaţii inteligente de plăcere, fără explorarea lingvistică a acestora. Venus retrogradă, în Gemeni, sapă adânc în terenul arhetipal al semnului, scoţând la suprafaţă contradicţii emoţionale nebănuite. Dragostea şi ura clocotesc şi ies la suprafaţă la persoane dintre cele mai calme şi mai liniştite sau în activităţi care le complică relaţia de muncă. Aceste dualităţi, deşi distrag atenţia, necesită răspunsuri emoţionale cât mai cinsitite. Deşi încercăm să simplificăm sentimentele noastre, ne plac cei care ne urăsc şi urâm ceea ce ar trebui să ne placă. Este adevărat, dar este, de asemenea, confuz. Călătoria retrospectivă a lui Venus ne stimulează să explorăm aceste contradicţii aparente şi admite complexitatea emoţională la locul de muncă. Unii vor fi năuciţi de această multitudine de sentimente şi vor rămâne în espectativă dar mişcarea lentă a lui Venus, înapoi, va dezvălui că aceste contradicţii, de fapt, co-exista. Încercând să înţeleagă şi să recunoască această complexitate nu se diminuează tensiunea din relaţii, în schimb le înviorează.
Venus nu numai că evidenţiază polaritatea sentimentelor noastre faţă de alţii ci accentuează dualităţile din noi înşine, fundamentală fiind relaţia dintre părţile noastre masculine şi feminine. Părticelele acela din noi care, sunt clasificate drept masculin şi feminin, sunt simple exagerări ale acestor calităţi, care se găsesc în fiecare dintre noi. Platon vorbeşte despre un mit al omului original - mitul androginului sau hermafroditului, în care se spune că omul, la Început, a fost atât bărbat, cât şi femeie; în acesta îşi au rădăcinile ideile jungiene,  procesul de dezvoltare şi de integrare a părţilor masculine şi feminine din psihicul nostru. Alchimiştii din Evul Mediu foloseau o imagine similară atunci când vorbeau despre hermafrodiţi, omului originar a lui Platon. Hermafroditul este cu atât mai prezent, în afara ocultării în tema gemenilor, cu cât  Venus se află aici, în semnul stăpânit de Mercur. Întânirea dintre Venus (Afrodita) şi Mercur (Hermes), se regăseşte într-un alt mit antic grecesc, prin rodul iubirii lor, un copil care avea caractere şi de fetiţă şi de băiat.
Una din temele principale ale retrogradării venusiene rezidă din acele sentimente, care au fost ignorate până acuma şi care vor fi împinse la suprafaţă şi obligate la explorarea barierelor emoţionale ridicate, sentimente adormite care se retrezesc şi ne obliogă să recunoaştem că aceste grupuri de sentimente ne aparţin chiar dacă nu ne recunoaştem în ele. Cu toate acestea, nu toată lumea are de gând să conştientizeze problemele care se ridică la locul de muncă. Majoritatea dintre noi nu o va face. Aşteptaţi-vă să vedeţi şi partea urâtă a unor oameni pe care îi credeaţi integri sau să surprindeţi reacţiile neaşteptate de încăpăţânare atunci când e nu este obiectivată, care atunci când nu găsesc soluţia să iasă din impas sar la gâtul altora.
Venus este, printre altele, puternic asociată cu femeile şi în consecinţă fiind voprba şi de Gemeni, se va pune puternic accent pe vocile femeilor. Aşteptaţi-vă ca ciclu retrogradării venusiene să pună un accent special pe drepturile femeilor, pe poziţia lor socială – vedeţi disputa Segolene Royale şi Valerie Trierweiler, fosta şi actuala doamna a preşedintelui francez Francois Hollande.
Gemenii sunt stăpâniţi de Mercur, aşa că ne putem aştepta la intreruperi in comunicare, tehnologia high-tech să ne dea bătăi de cap sau să avem probleme dacă plecăm în concediu sau la un drum, lucruri care adesea se petrec pe Mercur retrograd. După cum spuneam şi sus, Venus va stârni discuţii în jurul valorilor alternative, a stilului de viaţă ale personalităţilor indiferent de domeniu, a parteneriatelor uni-sexuale sau căsătoriile non-standard de tipul concubinajului.
Şi cum Venus este o planetă care răspunde de tot ce este valoare iar Gemenii se referă atât la tehnologie cât şi la transport aceste domenii ar putea fi cele mai viciate. Ca atare, ne putem aştepta ca valoarea stocurilor de tehnologie şi a transportului, sub toate formele sale, să fie deosebit de volatil până în preajma datei de 31 iulie.
                                                                              -  Sfârşit -

7 iunie 2012

Între a da și a primi - 3


 În calitate de stăpâna a Casei a 2-a, Venus are în subordine și afacerile financiare, mai ales cele care se fac cu bani lichizi. Fiind vorba despre retrogradare, vechile texte și experiențele de-a lungul vremii, ne învață că acum nu este un moment bun pentru investiții și nici pentru a începe noi activități financiare. Valoarea produselor sau a mărfurilor este de cele mai multe ori umflată iar pierderile se vor resimții imediat ce Venus va intra în mers normal. Este un avertisment serios pentru nativii Capricorn care au o predilecție să facă investiții pe Mercur și Venus retrograd. Deși, Venus este puternic axată pe interacţiunea sexuală, ea poate fi destul de zgarcită, și în această ipostază guvernează fluxul financiar, precum şi condiţiile financiare ale vieţii de zi cu zi, astfel încât cuvântul "venal" exprimă foarte bine partea fără scrupule a lui Venus atunci când se pune problema financiară.În ce privește investițiile, deși s-a crezut multă vreme că Venus retrogradă acționează negativ asupra finanțelor și se recomanda să nu se investească în articole de lux, s-a remarcat că perioada de retrogradare venusiană are un impact benefic asupra modului de a gândi strategii de afaceri, de a găsi metode să ne sporim banii, după cum și marile fluctuații de pe piețele financiare par să ai aibă legătură cu această retrogradare.
Am întânit situaţii în care au fost închiriate spaţii de firmă sau de locuit pe Venus retrograd care au fost ba inundate, ba sparte frecvent ca să nu mai spun de problemele cu asociaţiile de locatari care nu odată i-au dat în judecată pentru te miri ce motiv. În schimb au fost situaţii în care, intuitiv, unii clienţi au folosit retrogradarea venusiană cu beneficii excelente: au achiziţionat acţiuni pe piaţa de capital care odată cu intrarea lui Venus în mers normal şi-au multiplicat valoarea de câteva zeci de ori. S-au licitaţii la care nu se prea închesuia nimeni. S-au cumpărat la pachet câte 4 – 5 apartamente care după ce au fost reamenajate s-au vândut cu un preţ triplu, bineînţeles când Venus era în mers normal. Părerea mea că este o perioadă foarte bună pentru a achiziţiona antichităţi, lucruri vechi la care nu se prea înghesuie nimeni dar care odată cumpărate şi restaurate, li se redă adevărata valoare.
S-a remarcat că perioada cu Venus retrogradă este excelentă pentru a renegocia o situaţie financiară cum ar fi un contract sau un împrumut bancar. De asemenea, perioada poate fi de ajutor în rezolvarea unor probleme interminabile, de natură juridică, în sensul că este o perioadă bună să fie schimbaţi avocaţii, să vină cu o a doua expertiză sau pentru recuzarea instanţei.
            Momentul este un timp excelent pentru a reflecta asupra propriului sistem de valori sau a experienţelor din ultimii ani, cu învăţăturile de rigoare, ori o aplecare mai atentă asupra relaţiei. Nu întotdeauna cel care este decarativ în dragoste este îndrăgostit şi în realitate!

1 iunie 2012

...o bătălie a sexelor?



 Eclipsa de Lună din 4 iunie 2012, are loc la 14 ° Sagetator 13,  în constelaţia Hercule –Omul îngenunchia, pe un interesant Careu în T care îl are drept focar pe...Marte, iar Soarele este conjunct cu Venus. Aceasta este o eclipsa pentru iubitorii cărora le plac Încercările. Cel mai mult vorbeşte Venus aflată în plină retrogradare  și în aproprierea stelei fixe Rigel din Constelația Orion. Soarele este conjunct cu asteroidul Chaos din mica centură de asteroizi  ceea ce sugerează faptul că lumina soarelui este endemică pentru Luna din opoziție. Pământul pare să blocheze acest sens dramatic şi face să ne gândim de două ori înainte de a acționa. Marte stă provocator jumătate de drum între Rigel din Orion - Soare - Venus – Chaos și singuratica Lună în genunchii lui Hercule ca și cum s-ar ruga să fie iertată pentru aspect sau este doar o impresie?!  
Luna în opoziție cu Venus  pare să sugereze o persoana obsedată să facă totul la superlativ, perfect şi idilic, în timp ce viața pare să curgă pe lângă ea, apatică la imaginea copiilor care plâng cerșind mâncare într-o lume cufundată în miasme urât mirositoare.
Conjuncția Soare-Venus aruncă o umbră de poleială zaharisită asupra realităţilor imediate şi se comportă cu indolenţă .... în general, aceste persoane sunt carismatice, fermecătoare, şi nu le place lupta, indiferent de domeniul în care se duce aceasta. Şi pentru că aminteam de asteroidul Chaos – lupta fără sfârşit cu tentaţia, nu vorbeşte despre lupta cu un demon în sine ci cu demonii noştri interiori şi de aici centrarea pe perfecţiune, astfel chipul lui Venus zeiţa iubirii ideale este întunecat de vanitate, de o frumuseţe ţinută sub control şi de teama de urâţenie, mai precis, frica de îmbătrânire.
Cu toate acestea Venus este conjunctă cu Rigel, o stea fixă din Centura Orion, o stea foarte norocosă, aduce onoruri, bogăţii, fericire şi glorie, poziţionată însă pe piciorul lui Orion şi aceasta avertizează asupra pedepsei pentru vanitate: Gaia l-a trimis pe umilul scorpion să-l înţepe pe acesta în picior, drept pedeapsă pentru mândria sa pe care şi-o clama afirmând că poate învinge orice fiinţă de pe Pământ. Altfel spus, nici cele mai luminate minţi nu sunt imune la slăbiciunile omeneşti.
Luna în pătrat cu Marte, aduce sentimente intense, tensionează stările şi le aduce într-un moment de criză astfel încât persoanele, mai ales cele prinse în proiecte de anvergură şi din politică – vezi premierul Victor Ponta care a tăiat panglica la un proiect civic, din Iaşi, declarat de instanţa judecătorească, prin două decizii definitive şi irevocabile, drept ilegal! Un alt aspect ar putea să se releve printr-o acţiune belicoasă accentuată între sexe – se pare că, deocamdată, s-a uitat de proiectul Elena Udrea şi s-a trecut la decimarea Robertei Anastase!
Soarele în pătrat cu Marte şi el, creează o stare interioară tensionată care se exprimă prin tot felul de acţiuni de la sport la diplomaţie, de la creatoarea expresia de sine la sex. Pătratul ridică obstacole în calea afirmării de sine, care trebuie să fie depăşite cu curaj şi spirit de acţiune, luptă, ceva care pare să vine din însăşi natura umană. Totuşi tensionarea lui Marte pe eclipsă, ar putea fi benefică. De ce? Pentru că Marte şi Venus fac cea mai redutabilă echipă, să nu uităm că Venus este faţeta masculină a lui Marte, iar Marte cea feminină a lui Venus – să ne amintim numai de arsenalul pe care Venus îl pune la bătaie atunci când vrea ceva cu orice preţ (Paris îi dă mărul cele mai frumoase zeiţe atunci când aceasta i-o arată pe Elena, în timp ce Atena îi oferea onoruri pe câmpul de luptă iar Hera, un cămin fericit!), ei sunt complementari. Singurul neajuns este că sunt în pătrat. Dar de pătrate să nu ne fie teamă, ele sunt dinamice şi productive. Această eclipsă ar putea fi colacul de salvare pentru cuplurile aflate în impas sau pentru negocierile diplomatice nefinalizate!
 Această eclipsă de lună poate fi privită ca o bătălie a sexelor sau o luptă cu propriile pofte sexuale. Poziţia lui Chaos în tema astrală arăta unde trebuie să ducem lupta cea mai dificilă cu noi înşine...ar putea fi cea mai mare ispită a noastră. Casele care sunt implicate în formarea Careului în T sunt locul unde se vor duce aceste bătălii. Combinaţia Soare – Venus – Chaos arată că există o mare nevoie de limpezire în viaţa noastră, limpezire care seamănă cu o foame insaţiabilă care trebuie stâmpărată. Acest lucru este posibil în cazul în care vanitatea ne este măgulită şi uşor de flatat. Este punctul cel mai sensibil în următoarele 6 luni.
Dacă ne uităm la trigonul dintre Mercur şi Saturn, cu Mercur foarte aproape de conjuncţia Soare – Venus, poziţia poate sugera ideea  că mintea primeză asupra nateriei. Saturn este foarte puternic pe Spica, cea mai norocoasă stea din constelaţia Fecioarei, deci dacă există cineva capabil să reducă indolenţa excesivă şi saturaţia atuncui sigur acest Cineva este Saturn. Marte poate sugera câmpul de acţiune unde avem curajul să rupem cu aceste neajunsuri.
Ce facem cu Luna care este îngenuncheată, eufemistic vorbind?! Ras Algedi este o stea fixă din constelaţia Hercule iar sensul său este întrucâtva similar cu povestea lui Orion. În loc să fie înţepat de scorpion, piciorul lui Hercule este îngenuncheat pe gâtul fiarei. Din start putem spune că Hercule/Heracles este implicat în distrugerea unui duşman puternic, la fel ca şi constelaţia din care face parte.
Casa unde are loc eclipsa este locul unde trebuie să echilibraţi ceva, să temperaţi excesele. Atenţie, conjuncţia Soare – Venus nu este un aspect rău, dar în contextul eclipsei atenţionează asupra viciilor ascunse. Cred că această eclipsă va scoate la iveală relaţiile de tip menage a trois sau o pasiune obsesivă, poate accentua dorinţa de a găsi un alt loc de muncă şi accentuează orgoliile - posibil să vă doriţi o altă poziţie în interiorul firmei sau în instituţia în care lucraţi, nereguli de tipul conflictelor de interese care se poate lăsa cu condamnări – vezi cazul Mircea Diaconu!!! De asemenea, un copil dificil sau foarte sensibil poate aluneca pe panta distructivă a drogurilor şi a alcoolului; din senin cei tineri se pot trezi că sunt geloşi, mare grijă că puteţi rupe relaţii pe care să le regretaţi apoi toată viaţa!
Să vedem însă ce se petrece la nivel mundan. William Lilly spune în pamfletul său cu privire la efectele eclipselor de soare şi de lună, următoarele:  " când locul eclipsei sau eclipsa în sine, este la Ascendent, efectele vor afecta în ordine casele  1, 2, 3, şi 4...” Privind în lume, vedem că Luna în timpul eclipsei este pe Ascendentul  metropolelor Hong Kong şi Singapore. Acest lucru înseamnă că un efect imediat al eclipsei este de aşteptat în China şi Malaezia.
Pentru a afla mai multe despre posibilele efecte ale acestei eclipse, să aruncăm o privire la ceea ce are de spus Lilly în Tenebrosus sale annus: "Boli precum furia împotrivirii printre cai, catâri și altele. Mările vor fi tulburate de atacurile piraților..”
Privind la harta Europei, putem vedea imaginea de ansamblu:  Marte din tema eclipsei este conjunct cu Ascendentul Germaniei şi Italiei – vedeți cele două cutremure devastatoare, atinge Franţa şi Norvegia. Marte, malefic în relația cu opoziția Soare / Luna, indică faptul că aceste ţări vor fi afectate de eclipsă. La nivel european această interpoziție poate fi interpretată ca un ic de despicat, cu rolul de a adânci criza din zona euro. Este de remarcat că Londra nu este afectată, ceea ce poate da loc speculaţiilor de orice fel privind distanţarea Angliei de politica statelor membre ale UE.