Clonarea la ora adevărului

În urmă cu câţiva ani, geneticienii au clonat cu succes o oaie, apoi vaci şi porci. Era evident că până la clonarea fiinţei umane nu mai era mult numai că ingineria genetică ajunsă în această fază ridica o mare problemă, etica profesională, problemă dacă vreţi, similară cu cea a avortului: când avem de a face cu o fiinţă cât este, sau nu, de normal să intervenim în procesul vieţii şi în ce condiţii putem vorbi despre o fiinţă, când începe viaţa, în momentul concepţiei sau în momentul naşterii?

Dacă ne-am pus aceste întrebări care au o înaltă paletă de conotaţii morale, putem să ne pune o altă întrebare, pur filosofică: oare când încep toate acestea? Mulţi astrologi se prevalează de ea atunci când se pregătesc de dialogul cu o persoană care doreşte o şedinţă de astrologie, deoarece ei cred că momentul începutului oricărei fiinţe se regăseşte în momentul în care celula sau zigotul odată fecundat începe să se dividă.

Conform axiomei, el începe să analizeze situaţia şi să facă predicţia, configurând harta unui om în momentul naşterii plecând de la premiza că momentul naşterii este de fapt o reiterare a momentului concepţiei dar cu alţi parametri. Practic, astăzi foarte mulţi oameni cunosc momentul când au fost concepuţi, cu excepţia momentului fertilizării in vitro sau fecundării in vitro ori când se produce o clonă, fie ea şi umană.

În încercarea de a înţelege semnificaţia profundă al jocului de-a Dumnezeu în laborator, mai întâi ar trebui să ne preocupe ideea că orice intervenţie în procesul natural al vieţii va afecta rezultatul sau viitorul acesteia, adică  dacă intervenim în prezent, vom altera viitorul. Ceva de genul unei nuvele SF foarte citită prin anii 80, despre o iubire distrusă de o asemenea intervenţie atemporală. Eroul călătorea în timp împreună cu iubita lui. La rugămintea ei se întorc cu 1000 de ani în urmă, în plin ev mediu barbar, ca să-şi cunoască rădăcinile iar la un moment dat se văd nevoiţi să îşi apere viaţa omorând un cavaler renumit al vremii. Numai că odată cu moartea lui dispare şi iubita eroului. Murind cavalerul cu pricina nu avea cum să se mai perpetueze linia de sânge.

            Prin analogie, şi astrologia lucrează cu un principiu similar. Ora naşterii este cea care orientează tema astrală şi configuraţia planetară şi relaţiile dintre planete. Dacă timpul real al naşterii este aproximativ uneori sau poate fi prestabilit cum se întâmplă la naşterile prin cezariană, implicit tema astrală va fi alta (alterată).

            Cu mult înainte să ştim ceva despre gene şi ingineria genetică, astrologii au notat că oamenii tind să se nască cu anumite configuraţii astrologice  care se regăsesc în temele astrale ale părinţilor şi ale bunicilor, configuraţii care poartă numele de paternuri sau tipare astrale.

Marele astrolog al antichităţii, Ptolemeu a fost primul care a scris despre această idee pe la anul 150 a.Ch. (ante Christum – înainte de Cristos sau înaintea erei noastre – n.r.). Mai acum 4 secole, astronomul - astrolog Johannes Kepler scria: Acesta este unul din cele mai clare argumente în favoarea adevărului astrologic. Şi anume, legăturile comune între temele astrale ale părinţilor şi ale copiilor.

După cum vedeţi observarea tiparului ereditar era o obişnuinţă în astrologie, dar ştiinţific acest lucru nu se putea demonstra. Abia în zilele noastre cercetarea şi s-a structurat de asemenea manieră încât să demonstreze realitatea celor susţinute de aceştia.

            Prin cu anii 50, cercetătorul astrolog Michel Gauquelin a făcut serioase investigaţii privind transmiterea tiparului astrologic ereditar de la părinţi la copii folosind metoda statistică. Analizând hărţile a peste 30 000 de persoane, Gauquelin a arătat în lucrarea sa Planetary Heredity (San Diego, CA: ACS Publications, 1988) că dacă unul din părinţi s-a născut cu o anumită planetă în apropierea Ascendentului sau a Mijlocului Cerului, atunci probabilitatea ca fiul să aibă aceeaşi planetă în acelaşi loc în tema natală este extrem de mare. Iar când ambii părinţi au aceeaşi planetă într-un anumit loc, probabilitatea ca această poziţie să apară şi în tema astrală a fiului, în acelaşi loc, se dublează, fapt care a dus la fundamentarea teoriei tiparului astral.

        Această observaţie susţine ideea corespondenţei din teoria eredităţii conform căreia dacă ambii părinţi au gene similare pentru o anumită trăsătură cum ar fi culoarea părului, atunci este mai mult decât probabil că şi fiul va avea aceeaşi trăsătură. 

            Gauquelin şi-a susţinut teoria independent prin testele comparate ale naşterilor care nu s-au produs pe cale naturală ci au fost provocate prin medicamente sau prin cezariană. În temele astrale ale copiilor născuţi astfel existau prea puţine corespondenţe cu temele astrale ale părinţilor, pe când în hărţile copiilor născuţi pe cale naturală exista o mare corespondenţă cu cele ale părinţilor. Acest rezultat aducea o serioasă mărturie în favoarea astrologiei.

            Munca lui Gauquelin, punea astfel punctul pe i şi în ceea ce priveşte importanţa orei de naştere. Cercetările sale sugerează ideea că planetele par să fie oarecum influenţate de ora de naştere iar copilul este cel care iniţiază procesul naşterii.

            Pe de altă parte, teoria tiparului astral este susţinută şi de biologie. Cercetări recente privind psihologia naşterii au relevat că nu mama este cea care iniţiază procesul naşterii ci fetusul. Cu alte cuvinte, naşterea este un act de voinţă. Gauquelin a arătat că această voinţă este legată de poziţia planetelor din harta astrală.

O clonă în termenii geneticii este mai de grabă o dublură decât un copil pentru părinţi. În termeni astrali, o clonă nu poate avea o altă hartă decât cea a originalului, adică a copilului născut. Genetic şi astrologic seamănă cu ceva natural dar care a fost corectat.

Pentru clona umană sau copilul din eprubetă, momentul concepţiei depinde de tehnicile biologice convenite pentru asemenea momente, cum ar fi ingineria genetică de exemplu, care nu se poate manifesta decât în laboratoare speciale, sau de momentul inducerii naşterii cum se întâmplă în cazul cezarienei şi când procesul depinde de tehnici obstetricale.  

 Această fiinţă va putea avea la rândul ei un copil a cărui temă astrală să arate conexiunea cu laboratorul şi geneticianul aşa cum se întâmplă în naşterile normale? Nu cumva naşterea clonei ar fi doar un tranzit prin harta părinţilor săi?

Adevărata întrebare care se pune nu este cine suntem pentru că în acest caz răspunsul depinde de ereditate şi de astrologice, în acest moment ar trebui să ne întrebăm, care este conexiunea care poate pune în evidenţă modul cum astrologia este relaţionată cu genetica. Întrucât astrologia pare să fie un cumul de tipare ereditare, oare genetica poate să reproducă şi paternurile astrologice? Sau harta ADN-ului să fie doar reflexie a hărţii astrologice?