Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

17 noiembrie 2011

Mercur coboară în subteranele subconştientului coletiv şi individual


Că Mercur intră în mişcare retrogradă de trei sau chiar patru ori pe an, ne-am obişnuit. Problema este, că cei mai mulţi oameni nu ştiu suficient de multe despre Mercur şi îşi asumă doar ce este mai rău când este vorba de retrogradare. Totul se reduce la "Nu călătoriţi" , "Nu semnaţi contracte", "Nu vă căsătoriţi" sau "Nu te uita la computer prea mult că va exploda", glumesc acum, dar în opinia mea, atunci când vorbim despre Mercur retrograd trebuie să luăm în considerare întreg ciclul retrogradării care are aproximativ opt săptămâni și nu doar perioada propriu-zisă de retrogradare. 
Cred că motivul pentru care oamenii sunt speriaţi de Mercur retrograd este că în aceste perioade apare o schimbare neaşteptată în modul lui de a influenţa lucrurile. Mercur seamănă cu noi mai mult decât ne închipuim, poate nu întâmplător este o planetă personală. De regulă, eu zic că sunt o persoană jovială, bonomă, veselă, e în momentul când îmi sare ţandăra iese la iveala celălalt eu – furia, neputinţa de a reacţiona aşa cum spune primul impuls, stăpânirea de sine. Nu mai judecăm limpede. Cam aşa se petrece şi cu Mercur retrograd. Avem impresia că mintea ne joacă feste. Spun pare pentru ca în fapt, Mercur retrograd este o iluzie optică, este doar impresia noastră că lucrurile nu merg bine.
Motivul pentru care oamenii fac din Mercur retrograd o experienţă neplăcută ţine de pseudo-mitologia creată în jurul acestui aspect astral. Teama ne face stângaci nervoşi şi de aici impresia că totul merge cu susul în jos. Trăim cu impresia că un fel de mahie astrală ne domină mintea şi dictează realitatea. În realitate, aceasta din urmă nu este importantă, importantă este percepţia noastră asupra realităţii imediate şi a viitorului şi care generează succesul sau eşecul, în aceeaşi măsură. Acesta este testul la care ne supune Mercur retrograd, cum percep realitatea imediată atunci când el nu mai are putere sau este prea furios ca să ne mai ajute!
         Interesant este că astrologia vedică îl consideră pe Mercur mai puternic atunci când este retrograd deoarece este mai apropiat de pământ decât atunci când este în mers normal. Este după cum spu unii astrologi o călătorie în lumea subterană, adică o călătorie prin Iad sau prin Purgatoriu, cum doriţi, ca şi cum am fi nevoiţi să coborâm într-o Vale a Plângerii care are extensie în subconştientul colectiv dar şi în cel propriu. Este o bătălie care se duce între conştient şi inconştient şi de aici greşelile care se fac, faptul că interpretăm eronat orice mesaj sau ceea ce transmitem este perceput greşit.
         În următoarele trei săptămâni, în funcţie de casa în care retrogradează Mercur, acolo veţi coborâ în subteranele lumii voastre interioare. Lumea văzută printr-un obiectiv şi nu prin ochii voştri, ca şi cum ne-am afla pe culoarul lui Lilith şi simţim cât de fragile sunt graniţele dintre vis şi realitate, dintre realitate şi ficţiune, dintre iluzie şi deziluzie. Mesajele vin din toate direcţiile, se suprapun, ne înconjoară şi la un moment dat chiar vom fi copleşiţi de cantitatea imensă de informaţie. Ca în orice subterană, este Întuneric şi nu ne putem baza decât pe simţuri, sensibilitatea noastră se va accentua cum de altfel se vor accentua şi stările noastre psihice. Și totul cu o zi înainte de Eclipsa parțială de Soare.
         Realitatea va fi crudă, uneori dureroasă, vom observa lucruri, gesturi şi expresii pe care altă dată le treceam cu vederea şi acest lucru ne va obliga să ne solicităm, să evaluăm, să reconstruim sau să reinventăm, să ne reforumlăm în raport cu noi înşine dar şi în raport cu Celălalt. Atenţie însă că acest tranzit obligă participare personală nu mersul pe pilot automat!! Totul va fi pus sub semnul întrebării. Nervozitatea de dinaintea semnării unui contract este în fapt starea noastră de îndoială pentru că nu mai gândim liniar şi pulsatoriu: oare asta este ce-mi doresc cu adevărat? Pervers, Mercur ne stârneşte tot felul de gânduri paranoide astfel încât afacerea care ne reuşeşte sau demersurile care le facem ne reuşesc mai bine tocmai datorită stărilor dubitative pe care le trăim decât ar presupune Mercur retrograd. Cred că zona cea mai periculos supusă presiunii mentale este cea angajamentului, presiune care va scădea, veţi vedea, pe măsură ce Mercur se va apropia de momentul revenirii în mers normal.
Deci, cum putem folosi această perioadă constructiv? Păi, am spus mai sus...reformulaţi-vă în gama re major. Re-inventarea jocului este unul dintre favoritele mele. Dar cred că cea mai bună utilizare a acestui timp ar fi cel de re-căutare, în casele care se referă la ciclul de retrograd şi re-evaluarea tuturor lucrurilor şi acţiunilor imediate pe care Mercur le atinge pe parcursul calatoriei sale. 
Zilele dinainte de retrogradare sunt bune pentru colectarea informaţiilor, finisarea proiectelor şi compensarea informaţiilor incomplete, apoi stocarea acestora cu puţin timp îninte de a intra în peştera propriului EU, odată cu Mercur retro.  Pe urmă, puteţi incetini ritmul, lăsaţi-vă tentaţi şi de alte dimensiuni afective, încercaţi filtre de diverse intensităţi emoţionalei, coborâţi cât mai înlăuntrul vostru şi începeţi să daţi delete la tot ce nu vă mai foloseşte,  devirusaţi-vă programele afective, reebutaţi-vă şi chiar instalaţi şi o copie a programului interior, cu toată încrederea, nu are să muşte, vă promit!!

13 noiembrie 2011

Pregătiţi-vă pentru ultima Eclipsă de Soare de anul acesta



Ce semnifică o eclipsă? Criză într-un cuvânt. Pentru a înţelege exact modul în care o eclipsă va avea impact asupra vieţii voastre este important să se ştie în care dintre cele 12 case astrologice va avea loc eclipsa, în funcţie de tema astrală a fiecăruia. 
Dacă eclipsa de Soare are loc în Casa 1, ea va pune un mare accent pe propria identitate, pe  energia personală, pe când o eclipsă în casa a doua va pune mai mult accentul pe sentimentul de securitate iar în a zecea, pe carieră (Casa a 10-a este Casa carierei, printre altele). 
Consultaţi-vă harta cu înţelepciune, vedeţi ce planete aveţi în apropierea eclipsei (maxim 3 grade) deoarece acest fapt vă poate influenţa existenţa cum nici nu bănuiţi în zilele dinainte şi de după eclipsă. De exemplu, eclipsa de Lună dacă se produce în apropiere de Luna natală vă spori serios gradul de emoţionalitate, conştiinţa afectivă interioară ceea ce poate da naştere la o nevoie imperioasă de singurătate, la nevoia de reflecţie; o eclipsă care se produce foarte aproape de Neptun natal poate stimula imaginaţia sau...tentaţia, consul de alcool şi de droguri fiind primele în top.
Pe scurt, pentru a înţelege cum ne va afecta o eclipsă va trebui să luăm în considerare următoarele aspecte:
·         Semnul zodiacal în care se produce eclipsa, fie ea de Soare, fie de Lună;
·         Casa din tema natală care va fi activată de eclipsă
·         Planetele din tema natală aflate de maxim 3 grade de gradul în care se produce eclipsa.
***
De ceva timp sunt fascinată de eclipse, poate pentru că eu am Soarele în Vărsător iar acest semn este recunoscut pentru curiozitatea și comunicarea aparte cu cosmosul. 
Ultima eclipsă, cea de pe 1 iulie a adus pagube întregii lumi şi, după cum am menţionat pe acest blog, semnele cardinale resimt încă efectele acesteia. Încerc să văd eclipsa altfel decât am făcut-o până acum, fiecare semn, fiecare planetă, dacă cumva fac vreun aspect, ce natură are acesta, cum vom reacționa...cred că aceste puncte extrem de sensibile în momentul în care sunt tranzitate de planetele indiferent că sunt ele persoanle, sociale sau de generație.
 În ce privește boom-ul ultimei eclipse, cred că nu am trecut încă obstacolul major. Pentru că Pluto era retrograd la ultima eclipsă, acum, el este abia la 6 gr 03 Capricorn și abia pe 27 noiembrie va ajunge la 6 gr 07 Capricorn, loc în care a fost surpins de eclipsa trecută. Părerea mea este că sfârșitul lunii noiembrie va fi unul dificil, ceva se va întâmpla și ce trebuie punctat.
         Deci, care este decorul astral pentru 25 noiembrie? În primul rând ea se va produce la 2 gr 36 în Săgetător (decanul lui Jupiter, duad-ul stăpânit de Capricorn), e ca şi cum totul vizează planul material, de la bunuri mobiliare şi imobiliare la finanţe şi cred că aşa va şi fi. Bernadette Brady, guru astrologiei stelelor fixe și a eclipselor, adaugă faptul că eclipsa face parte din seria Saros cu numărul 14 N și la o zi după ce Mercur a intrar pentru ultima oară în retrogradare anul acesta. La ce să ne așteptăm? Că nu ar fi imposibil să auzim despre vreo relație a nu știu cărui VIP, să ne așteptăm să se producă ceva la nivel financiar – mundan, să ne gândim numai la scandalul UE – Grecia care se pare că vrea să repete figura din 1936 și să nu-și plătească datoria externă, dar ce cred eu că ar trebui să ne facă atenți este faptul că eclipsa poate activa o serie de boli care se credeau eradicate ori vindecate. Cum Luna Nouă este în Săgetător  problemele se vor concentra în jurul lui Jupiter, deci și boli care țin de Jupiter – de la probleme tiroidiene, la expansiunea unor tumori vizate fiind ficatul, pancreasul, problemele hepatice, în general. Și cum Jupiter se află în Taur, adăugăm obezitatea, problemele tiroidiene şi deficit în asimilarea unor vitamine şi minerale prin disfuncţia paratiroidei.
Aspectul cel mai interesant este inconjuncţia lui Jupiter cu Luna şi Soarele care se află pe Dschubba, o stea fixă din constelaţia Scorpionului şi nu doar ea. Alături îi este asteroidul Fortuna. Tema scopionică este completată de un trigon foarte puternic cu Marte şi Pluto, la care se adaugă trigonul dintre Jupiter şi Pluto. Le punem pe toate la un loc şi descoperim, dacă mai era nevoie, că politica este o religie în sine. Un asemenea aspect se făcea atunci când Nero a jefuit templele de bogăţii pentru a ridica o Romă nouă iar Henric al VIII-le a jefuit mânstirile creştine din Anglia când a devenit şeful Bisericii Anglicane.
         Dar ce mi se pare mie şi mai interesant este că Pluto care stăpâneşte bogăţiile inestimabile ale adâncurilor şi nu o susţin peiorativ, se dezice de lucrurile fade, goală, găunoase, iar Jupiter în calitate de Mare benefic, alături de Pluto poate sugera o imensă bogăţie. Se pare că Jupiter în inconjuncţie cu Pluto este un aspect care desemnează marii bogătaşi. Eclipsa pe o stea scorpionică şi în inconjuncţie cu Jupiter sper să ne spună ceva despre o mare bogăţie pe care noi o ignorăm, exceptând faptul că omenirea traversează o recesiune acută....sau fiind implicat Pluto, să producă o schimbare de atitudine faţă de tot ceea ce semnifică ideea de bogăţie...
Apoi, Soarele în inconjuncţie cu Jupiter, centrul de greutate este pe găsirea unor modalităţi de a scuti omenirea de tensiunile create în ultimele luni şi cei vizaţi, scăpaţi de distrugere, să-şi spună că sunt norocoşi cu adevărat. Accentul pe propriile lor interese însă, pe propria identitate poate dezechilibra balanţa şi atunci Jupiter indică un exces, o acţiune negativă, care induce vină sau dependenţă. Luna în inconjuncţie cu Jupiter pare să ne spună că cei vizaţi vor da iar şi iar înapoi cu argumente care dovedesc un simţ al umorului cel puţin ciudat. Emoţional însă poate sugera reacţia dramatică vis-a-vis de această retragere. Când vorbim despre eclipsa de soare, activitatea emisferei stângi a creierului este oarecum estompată, şi cum aceasta pare să fie răspunzătoare de capacitatea de analiză, de sinteză şi de decizie, activitatea sa este preluată oarecum de intuiţie. Ceea ce pentru mine este o mare speranţă să exteriorizăm ceea ce ne frământă, pentru că există un tezaur spiritual care trebuie exploatat, lucru care a fost ascuns, voalat, acoperit de tot ce numim evoluţie şi modernism -  alimentaţie, gadget-uri, televiziune, Internet lucru care seamănă clar cu o...autodistrugere. Din fericire, din ce în ce mai mulţi oameni, au realizat că sunt lucruri de care ne putem dispensa, că nevoia de interiorizare şi de meditaţie, de scopuri spirituale este mult mai mare. Iar Pluto exact asta ne dă...Libertatea de a judeca lucrurile cu umor, dar în acelaşi timp, de a le aşeza pe toate la locul lor aşa cum sunt meite ele să fie.
         În ce priveşte asteroidul Fortuna, a nu se confunda cu Pars Fortune, acesta ne obligă să ne vedem soarta ca pe un Fatum benefic şi să nu ne vină să credem cât de norocoşi suntem. Fortuna este asociată cu expresia ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă. Deci, ea ne arată atunci când cădem pradă celui mai negru pesimism cât de mică este distanţa pentru a ieşi la lumină. În momentul de faţă se spune că parcurgem o fază depresivă. Greutăţile, lipsurile ne apasă, eu aş pedala pe ideea că nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem.
         Fortuna se va ocupa de câteva lucruri dacă ne gândim la semnificaţia sa ...pentru romani, evenimentele legate de Fortuna erau conectate cu virtutea, cu cinstea, cu onestitatea, care pedepsea indivizii imorali care şi-au adunat averea prin rapt şi minciună şi că îi recompensa pe cei cinstiţi. Oare de ce am senzaţia că această eclipsă va funcţiona ca un fel de Ziua Judecăţii?! Şi faptul este cu atât mai interesant cu cât tatăl acestei mici zeităţi era Jupiter, Zeul Suprem şi Judecătorul Absolut. Oare viaţa noastră să se joace la ruleta rusească? Vom vedea!
Acesta ar fi un aspect. Jupiter reprezintă expansiunea, înţelepciunea, cunoaşterea, educaţia, religia, normele juridice, Tribunalul şi călătoriile lungi. Caracteristica momentului este dat de trigonul în semne de pământ cu Marte în Fecioară 6 gr 46 (decanul lui Mercur, duadul stăpânit de Scorpion), focar, Jupiter – 1 gr 57 R Taur ( decanul lui Venus, duadul stăpânit de Taur) şi Pluto – 6 gr 04 Capricorn (decanul lui Saturn, duadul stăpânit de Berbec – să ne gândim numai la avalanşa de accidente cu număr mare de persoane implicate şi...decedate, cei doi malefici se intercondiţionează!) conjunct Venus în 28 gr 25 Săgetător (decanul lui Marte şi semnul lui Jupiter, duadul stăpânit de Scorpion).
 Uau...Cred că tema principală a acestei eclipse este modul cum işi exercită instituţiile financiare controlul asupra sumelor pe care le deţine sau le are date sub formă de credite şi aduce schimbări în relaţiile financiare – la noi, decizia Băncii Naţionale de a restricţiona, ca măsură de prevedere avansul pentru creditarea în valută la cosntruirea de case să sporească la 30 - 40 %, doar la cel în lei se păstrează cel de 5 % , creditele de consum să se întindă pe o perioadă minimă de 5 ani şi obligaţia băncilor ca în termen de 3 luni să-şi adapteze regulamentul propriu de funcţionare, în vederea reducerii cheltuielilor inutile şi irosirea resurselor (patronate de Jupiter).
Conjuncţia lui Venus cu Pluto poate reprezenta acţiunea (Marte) de strângere a unor sume de bani. Ia priviţi câţi reprezantanţi ai legi şi angajaţi ai instituţiilor coercitive care într-un fel sau altul sunt sub patronajul lui Jupiter şi a lui Marte sunt arestaţi şi câte lucruri oneroase legate de acestea şi de lumea interlopă ies la iveală (implicarea Scorpionului!!)
         După eclipsa din iulie, în Statele Unite drept urmare a acordului bugetului pe luna august, se decide reducerea bugetului pentru funcţiile publice, retragerea armatelor din Iraq precum şi reducerea cheltuielilor privind administraţia prezidenţială. În Anglia a avut loc o grevă de 5 zile împotriva deciziei de reducere a pensiilor.
Venus poate impune normele dar influenţa lui Pluto poate afecta aceste norme, ba chiar poate duce la evenimente de tipul ceea ce ieri era bun, astăzi este prost sau degradat. Prin implicarea lui Jupiter am putea vedea tratate sau acorduri care se repun pe tapet şi se rediscută doar că aceste tratate şi proiecte pot fi blocate de Pluto. În plus, relaţia Venus – Pluto este extrem de stresată de pătratul cu Uranus (pătratul Uranus – Pluto va mai dura încă...3 ani), astfel că protestele de tipul Ocuppy împotriva lumii financiare şi a ingineriilor bancare de tip Wall Street se vor extinde, ba mai mult se vor intensifica. Interesant este că acum se pot coagula cu repeziciune curente şi secte religioase, deoacamdată necunscute, în jurul valorilor prezente, ideologii care se vor propaga cu repeziciune. Pluto conjunct cu Venus reprezintă mişcări sociale subterane iar legătura Marte – Jupiter poate sugera că Începutul schimbărilor mondiale este posibil să pornească dinspre grupurile bazate pe credinţă.
Momentul eclipsei este tensionat de relaţia cu Marte în tranzit, pe de o parte, şi de relaţia cu Neptun aflat în 28 gr 13 Vărsător (în decanul lui Venus, duadul stăpânit de Capricorn). Să fie acesta un indiciu pentru acţiuni colective? Neptun, dacă este săl privim din punct de vedere social este mai mult de stânga decât de dreapta, adică mai mult socialist decât capitalist. Să se îndrepte omenirea spre politici mai de grabă sociale? Vor fi capabile protestele mulţimii şi ale grupărilor implicate să forţeze mâna liderilor lumii? Uranus este în aspect armonic cu momentul eclipsei, pare să fie un semn, dacă ne gândim că influxurile acestei eclipse vor reverbera cel puţin 6 luni de acum înainte, că vor urma schimbări sociale, progrese ideologice şi oamenii vor continua să-şi asume propria identitate şi libertate aşa cum s-a întâmplat de curând, în Libia.
Eclipsa are loc înconjurată de cinci stele fixe Kornophorus (1 gr 13)  și Kajam (1 gr 35) din constelaţia Hercule, Yed Prior (2 gr 26) – constelaţia Ophiochus,  Dshumbba (2 gr 34) şi Akrab (3 gr 11) din constelaţia Scorpionului. Kornophorus este de natură mercuriană; Ptolemeu,  în antichitate şi mai târziu, Cornelius Agrippa, în evul mediu, spuneau despre această stea că este neutră şi conferă nativilor consecvenţă în ceea ce îşi propun, tărie de caracter, o fire pasională dar şi pasiuni periculoase. Kajam este o stea de natură mercuriană care induce tenacitate, consecvență iar împreuna cu Kornophorus, atunci când sunt rău aspectate de către Marte, Uranus sau Saturn pot anunța...cutremure. Yed Prior, este de natură saturniano- venusiană, şi atât Ptolemeu, cât şi Agripa spuneau că aduce succes astrologilor mai ales dacă este situată în Casa a 9-a.  Dshubba este de natură saturniano-marțiană, favorizează serviciile secrete, munca neștiută dar și activitățile subversive, aduce austeritate dar și probleme de tot felul de tipul distrugerilor, afacerilor proaste este vizată în mod special agricultura, imoralitate, suspiciune ș.a. Akrab este de natură marțiano-saturniană și este recunoscută încă din antichitate pentru că aduce boli contagioase, răutate, rea voință, cercetarea la limita legalității – laboratoarele de tip Biohazard sau de cercetare genetică. Capacitate mentală extraordinară.
Din punct de vedere financiar avem un alt indiciu care presupune schimbare. Un trigon minor între Saturn în 27 gr 07 Balanţă (în decanul lui Mercur şi duadul stăpânit de Leu) şi Neptun cu focar Venus şi care poate fi privit şi ca Venus punct mijlociu între Saturn şi Neptun. Şi iată cum l-aş explica. Serviciile bancare vor fi optimizate de manieră să protejeze populaţia şi nu creditorii.
Sub influenţa celor 4: Marte, Jupiter (în inconjuncţie cu Soarele şi Luna), Uranus şi Neptun, am impresia că vom avea destul de puţine catastrofe inexplicabile şi accidente. Poate doar incidente izolate care să vizeze aviaţia – aterizarea din Polonia unde un Boeing 747 a ajuns la sol pe...burtă sau legate de navigaţia pe apă. Poate doar relaţia cu Uranus să ne pună în gardă, că vom asista la ceva şocant are va reverbera în plan mondial. Dar asta se va produce după eclipsa din 10 decembrie, în preajma Crăciunului când Uranus va ajunge în gradul în care s-a aflat la ultima eclipsă, 4 gr 32 Berbec (decanul lui Marte, duadul stăpânit de Taur).  După eclipsa din iulie a avut loc incidentul din Norvegia.
În plan personal, eclipsa în casa a 9-a, ne provoacă să luăm în considerare imaginea de ansamblu a vieţii noastre. Cum vrem să creştem şi să se extindă aceasta, cum să evoluăm spiritual. Calea noi o alegem. Să nu uităm ce sunea André Murois: secolul al XXI-lea va fi un secol religios sau nu va fi deloc...
Efectele eclipsei vor fi percepute în funcţie de tema astrală a fiecărei țări.
Pentru România, eclipsa se va produce pe axa 3 – 9, în Casa a 9-a. Ce găsim pe această axă? La nivelul Casei a 3-a găsim mijloacele de transport, locomoţia şi comunicarea legate de acestea -  căile ferate, rutiere şi fluviale, traficul cotidian, autoturismul, toate mijloacele de diseminare a informaţiilor - Poşta, reţelele de comunicaţii, internet, telefoane, faxuri, ziare, reviste, publicaţii periodice, anunţurile de orice fel dar şi relaţiile cu vecinii.  
La nivelul Casei a 9-a se regăsesc transporturile internaţionale, cele maritime şi aviatice, industria aviatică şi călătoriile lungi. În general, se referă la pasagerii şi la comerţul pe distanţe lungi dar şi la comunicaţiile internaţionale. Tot aici regăsim ideologiile religioase, biserica şi prelaţii, instanţele judecătoreşti care aplică legea, dar şi universităţile, profesorii, instituţiile culturale şi ştiinţifice, publicaţiile.
La ce ne-am putea aştepta? Eventual la îmbunătăţirea acestor structuri. Am putea avea o reacţie de intoleranţă religioasă vis-a-vis de vreun eveniment, neîncredere mai ales în rândurile celor aleşi să ia o decizie pentru ca lucrurile să meargă mai bine, poate sugera dispariţia unor oameni celebri sau problemele grave pe care le au aceştia, posibile probleme cu bunurile proprii, nu ar fi exclus să auzim iar despre gripa aviară. De asemenea, ar putea creşte numărul furturilor, a violurilor şi a atacurilor, atenţie, armate!
Dar pentru că este vorba despre axa 3 – 9 care implică comunicațiile,justiția și sistemul legislativ sunt curioasă până unde poate merge inamovibilitatea sistemului judiciar care a reușit să îl irite și pe Traian Băsescu. Și fie vorba între noi, justiția română are multe bube în cap, oare chiar nu se găsește nimeni să i le trateze?!
Cum steaua fixă Akrab este aproape de MC-ul României atenție la manipulare, minciună și trădare.
Pentru SUA, de exemplu este destul de imprecis deoarece fiecare stat în parte afiliat mai apoi la ceea ce s-a numit Statele Unite are propria oră de naştere. Chiar şi ora Declaraţiei de Independenţă este controversată. Dacă se ia în calcul ora 14.00 ca oră de naştere a SUA, Ascendentul este în Scorpion, 4 gr 27 (decanul lui Pluto – moarte şi renaştere, evoluţie şi transformare, duadul stăpânit de Săgetător) şi în acest caz, eclipsa va acţiona favorabil, dar dacă luăm ca ora de naştere 16.50 deja lucrurile se schimbă, Ascendentul este în Săgetător, 8 gr 14 (decanul lui Jupiter, duadul stăpânit de Vărsător) sau 17.10, Asacendent în Săgetător, 12 gr 48 (decanul lui Marte, duad stăpânit de Taur) atunci eclipsa poate activa dușmănii ascunse, poate repune pe tapet probleme nerezolvate din ultimii doi ani și jumătate, poate aduce în atenţia lumii celebra parabolă de ţară a tuturor posibilităţilor...rele, probleme care ţin de nevoi, de pierderi ş.a.
         Pentru Anglia, eclipsa se produce la nivelul Casei a 2-a a banilor proveniţi din muncă proprie, a bunurilor, a proprietăţilor, a rezervelor financiare, influenţa pătratului cu Pluto (2 gr 42 Pești, decanul lui Jupiter, duadul stăpânit de Berbec) fiind extrem de puternică aş spune că este vorba despre probleme financiare grave care acum se pot acutiza mai mult decât am crede. Pentru că Pluto în tranzit(6 gr 04 Capricorn, în decanul lui Saturn,duadul stăpânit de Vărsător) este pe FC, în opoziţie perfectă am putea spune, cu MC Angliei, aș spune că monarhia se va confrunta și cu revendicări de tip independență, după ce a fost obligată să schimbe legea succesiunii la tron.
         Pentru Rusia eclipsa va acţiona la nivelul Casei a 4 -a, Casa afacerilor imobiliare, terenurilor şi a lucrătorilor şi cu o puternică opoziţie Pluto tranzit - Pluto natal (2 gr 19 Rac, decanul Lunii, duad stăpânit de Rac) pe axa 5 – 11. Nodul Nord în tranzit ( 16 gr 42 Săgetător, decanul lui Marte, duadul stăpânit de Gemeni) este conjunct cu Luna natală a Rusiei (12 gr 02 Săgetător, decanul lui Marte, duad stăpînit de Berbec), în timp ce Nodul Sud (12 gr 02 Gemeni, decanul lui Venus, duad stapânit de Balanță) se apropie de Pluto natal (2 gr 19 Rac, decanul Lunii, duad stăpânit de Rac). Opoziţia eclipsei cu Casa a 10-a Casa puterii mă duce cu gândul la o ascensiune a stângi ruseşti în frunte cu Valdimir Putim ca şi cum s-ar pregăti o lovitură de palat în sensul unui control mai riguros al statului. Ar putea înseamna foarte bine şi o reîntoarcere la vechile zile ale conducerii socialiste. Deşi, eu una cel puţin mă gândesc că la Kremlin asistăm la naşterea unei...dictaturi.
         Pentru Israel, eclipsa va produce tot în Casa a 2-a astfel că problemele financiare şi cele care ţin de avuţia naţională vor fi sub presiune. Părerea mea este că problema de avuţie naţională are o strânsă legătură cu problema palestiniană. Cu Saturn la 2 grade de Ascendent (25 gr 10 Balanţă, decanul lui Mercur, duadul stăpânit de Leu) şi în pătrat, grad pe grad, cu MC (28 gr 37 Rac, decanul lui Neptun, duadul stăpânit de Gemeni) o perioadă extrem de tensionată. Se înteţesc protestele în nordul Israelului, la graniţa cu Palestina, iar tratativele sub semn neptunian anunță degringoladă, împrăștiere, falsitate, minciună, dorință de dominare şi creşterea ameninţărilor dinspre Iran.
Pentru Iran, eclipsa are loc la nivelul Casei a 4-a Casa afacerilor imobiliare şi a terenurilor atacată foarte puternic de pătratul cu Venus (3 gr 56 Pești, decanul lui Neptun, duadul stăpânit de...Berbec), aflat în Casa parteneriatelor și a negocierilor, așa că eu cred că nu ar trebui să ne mirăm de amenințările la adresa...Israelului! Și nu mi se pare o aberație atunci când spun că Iranul are motive să creadă că pentru ei, Israelul este o amenințare. Marte natal al Israelului se află în Casa a 10-a a Israelului (sprijin și din afară și din interior pentru a acționa deliberat armat), la 28 gr 18 în Leu, în decanul lui Marte și în duadul stăpânit de...Rac (familie, valori, tradiţii, familii dezbinate, măcinate într-un război fratricid?), ori Ascendentul Iranului este în Leu la 17 gr 17, în decanul lui Jupiter şi duadul stăpânit de Peşti (conştientul colectiv şi urmele unor răni vechi, mai vechi decât am crede). De ce spun  că este vorba despre traume? Pentru că Marte din tema natală a Iranului se află în Casa a 8-a stăpânită de Pluto şi Marte, deci Marte este în domiciliu. Mai mult se află la 25 gr 16 Peşti, în decanul lui Pluto şi în duadul stăpânit de Capricorn. Bătălia pentru teritorii se duce de foarte multă vreme, aş spune chiar că din vremuri biblice. Este posibil ca fiind vorba despre o eclipsă parţială de Soare să asistăm la o recrudescenţă a ameninţărilor şi tensiuni diplomatice.
Pentru Palestina, problemele se vor reflecta la nivelul Casei a 3-a acolo unde va avea loc eclipsa. Acestea vor fi legate de transporturi, problemel locale, presă dar şi relațiile de vecinătate cu Israelul. De asemenea, este în trigon cu Marte în tranzit prin Fecioară și cu Uranus în tranzit aflat în Berbec, 00 gr 44 retrograd și conjunct cu Marte natal (1 gr 50 Berbec, în decanul lui Marte, duadul sub stăpânirea Berbecului). Am spune că energia, acțiunea și violența dă pe dinafară  în această zonă. Mai mult, Uranus şi Marte fac pătrat cu Uranus natal (29 gr 01 Săgetător, în decanul Soarelui, duadul stăpânit de Scorpion) conjunct cu Saturn natal (00 gr 15 Capricorn, decanul lui Saturn, duadul stăpânit de Capricorn), de parcă mai era nevoie de o confirmare a tensiunilor de acolo. Negocierile dintre Israel şi Palestina au ajuns într-un punct mort, ca să spun aşa, combatanţii din ambele părţi s-au sahstisit de anii în care s-a tot negociat acum au trecut la schimb de prizonieri, se pare însă că speranţa recunoaşterii Palestinei se loveşte de un zid din ce în ce mai înalt, la ridicarea căruia contribuie din plin Statele Unite.
         Pentru Grecia, eclipsa are loc la nivelul Casei a 5-a, Casa speculaţiilor financiare, a plăcerii, distracţiei şi divertismentului, dar şia copiilor şi a funcţiilor sociale. Să fie toate acestea temperate, limitate şi afectate din cauza crizei financiare din care nu mai ştie cum să iasă? Eclipsa este în trigon cu Soarele natal al Eladei ( 00 gr 48 Leu, decanul Soarelui, duadul stăpânit de Leu) şi în sextil cu Pluto natal (04 gr 29 Balanță, decanul lui Venus, duad stăpânit de Scorpion) conjunct cu Luna natală (04 gr 32 Balanță, decanul lui Venus, duad stăpânit de Scorpion). Pluto natal şi Luna natală în pătrat cu Pluto în tranzit, se pare că îi va forţa pe greci să ia o decizie deloc pe placul lor dar nu au altă ieşite. Iar mâna le este forţată din exterior şi asta crează o stare de constrângere vecină cu revolta, cel puţin pe moment.
         UE pare să beneficieze de influxurile benefice ale acestei eclipse care este menită să infuzeze cu energie pentru a merge înainte şi să aducă noi iniţiative, deoarece are loc la nivelul Casei a 4-a şi în semi-sextil cu NN ( 7 gr 48, Capricorn, decanul lui Saturn, duadul stăpânit de Berbec). Marte în tranzit prin Fecioară (6 gr 46 decanul lui Mercur, duadul stăpânit de Scorpion) este în pătrat cu NN în tranzit (16 gr 42 Săgetător, decanul lui Marte, duadul stăpânit de Gemeni), în schimb face un trigon cu MC a UE (17 gr 46 Taur, decanul lui Mercur, duadul stăpânit de Săgetător) şi cum este în Casa 1 eclipsa sugerează clar că este nevoie de măsuri precise, punctuale, stricte pentru a face Uniunea să funcţioneze mai bine şi că o mulţime de leaderi eurorpeni vor avea iniţiativă. Singura întrebare care se pune este oare va fi capabilă UE, cu structura sa complicată, să înţeleagă şansa care i se oferă, încă odată, pentru a restructura şi reînnoi ceea ce trebuia schimbat de mult?

7 noiembrie 2011

Sărbătoarea Sf.Arhangheli Mihai și Gavriil

Tuturor celor care poartă numele de Mihai, Mihail, Mihaela, Michaela, Gabriel, Gavriil, Gabriela le dăruiesc un gând luminos și le doresc o  viață luminoasă, un drum lin spre Înalt și să continuie să năzuiască spre Infinit căutându-se perpetuu.


La mulți ani!

1 noiembrie 2011

Astrologia și vremurile care stau să vină



Vă invită la o nouă întâlnire, joi, 10 noiembrie 2011, 
orele 17.00, cu tema

Astrologia 
și 
vremurile care stau să vină

Dragii mei, trebuie să deschidem ochii 
asupra transformărilor care ne așteaptă!

Trăim vremuri extraordinare!

Vă invit la o discuție liberă pe marginea
a ceea ce oferă astrologia ca punte între

Trecut și Viitor,

între Noi și Univers,

între Eu și Inconștient.

Locația: Club Mandala – Sala Mare
Adresă: str. Paleologu nr. 20

Intrarea: 40 lei iar ceaiul inclus, este din partea casei așa cum am obișnuit.

Vă aștept,
Minerva

21 octombrie 2011

Astrologia, dragostea mea!

Vă invit la o declarație de dragoste inedită, Sâmbătă, 29 octombrie 2011, orele 17.00,
 în cadrul work-shop-ului:

Astrologia, dragostea mea!

Primii pași într-o știință cosmică (noțiuni de astrologie clasică)...

Vom vorbi despre ce se petrece în lume, ce se petrece în lumea astrelor și țintește spre omenire...

Vom încerca să vedem ce s-ar putea întâmpla în următorii 14 ani  prin Neptun care va intra în domiciliu din 4 februarie 2012 pentru a doua oară (în vară a mai stat în Pești 3 luni) în ultimii...164 de ani...

Vom răspunde întrebării fundamentale, de ce ne este frică de Marele Cronocrator, de ce atunci când auzim numele lui Saturn ne crispăm...ce va face el în Scorpion...

Ce rol joacă spiritualitatea în studiul astrologiei și ce legătură au cele două cu psihogenealogia...

De ce astrologia este denumită știința blestemată de către biserică...

Vom căuta să deslușim misterii  de acum și de altă dată...personalități la ora Marelui Adevăr...

Numai la Clubul Mandala!
Str. Paleologu nr. 20 - zona Mântuleasa

Biletul costă 40 de lei, în care este inclus un ceai din partea Clubului Mandala.

Vă aștept cu drag,
Minerva

9 octombrie 2011

Schimbări la toate nivelurile

     - 3 -
 Descoperirea lui Neptun a coincis cu o revoltă socială. În 1848 este publicat Manifestul Comunist, drept răspuns la condiţiile pe care le impunea industrializarea prin extinderea fabricilor în marile oraşe în detrimentul manufacturilor demascând abuzurile celor avuți.  perioada în care Charles Dickens îşi scria romanele cu un puternic accent realist-social, când marile capitale ale Europei erau zguduite de demonstraţii social-democrate, când Renoir, Gauguin, Van Gogh, Cezzane şi Monet deschideau drum impresionismului cu a sa extensie a lumii în fantezie şi imaginaţie. Darwin prin lucrările sale subminează complet am putea spune, tradiţia creştină. Apare dagheroscopul şi primele fotografii ca precursoare ale peliculei de film. Anestezicele sunt folosite pentru prima oară în spitale, opiumul devine un  drog social acceptabil, cotidianul este subminat de noile realităţi spirituale, emoţionale şi politice. 
În 2012 avem toate datele la-ndemână privind schimbările pe care Neptun le-a provocat prin trecerea sa prin cele 12 semne zodiacale. Logic ne aşteptăm la o nouă dimensiune a evoluţiei neptuniene. Funcţia de Neptun este aceea de a deturna experienţa noastră de la aşa-numita realitate prin trezirea unor noi dimensiuni ale conştiinţei. Este o forţă unificatoare care ar trebui să conştientizeze  faptul că toţi suntem în aceeaşi barcă evolutivă. Impasibil, Neptun ne dezvăluie iluzia unor  adevăruri general acceptate, ne obligă să acceptăm ideea că adevărul este în ultimă instanţă un concept relativ. Oricare ar fi adevărul personal al fiecăruia şi care este un  tampon împotriva realitatăţii imediate de care vorbeam, Neptun va fi fericit să-l dizolve. Gradului de conştientizare a condiţiei umane, care pentru o mare parte din omenire este suferinţa, şi o identificare mai profundă cu cei suferinzi, aduce potenţialul de care era nevoie pentru retrezirea compasiunii şi care nu este altceva decât îmbogăţirea spirituală pe care ne-o oferă Neptun. Să facem o scurtă analiză a secolului XX, influenţa colectivă a lui Neptun poate fi urmărită în special în mass-media dominantă şi miturile vremii:
 Neptun în Balanţă a adus relaţia idealizată impusă filmele Hollywood-ului anilor 30 – 40, o realitate imaginară, care propunea vedeta ca exponent a reuşitei profesionale şi sociale, în spatele acesteia stând o adevărată industrie a moralităţii bigote şi care avea drept de viaţă şi de moarte asupra celui care greşise, iar presa devenise de temut, o adevărată ghilotină, Câte vedete nu au plătit datorită Heddei Bar cu cariera lor, de exemplu, realitatea de a se fi îndrăgostit de altcineva decât de persoana aleasă de capii cinematografiei.
Neptun în Scorpion a adus dragostea, o exacerbare a sexualităţii, o întoarcere în forţă la natură, la nevoia de a trăi liber şi eliberat de constrângeri, totul învăluit în aburii drogului care începea să facă victime, să ne amintem doar de Janis Joplin sau de Jim Morrison.
Neptun în Săgetător îl aduce la rampă Ronald Reagan, în fruntea unei naţiuni care se credea invincibilă, o vedetă de cinema care a evolut de la scena propriu-zisă la scena politică undeva la limita dintre scenarită şi realitate şi care a avut drept finalitate instituirea unui nou concept cel al teoriei conspiraţiei şi implicit amplificarea războiului rece prin introducerea scutului american cu al său sistem de rachete sol-sol şi sol-aer.
Cu Neptun in Capricorn în schimb, a debutat era ingineriilor financiare de tip Wall Street. A fost momentul de glorie al burselor care ridica în slăvi tocmai goana după îmbogăţire rapidă.
Din ianuria 1998 până în aprilie 2011 Neptun a tranzitat Vărsătorul. Cine ar fi crezut acum 50 de ani că vom trăi ziua în care fumatul în instituţiile publice va fi interzis. Ei bine, minunea s-a întâmplat. Apoi ascensiunea fulminantă a Internetului, să ne gândim numai la reţelele de socializare gen Facebook sau Twitter, accesul la imaginea video prin YouTube, ajutat şi instigat de către Uranus, aflat pe același drum dar în Pești, planetă cu care a și fost în recepție mutuală de altfel o perioadă de lungă timp.
 Dar tonul mișcărilor de tot felul, tonul lumii care este pe cale să se schimbe, şi se va schimba din cauza tulburărilor sociale, este rezultatul inevitabil nu doar al trecerii lui Neptun în domiciliu, ci și al factorii perturbatori, mult mai complecși,  care țin de planul material mai ales, de restricţiile economice în special, pe care guvernele încearcă să le impună și care prefigurează într-un fel deloc prozaic, colapsul capitalismului. Pentru că ceea ce începe Pluto în trecerea sa prin Capricorn va desvârşi din 2024 când va intra în Vărsător, va lovi în acele structuri autocratice, care protejează băncile şi societăţile a căror viabilitate este ameninţată în prezent.
Când Pluto a intrat în Capricorn în 2008 existau circa 180 milioane de şomeri în lume; cifra a crescut cu 30 de milioane de şomeri în ultimii doi ani din care marea majoritate în Statele Unite. Şomajul în rândul tinerilor din Spania s-a dublat de la la 19 % la 40 %, în Italia a ajuns la aproape 60 %, în Ungaria este de aproape 20 %. Mulţi dintre angajaţi au acceptat să li se îngheţe veniturile şi chiar să le fie diminuate salariile numai să nu rămână fără loc de muncă. În comparaţie cu pătratul Uranus – Pluto din 1930 când Pluto se afla în Rac şi viza resursele de alimente mai ales, acum cu Pluto în Capricorn, criza aceasta pare să atingă structurile de autoritate din lumea afacerilor, îndeobşte cele bancare. Orice recuperare financiară va fi chinuitor de lentă şi asta datorită repercusiunilor sociale, în special lipsa locurilor de muncă. Unii şi-au pierdut banii, sunt falimentari, alţii casele, dorm pe străzi, mulţi sunt în incapacitate de plată a creditelor şi evacuarea bate la uşă.  Şi lucrurile nu dau semne să se redreseze prea curând. Iată de ce este nevoie de Neptun în Peşti. Trebuie să uităm de visele despre cum să ajungem miliardari peste noapte, acum trebuie să ne racordăm la preocuparea a milioane de oameni pentru a supravieţui economic şi din care mulţi ajung la mila celorlalţi, să cerşească pe străzi. Oricând putem fi unul dintre aceştia.
Conştientizarea suferinţei celor defavorizaţi este abia la început. Ceea ce vom vedea în următorii ani va fi o polarizare extremă, inechivocă, în găsirea de soluţii radicale la care ne împinge pătratul Uranus în Berbec - Pluto în Capricorn în contrast cu soluţiile populiste pe care le sugerează sextilul Pluto – Neptun.
Procesul va avea loc în etape, dar principal este că primele semnale au fost recepţionate când Neptun a dat o raită prin semnul patronat de el în perioada 4 aprilie – 4 august, ca imediat să revină în eşti. Din 4 februarie însă va sta 13 ani în Peşti. În perioada dintre cele două ingresuri guvernele, prim miniştrii şi guvernanţii se vor lovi de tot felul de probleme care le va diminua dramatic popularitatea, este testul la care ne supune Saturn exaltat în Balanţă.
Când Saturn va intra în Scorpion va fi luat în primire de Pluto din Caăricorn şi va face un trigon cu Neptun şi...lucrurile încep să devină interesante. Această combinaţie va stimula puternic instinctul de supravieţuire dictat de pătratul Uranus-Pluto şi va mobiliza serios omenirea să găsească soluţii salvatoare. Este momentul în care guvernele lumii se vor afla în impas ca să nu spun blocaj dar la fel de bine acestea se pot orienta spre politici de dreapta şi să asistăm la o cvasi-dictatură a acestei orientări. Să nu uităm că atunci când Neptun a intrat în Peşti în 1847, Manifestul Comunist a fost publicat sub sloganul – Proletari din toate ţările, uniţi-vă! De această dată s-ar putea să ne aflăm de celalată parte a baricadei – proletari din toate ţările ori vă potoliţi ori la ocnă cu voi!
2013 este anul în care vom avea triada Saturn – Pluto – Neptun în ipostaze de asemenea, interesante. Saturn cum intră în Scorpion face trigon cu Neptun, apoi se lansează cu toată forţa în sextilul cu Pluto pentru ca atunci când va intra în retrogradare să revină la trigonul cu Neptun pentru nici mai mult, nici mai puţin decât 3 luni.
Sextilul Saturn – Neptun după părerea mea va pune la grea încercare tocmai ideea de...dragostea, dragostea sub toate aspectele ei – relaţională, trupească, spirituală, de a muta centrul de interes de la propria persoană la celălalt cu extensia pe colectivitate.
În nevoia de transformare socială şi politică, în special sub autocraţia afacerilor, niciunul din actorii implicaţi nu va folosi metode democratice pentru a obţine ceea ce doreşte. Seamănă dacă vreţi cu o intervenţie chirurgicală de urgenţă efectuată în secret, pe ascuns, fără a înştiinţa media. Taxele vor creşte dur în scopul de a atenua dezastrele sociale ale timpului. Nu prin corupţie, dimpotriva s-ar putea să asistăm la o tentativă mondială de eradicare, dacă vreţi, a corupţiei, ci prin legăturile puternice ale lumii afacerilor cu Guvernele şi care vor face totul ca să-şi păstreze poziţia, putere şi avantajele. Asta nu va fi altceva decât o lustruire, o cosmetizare a imaginii care să ascundă că, de fapt, că sunt în cădere liberă. Pentru că pârghiile economice pe care le-au impus acum se întorc împotriva lor. Să ne imaginăm calvarul societăţii, ceva ce seamănă dacă vreţi cu poluarea masivă, gândiţi-vă că atunci când Chiron, un corp aparent minor, a intrat în Peşti au apărut şi dezastrele ecologice – explozia platformei de foraj Deepwater Horizon care a dus la cea mai mare poluare din istoria Americii sau la accidentul ecologic din Ungaria, Delta noastră şi Marea Neagră şi nu mai departe decât accidentul de la Fukushima, în urma cutremurului din primăvară! Oricâte paleative s-au adus penru atenuarea dezastrelor, rana lui Chiron a rămas şi va rămâne pentru mult timp deschisă.

 Este posibil ca intrarea lui Neptun în Peşti să aibă consecinţe şi mai ample, în sensul că în următorii zece ani se va pune un accent foarte mare pe ideea de mediu şi de natură dar va avea prioritate vindecarea, tămăduire condiţiei sociale a umanităţii.
Intrarea lui Neptun în Peşti poate aduce teama faţă de epidemii, însă aceasta se va atenua repede pentru că nici nouă nu ne va veni să credem ce de progrese se vor produce în medicină, tot aşa cum tranzitul trecut a adus cloroformul care a revoluţionat conceptul de anestezie dar a dus şi la primul program colectiv de sănătate.
Începutul tranzitului neptunian prin Peşti va fi observabil din Africa. În 1847, acelaşi tranzit făcea ca prima colonie africană să-şi câştige independenţacând sclavii eliberaţi din America s-au întors în africa şi au declarat Liberia ţară independentă. Sclavii au eliberat un teren înrobit. În consecinţă este posibil ca lipsa hranei şi foamentea din aceaste zone ale globului să fie atenuate printr-o agricultură mai eficientă în Africa, continent care, în prezent, este extrem de ineficient cultivat.  Redescoperirea agriculturii în aceste teritorii vor fi similare bogăţiilor minerale şi rezervelor de petrol şi vor putea aduce, în cele din urmă, şi prosperitatea mult visată.
Sensibilitatea naţiunilor la penuria alimentară va fi probabil una din sursele majore de tulburări în perioada următoare. Să nu uităm seceta şi incendiile din Rusia de anul trecut care au dus la interdicţia asupra exporturilor de grâu şi preţul cerealelor a crescut la nivel mondial cu peste 60%. Priviţi seceta care s-a abătut asupra României, pare un continuum a aceea ce s-a petrecut în Rusia. Numai că aceste interdicţii, aceste creşterii pot duce la revolte neaşteptate, unde, în ţările mari importatoare de grâu cum este Egiptul, de exemplu. În 1847 foametea din Europa a făcut ca în decursul a numai 13 ani peste 2 milioane de oameni să imigreze în Lumea Nouă.
Ca răspuns la lipsa cerealelor, pescuitul va fi în centrul atenţiei, conştientizarea dezavantajelor ecologice de pe urma pescuitului intensiv, va conduce la noi standarde şi legi privind pescuitul internaţional.
Pentru că epuizarea zăcămintelor de ţiţei din mări şi oceane bate la uşă, va fi repusă pe tapet exploatarea platfeomelor petroliere şi de extracţie care vor trebui să se supună unor programe internaţionale de exploatare medie şi vor fi reorientate spre imensele rezerve din zona arctică şi Groenlanda.


Intrarea lui Neptun în domiciliu va accentua suferinţa omenirii la nivel mondial şi va fi imboldul pentru a vindeca suferinţa, de a dori schimbări sociale masive şi profunde. Revoltele sociale au zguduit Europa anilor 48 -50, urmare a Manifestului Comunist tradus în mai toate limbile europene: mişcarea cartistă din Anglia sau suprimarea iobăgiei şi abdicarea împăratului în Austria. La noi s-au creat  premizele transformării  României în regat. Franţa a fost ţara europeană profund marcată de intrarea lui Neptun în Peşti, iar revoluţia de la 1848 a condus la abandonarea a monarhiei şi instaurarea Republicii, dar cum Republica a luat naştere pe o conjuncţie Soare - Neptun în Peşti, nu a durat mult.
Influenţa lui Neptun într-un semn nu este neapărat la fel de drastică cum se întâmplă în cazul lui Uranus sau Pluto, dar tot ce atinge Neptun modifică profund şi subtil. De exemplu, intrarea lui Neptun Capricorn a dus la căderea Cortinei de Fier şi Zidul Berlinului a fost dărâmat. A fost începutul unei noi ordini politice în Rusia şi în lume, rând pe rând ţările aparţinând blocului comunist intrat în această horă social-politică şi care mai apoi s-au confruntat cu dificultăţi de adaptare. În 1998 când Neptun a intrat în Vărsător omenirea a fost vrăjită de lumea virtuală. Aproape toţi ne-am mutat în cyberspaţiu. Şi ca să evităm însingurarea s-au creat reţelele de socializare – Facebook, Twitter, MySpace ş.a. deci s-a făcut unificarea la nivel modnial. Din păcate revoluţia digitală a creat şi posibilitatea de a tranzacţiona şi a dus chiar la momente de haos financiar.
Neptun în Peşti sunt convinsă că va aduce nevoia de spiritual. Nu este vorba despre psihologi sau clarvăzători care au prosperat de pe urma lui Uranus în Peşti, nu despre aceasta va fi vorba acum, ci despre altruism şi compasiune. Mulţi se vor retrage din confortul micului univers numit Facebook ca să se refugieze în intimitate şi meditaţie.
Suferinţa va fi prea reală pentru a ne permite să ne batem joc de existenţă şi de Dumnezeu, de spiritualitate în general, vom realiza că timpul trece foarte repede, şi asemeni unei retreziri vom găsi putere să ne repliem în solidaritate, în generozitate, în ajutorul necondiţionat pe care-l vom da celui de alături ca să ne regăsim pe noi ca entitate cosmică şi universală.
Sfârșit

1 octombrie 2011

Mii de mulțumiri Primarului General al Capitalei, care a avut năstrușnica idee să taie cablurile de conexiune ale serverelor și telefoanelor pentru că nu dădea frumos saltul cablului de la o clădire la alta și ne-a lăsat fără legături, asta în afara faptului că noi plătim anumitor firme niște servicii, și în incapacitatea de a accesa anumite informații timp de 48 de ore. Mulțumim încă odată și dacă mai aveți asemenea idei, domnule Oprescu, gândiți-vă că s-ar putea ca de cablul pe care urmează să-l tăiați să depindă viața unor oameni pentru că la serverele respective sunt legate și spitalele din București.

Mii de mulțumiri!!