Astrologia această eternă fascinație...
Astrologia a fost acuzată că este simplistă, fatalistă şi anacronică. Ea nu are loc în universităţi, este dispreţuită de către aproape toate ramurile de științei moderne, dar mai ales, este condamnată de Biserică drept eretică. Un exemplu în acest sens a fost cel din 1975 când s-a emis o declaraţie de înfierare a astrologiei semnată de 186 oameni de ştiinţă, inclusiv 18 laureaţi ai Premiului Nobel.
Luând act de afirmaţia că astrologia are o natură infamantă, pare uimitor să aflăm că, la un moment dat, aceasta a fost considerată artă divină, "mama tuturor ştiinţelor," cum o numea Nicolae Copernic, Galileo Galilei, Johannes Kepler şi Sir Issac Newton- ale cărei lucrări, în mare parte, au fost inspirate de studiul astrologiei. Şi mai ştim că legile lui Kepler privind mişcarea planetelor provin, în mare parte, de la căutările sale de-o viaţă pentru a înţelege muzica sferelor, marea armonie cosmică de care vorbea Pitagora. De asemenea, încercările lui Newton când a elaborat teoria atracţiei gravitaţionale pentru fundamentarea cauzelor acesteia au fost influenţate de studiul intens al astrologiei.
Pentru a înţelege de ce unii dintre părinţii fondatori ai ştiinţei moderne au fost ei înşişi astrologii, trebuie să înţelegem mai întâi viziunea asupra lumii premoderne pe care ştiinţa continuă să o lărgească şi să o studieze. De mii de ani, oamenii din întreaga lume a avut o credinţă comună: Universul este viaţă.
Influxurile Soarelui, ale Lunii şi ale stelelor au fost experimentate ca o vastă rețea de conștiință de viaţă, reglementată printr-o inteligență infinită. Altfel spus ele nu a fost separat de lume, dar au acționat imanent în procesele şi ciclurile naturii. În timp ce religia și filozofia se referă la aceste procese ca fiind finite, au fost aproape unanime că ele au viaţă, sunt însuflețite, animate de forțe nevăzute, greu de controlat sau de verificat.
În filosofia neo-platoniciană, întregul Univers a fost imaginat ca un organism viu. Acest organism are o structură ierarhică, culminând cu ideea de Cosmos care există şi funcţionează asemeni unui Întreg indestructibil (Lovejoy, 1936). Stelele şi planetele au fost expresia funcţiilor acestui organism, după cum organele corpului uman sunt expresia şi instrumentul funcţiilor sale. Fiecare entitate din natură corespunde acestui model general, fiecare lucru este parte a unui întreg mai mare, fiind în acelaşi timp un întreg care conţine propriile sale subordonări iar corespondeţele dintre aceste niveluri au fost considerate fireşti.
Ceea ce cunoaştem sub numele de doctrina macrocosmosului şi microcosmosului are la bază analogia dintre Întreg şi părţile sale, cea mai mică subdiviziune fiind reflexia microcosmică a celei mai mari. Corespondenţele au fost explicate prin conceptul hermetic al "similitudinii" sau al "empatiei". Structurile care seamănă cu forma şi acţionează, ca fond, după un model propriu în care se regăsesc însă elementele de bază ale modelului structural superior ca ierarhie, se numesc similare. Empatia reprezintă rezonanţa spectrului vibrator care uneşte tot ceea ce este similar.
Astfel, anticii au conceput Universul ca pe un sistem avantajos de similitudinii care scad în mărime, pe măsură ce coborâm ordinele regnelor, şi unite prin legături de simpatie rezonante (Hall, 1936). Doctrina că totul în Univers lucrează împreună, în principal prin afinităţi ascunse, este fundamentul în astrologie. Din moment ce omul a fost privit ca o oglindă a ordinii cosmice, fiecare aspect al anatomiei sale fizice şi psihice a avut omologul său în domeniul ceresc. Fiecare fiinţă umană este un microcosmos, o miniatură în univers care reflectă macrocosmosul, universul ca un întreg. Esenţa acestei învăţături se regăseşte în maxima hermetică "ceea ce este sus se regăseşte în ceea ce este jos şi ceea ce este jos se regăseşte în ceea ce este sus."
Platon spune în învăţăturile sale că Ideea Universală se manifestă în anumite forme şi idei care sunt modele pentru toate lucrurile care au substanţă. Idee se regăseşte în conceptul de zeu din mitologia greacă pentru că zeii au avut forma lor vizibilă în ordinea cosmică şi în natura lucrurilor. Vibraţia acestei Idei se regăseşte la toate nivelurile de organizare ale lumii materiale, ea curge de la superior la inferior, are caracter de ierarhie spirituală iar energia ei se regăseşte, de asemenea, atât la nivel mental cât şi la cel spiritual, în natură sau în materia propriu-zisă. Ordinea şi conţinutul ale lumii, prin urmare, depindea de mişcarea şi interacţiunea zeilor planetari care întruchipează Ideea Universală pentru toate lucrurile. Mintea omului, sufletul său au fost structurate pe acelaşi tipar ca şi sufletul lumii. Zeii în sine sunt idei innascute ale conştiinţei umane. Jung a apelat la aceste arhetipuri interioare convins că ele trebuie să fie elementele structurale ale psihicului uman.
Aristotel, cel mai iubit discipol al lui Platon, a postulat ideea că finalitatea tuturor lucrurilor din natură sunt până la urmă scopul pentru care aceste lucruri există. Conceptul de evoluție apărut înainte de idealul divin poartă numele de cauzalitate teleologică. Aristotel era convins că atracţia este mai puternică decât propulsia, obiectele se atrag instinctiv mai de grabă decât să fie conduse de o forţă nevăzută spre atracţie. Astfel, teleologia se bazează pe ideea că tot ce este în universul fizic este o consecinţă a superiorului, legătura de cauzalitate fiind de la inferior la superior, de la general la personal, de la mulţime la singular, ceea ce sugerează că lucrurile sunt în mişcare atâta timp cât şi cel care le creează este în mişcare. Oamenii, de exemplu, se comportă într-un anumit fel deoarece ei sunt animaţi de impulsurile divine care i-au reprezentat şi pe zei planetari. Planetele par departe iar legătura descendentă de cauzalitate este atracţia de la distanţă. În schema lui Aristotel, planetele nu au puterea de a capacita şi de a provoca evenimente într-un mod liniar, determinist, dar rezonează cu structurile similare şi procesele care au loc la nivelurile inferioare ale ierarhie. Comportamentul fiinţei umane ar corespunde mişcărilor planetelor dar nu pentru că a fost cauzat de către planetele însăşi să acţioneze în acest fel, ci pentru că există o anumită afinitate între om şi divin.
Din perspectiva astrologică, nu există nici o separare absolută între conştiinţa individuală şi conştiinţa Universului din care individul face parte. Niveluri mai ridicate de conştiinţă se întrepătrund iar atracţia la distanţă presupune o interdependenţă între întreg şi părţile sale. Fiecare persoană este parte a Întregului Universal, la fel cum un val este parte a oceanului în care se manifestă. Din acest punct de vedere, nu planetele sunt cele care produc evenimentele pe pământ, ci mai degrabă, o anumită configuraţie planetară nimic altceva decât reflexii simbolice sau analogice la fenomenele ciclice de la nivel terestru.
Izomorfismul om - cosmos este premiza de bază a concepţiei tradiţionaliste, afirma la un moment dat profesorul Houston Smith. Caracterul şi destinul fiinţei umane individuale se reflectă în configuraţia cosmosului în momentul naşterii sale tocmai pentru că acea persoană întruchipează voinţa divină din acel moment. Potrivit lui Smith, marea tradiţie spirituală a omenirii poate fi rezumat în trei cuvinte: Reflectare – OM - Cosmos. Omul este universul în miniatură. După aproape o viaţă de cercetare în domeniul religiilor comparative şi filosofie, Smith a concluzionat că acest adevăr a fost unul fundamental şi a fost trăit de toate popoarele lumii, un adevăr universal deţinut de către toate civilizaţiile, mai mult această doctrină a fost predată de către cele mai strălucite minţi până la secolul 18.
Excepţia a venit dinspre occidentul european: izomorfismul a acoperit istoria omenirii până la acel moment şi constituie ceea ce ar putea fi numit în unanimitate umanism, dar forţa care nivelat apoi această doctrină trebuie să fi fost extrem de puternică, şi ştiinţa modernă este un candidat evident în acest sens.
În cazul în care lumea modernă a început să prindă contur în jurul veacului al 17-lea, aceasta a implicat o revoltă de bun-simţ faţă de tot ceea ce era speculativ, spiritual, sau ocult. Conceptul medieval de instanţă divină nu a mai fost util în momentul în care s-a pus problema maşinilor care să uşureze munca omului sau de vindecarea unor boli. În timp ce Galilei, Kepler şi Newton au fost exponenţii organonului aristotelian, ei au fost, în aceeaşi măsură atraşi de misterele antice, de explorarea unor adevăruri pierdute dar printr-o nouă metodă de cunoaştere, la fel de puternică, metoda empirică.
Empirismul a fost o modalitate obiectivă de a cunoaşte, care s-a întemeiat exclusiv pe experienţa propriu-zisă şi pe observația directă. Numai că ceea ce ar fi putut fi obiectivate au fost experimentate prin simţurile de observator, oricare ar fi fost acela și tot ceea ce au simțit sau au văzut aceștia a fost considerat real. Empirismul promitea să descopere noi adevăruri. Realizări medicale şi tehnologice care derivă din această metodă au fost impresionante şi au devenit un mod de drept de a cunoşte, cel puţin pentru ştiinţă (Griffin, 1988; Smith, 1982).
Dar, ca de fiecare dată a existat un dar, s-a plătit un anumit tribut pentru această formă de cunoaştere. Abordare obiectivă a lumii implică nu doar cercetarea elementelor de bază, a mecanismului care face ca natura să funcţioneze, nu s-a putut vorbi de subiectivitate, nici de natură internă şi nu s-au putut experimenta nici percepţiile, sentimentele sau obiectivarea acestora. Acest lucru a condus în cele din urmă la dezamăgire(Griffin, 1988). Empiriştii în loc să vadă lumea şi tot ce oferea ea ca pe o grădină fermecată inspirată de o fiinţă divină, lumea a fost redusă la ideea unei maşini imense care putea fi exploatată mecanic. Mecanicist şi nu organic iată paradigma aferită de ştiinţa observaţiei directe.
Insistând ca toate fenomenele naturale, poate trebuie explicate prin referire la legile materiei în mişcare, empirismul a respins în mod explicit calitatea ocultă, ideea că lumea avea şi o natură spirituală care nu au putut fi cuantificate sau supusă experimentului. Atacul cel mai virulent a venit din partea adepţilor filosofiei mecaniciste care era îndreptată spre conceptul neo-platonician de anima mundi, de suflet a lumii care era sursa a activităţii sale vitale. Îndepărtarea de ipoteza cosmică a creaţiei lumii nu a făcut altceva decât să omoare ideea de natură, acesta a fost efectul revoluţiei ştiinţifice din secolul al 17-lea. Natura era privită ca un sistem constituit din particule exterioare inerte decât de forţele inerente ale Neştiutului.
În centrul filozofiei mecaniciste a stat negarea faptului că lucrurile naturale ar avea ceva ocult ca să nu mai spun calitatea de a atrage alte lucruri, de a genera mai precis alte lucruri. Respingerea acţiunii subtile în favoarea celei dobândite prin simţuri a înlocuit explicaţiile despre organicitatea şi spiritualitatea lumii cu cea mecanică.
Inutil să mai spun că efectul revoluţiei ştiinţifice a fost trecerea astrologiei într-o altă categorie. Este important însă să subliniem faptul că astrologia nu a fost niciodată infirmată de către metodele ştiinţei. Invalidarea sa a fost doar rodul unor presupuneri. Problema nu a fost una de probă, ci de paradigmă.
Astrologia făcea parte din vechea paradigmă organică, animată de forţe spirituale, de Inteligenţă Universală care a făcut posibilă Creaţia şi ierarhizarea acesteia, de corespondenţele dintre macrocosmos, microcosmos şi similitudine care făceau ca Fiinţa Umană şi Cea Universală să fie de esenţă simpatetică. Conceptul mecanicist a fost antiteza teoriei Universului Organic, astfel că astrologia a fost scoasă în afara legii, interzisă în numele ştiinţei.
Elevii care au fi fost interesaţi de astrologie au studiat în schimb, psihologia. În aceasta, ei au găsit o cale compatibilă cu principiile mecaniciste. Empirismul psihologic nega ideea că sufletul omului este o copie după un mulaj universal care a fost elaborat de ceva exterior fiinţei umane.
John Locke a fost categoric: nu există idei înnăscute care să pre-existe în minte, şi, astfel, sufletul nu are cum să rezoneze cu o inteligenţă exterioară care teoretic ar exista în afara ei. S-a pretins că conţinutul minţii vine direct din experienţă, că la naştere mintea este o tabula rasa pe care va fi imprimată cunoaşterea dată de impactul cu materia din afara corpului. Astfel, în secolul al 18 –lea, nu numai că sufletul a fost deposedat de senzorialitate dar însăşi existenţa acesteia a fost pusă sub semnul îndoielii.
Întrucât viziunea astrologiei asupra lumii organice care considera omul un actor divin într-o dramă cosmică conştientă, noua psihologie l-a redus la stadiul de animal care orbecăie într-un univers mecanic. General vorbind, psihologia ştiinţifică modernă a rămas credincioasă ca viziune, secolului al 18-lea, oamenii sunt în esenţă animale, natura şi caracterul lor sunt rezultatul forţelor exterioare aleatoare, originare cum ar fi genele şi condiţia socială. Dacă stăm să ne gândim bine, în aceste momente, fiinţa umană nu este altceva decât o victimă conjuncturală.
Deşi au existat abateri notabile de la această tradiţie în ultimii ani, o scurtă trecere în revistă a evoluţiei teoriei psihologice arată că aproape toate tind să includă ipoteze deterministe bazate pe raţionamentul mecanicist (Lowry, 1971).
Între timp, astrologia a stagnant aproximativ 300 de ani, a devenit un sistem discreditat şi neglijate de gândire cu șanse minime să fie reabilitată atâta timp cât și în prezent este ostracizată în şcoli şi universităţi. Nu trebuie să surprindă pe nimeni că astrologia atrage multe din elementele marginale ale societăţii, oameni care din diverse motive, tind să se identifice cu Organicul, cu Universul, cu rebelii care resping ideea că credinţa condamnă astrologia ş.a. Este asemeni unui copil care a stat prea mult timp închis în subsol de o mamă abuzivă şi abandonată a rămas la stadiul primar dar sunt convinsă că va atinge curând standardele academice.
Pentru că nu este considerată o profesie viabilă, în România există doar o singură şcoală serioasă de astrologie, Fidelia, iar Universitatea deschisă de Dolphi Drimer a fost suspendată şi este ţinută sub cheie, chipurile, pentru că nu satisface standardele minime de educaţie, etică şi de competenţă. Totuşi, la ora actuală, în România există astrologi care prezintă o carte de vizită responsabilă.
Totuşi astrologia a cunoscut înainte de empirism o perioadă fastă. Renaşterea a oferit o altfel de viziune asupra lumii prin întoarcerea la natură și la clasici. Dacă însă privim lucrurile dintr-o altă perspectivă realizăm că nu cercetarea ştiinţifică a fost cea care a dus la respingerea astrologiei, ci abandonarea paradigmei pe care aceasta s-a fundamentat. Odată cu renaşterea astrologiei va fi justificată şi renaşterea paradigmei. Mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă sunt de acord că o astfel de schimbare de paradigmă a avut loc în secolul trecut. Dovezile sugerează că paradigma mecanicistă şi-a jucat rolul. În mod ironic, aceasta a dus la creşterea ştiinţei în sine, dar a erodat treptat încrederea în multe dintre teoriile care au fost preţuite şi acceptate ca modele şi care decurgeau din ea. Totuşi aplicarea metodei empirice a condus la o cascadă de deschideri în aproape fiecare domeniu al ştiinţei moderne.
Fizica nouă, așa cum susțin unii autori, cum ar fi Fritjof Capra (1976), considerat un Tao al fizicii cuantice, este, de fapt, mult mai mult de acord cu tradiţiile spirituale, care postulează un univers de constiinţă pură decât să relaţioneze în maniera tradiţionalist - mecanicistă. În aceste noi modele, realitatea ultimă este descrisă ca fiind fără sudură, întreagă, şi nu există nici o separare absolută între evenimente sau obiecte în spaţiu-timp (Zukav, 1979; Davies, 1988). Teorema lui Bell, de exemplu, afirmă că acţiunea la distanţă poate influenţa simultan toate punctele din spaţiu fără ajutorul unor forţe aleatoare. În mod similar, teoria holonomică din fizica cuantică a lui David Bohm (1980) susţine că fiecare parte a Universului este mărturia structurii şi a procesului de ansamblu, adică, întregul este conţinut în fiecare parte. Această idee pur şi simplu reafirmă, în termeni moderni, legea hermetică a similarităţii "ca mai sus, aşa şi jos."
Principiul Antropic tot din fizica modernă, postulează că anumite numere pure numite constantele naturii – o analogie la formularea lui Platon, dacă vreţi - sunt special inventate pentru a facilita dezvoltarea inteligenţei conştiente care se regăseşte la fiinţa umană; principiul revitalizează astfel vechea doctrină cea a legăturii de cauzalitate teleologică (Barrow şi Tipler, 1986). Şi în biologia evoluţionistă există o avalanşă veritabilă de dovezi care indică faptul că evoluţia nu este rezultatul unei mutaţii aleatorii conservate prin selecţie naturală, ci mai degrabă este un proces de autoorganizare ghidat de o inteligenţă imanentă (Denton, 1985; Thaxton, Bradley , & Olsen, 1984).
Toate aceste teorii şi multe altele duc la ceea ce David Roy Griffin (1988) a numit reinventarea ştiinţei. O serie de filosofi afirmă că asistă la o revoluţie ştiinţifică în prezent, revoluţie care implică o recuperare de adevăruri şi valori ale gândirii premoderne (Harman, 1986; Smith, 1982; Tarnas, 1990). Biolog britanic, Rupert Sheldrake (1991),vorbeşte despre detaliile acestor recuperări în noua sa carte: Renaşterea naturii: Ecologizarea ştiinţei şi regăsirea lui Dumnezeu. Aceste teorii urmăresc să înlocuiască gândirea mecanicistă cu una organică, să pună în evidenţă scopurile intrinseci din întreaga natură, prezenţa unui Întreg Divin în toate părţile, legătura de cauzalitate în jos şi istoria Universului ca una autocreativă, autoorganizată, cosmic conştientă. Ce este mai interesant la aceste teorii este faptul că, implicit în noua paradigmă, organicitatea despre care vorbeşte ştiinţa postmoderne este principiul pe care se fundamentează astrologia.
Dacă psihologia ţine pasul cu reflecţiile actuale ale ştiinţelor exacte, ea poate să şi reevalueze unele dintre premisele sale majore. Cel mai important dintre acestea este noţiunea de fiinţă umană ca un produs exterior forţelor originare, derivată dintr-o lume străină material. În schimb, psihologia poate fi legătura fundamentală dintre fiinţa umană, conceptualizată ca având rădăcinile într-un Univers viu şi ritmurile şi ciclurile pe care le parcurge trupul şi mintea deopotrivă. Ceea ce astrologia susţine încă de acum cinci milenii. Probabilitatea unei organicităţi creatoare între adevărurile moderne şi cele premoderne poate duce prin sinteza dintre psihologie şi astrologie, la o nouă ramură care să clădească clar şi ferm drumul ştiinţific al ultimei şi anume astrologia psihanalitică sau astro-psihologie. Din ce în ce mai mulţi psihoterapeuţii descoperă că astrologia poate fi reformulată ca un limbaj psihologic contemporan şi poate fi un excelent instrument de diagnosticare (Idemon, 1988; Perry, 1988), iar avantajele unei astfel de concepţii sunt imense.
Harta natală dezvăluie motivele de bază, credinţele şi dialogurile interne care constituie mitologia personală a nativului. Cu atât mai mult cu cât astrologia este în concordanţă cu cercetările parapsihologice care prezintă conştiinţa umană ca fiind universală, nelocalizată, fără să fie constrânsă de de creier şi organism (Dossey, 1989; Krippner, 1988).
Mitologia personală reprezintă totalitatea poveştilor, amintirilor, evenimentelor din familia unui individ, de la statutul social la cutume, la ansamblul de credinţe, tradiţii, eresuri, mentalitate, obiceiuri ş.a. Este evident că o femeie care se naşte cu un Marte bine susţinut va dezvolta o mitologie şi va avea în stil de viaţă specific nu doar susţinerii marţiene ci şi locului în care s-a născut. Într-un fel îl va trăi pe Marte exaltat să spunem, femeia din Occident, care se bucură de toate binefacerile civilizaţiei şi într-un fel, dar la fel de personal, o femeie din lumea a treia.
Astrologia psihanalitică oferă premiza de a lua în considerare cu acurateţea specifică bineînţeles, dată locul naşterii, tradiţiile, religia, situaţia familială şi situaţia financiară fiecare nativ în parte. În acest fel, consilierea prin intermediul temei natale poate fi mult mai eficace şi mai precisă.
De exemplu, Marte reprezintă arhetipul afirmării de sine, a agresivităţii, a sexualităţii dar şi a unităţii. Să spunem că întema natală a unei femei, Marte în tranzit intră în semnul Scorpion. La prima vedere am spune că avem de a face cu o femeie pătimaşă nu senzuală, ba chiar aş vorbi despre o oarecare agresivitate şi în intimitate, este însă extrem de fidelă partenerului său şi face totul pentru a realiza ce-şi doreşte, atât în plan profesional cât şi în plan personal. Şi peste toate acestea domneşte o personalitate foarte puternică.E, vreau să vă spun că este o poziţie foarte grea. De regulă acest tip de femeie dacă reuşeşte în plan profesional ratează în cel personal.
Din perspectivă psihologică acest lucru se vede oarecum diferit. Nu se vede că Marte ar fi bun sau rău, calităţile şi defectele planetei el se relevă în funcţie de modul în care individul a reuşit să adapteze arhetipul propriei personalităţi. În ce priveşte exemplul de mai sus, avem o femeie care niciodată nu-şi va găsi partenerul care să o accepte aşa cum este şi dacă nu va învăţa să-şi moduleze aceste aspecte ale personalităţii niciun bărbat nu va sta lângă ea fapt care inevitabil, mai de vreme sau mai târziu poate declanşa de la depresia anxioasă sau bipolară la tot felul de psihoze. Sunt situaţii însă când acest tip de femeie nu conştientizează potenţialul arhetipal, acesta fiind încă adânc îngropat în subconştient sau poate fi reprimat, iar această ipostază se datorează în primul rând, cred eu, educaţiei, mentalităţii, comunităţii sau societăţii din care face parte nativa.
Rolul astrologului psihanalist este, urmărind tema astrală, să descopere dacă acest simbol arhetipal este relevat iar dacă nu, asemeni unui sculptor, să înceapă să dea deoparte piatra strat cu strat pentru a scoate la lumină statuia, cum spunea Michelangelo, adică să afle ce s-a întâmplat, de ce potenţialul arhetipal a rămas blocat într-o anume dimensiune a evoluţiei nativului. Dacă privim unde este plasată Luna, Soarele sau Saturn putem deduce de exemplu, dacă aceste calităţi au fost reprimate în copilărie şi atunci, la femeia cu Marte în Scorpion vom întâlni frecvent proiecţia propriului Marte asupra partenerilor, permiţând ataşamente profunde dar în acelaşi timp, deprimante poate pentru ea. În această situaţie, astrologul psihanalist o poate ajuta să găsească modalitatea de a elibera tendinţele reprimate într-un mod pozitiv, conştientizându-le, şi astfel, să depăşească momentul critic sau să se vindece.
O altă intruziune a psihologiei în astrologie şi care a dus la formarea astrologiei evolutive care se bazează pe regresiea. Dacă sunt amintiri pierdute sau traume reprimate, astrologul psihanalist poate merge înapoi, pe aspectele planetare (tranzite) pentru a găsi momentul când s-a petrecut evenimentul, ba mai mult poate aduce la lumină ce anume a determinat trauma sau cine a produs-o iar regresia poate fi de un real ajutor. Am avut situaţii în care un banalul - mănâncă tot din farfurie – a determinat în copilul care a devenit mai apoi adult, o dereglare de apetit şi de conduită alimentară atipice care au dus nu doar la dereglări hormonale şi la obezitate ci şi la probleme digestive de tip hernie hiatală, gastrită sau ulcer gastric ori duodenal. Omul nu se ridica de la masă decât după ce golea farfuria, indiferent cât i se punea în farfurie.
Fiecare simbol din horoscop este un corolar la ambele fenomene: cel psihologic şi cel de mediu. Prin folosirea temei astrale ca instrument de diagnosticare, psihoterapeutul se poate conecta, e drept, abstract, la realitatea intrapsihică ale clientului său, la evenimentele concrete din lumea lui intimă, interpersonală. Nu numai că acest lucru ajută terapeutul în procesul de interpretare corectă, dar face, face posibil accesul la un bogat depozit de metafore pentru a explica subtilităţile şi consecinţele de viaţă a omului interior. Ca şi visele, evenimentele din lumea exterioară simbolizează statusul pshic interior. Astfel, evenimentele sunt metafore de structuri cognitive, şi pot fi introduse ca atare în cursul de psihoterapie.
Apoi, astrologia prezintă calendarul de evenimente. În realitate planetele îşi continuă mişcarea iar în plan personal, aceasta corespunde desfăşurării specifice a unor procese corelate cu anumite perioade de timp în viaţa individului în cauză.
De exemplu, m-am pomenit că mă caută om deprimat, fără niciun chef de viaţă, care ura copiii şi ideea de graviditate şi care se vedea trăind într-o lume ce nu îi aparţine. Din tema astrală rezulta că toată copilăria i-a fost otrăvită de relaţia toxică pe care a avut-o cu mama, descrisă ca un personaj sever care îl controla tot timpul în mod abuziv şi care, din descrieri, purta unor accese paranoice care, culmea, se regăseau de-acum în comportamentul fiului. Luna natală, Luna în astrologie simbolizează mama, era plasată în Scorpion în Casa a 8-a şi făcea pătrat cu Pluto aflat în Casa a 4-a. Înţelesul acestui complex de factori sugerează exact tipul de mamă pe care l-a avut precum şi tipurile de probleme cu care se confrunta acum, starea de depresie era urmarea faptului că ani de zile, el a fost constrâns emoţional şi afectiv şi i s-a inoculat o frică maladivă nu doar vis-a-vis de femei, cât de ideea de procreare, de plenitudine sexuală şi implicit, de ideea de paternitate. L-am convins să mai aibă puţină răbdare. Văzusem ceva în harta lui. În următoarea jumătate de an, Pluto ajungea în gradul din Capricorn din care făcea un trigon grad la grad cu Luna natală. În limbaj astrologic vorbim despre Pluto în tranzit și cu Luna natală. Deoarece Pluto într-o temă natală, în cazul nostru în Casa a 4-a, Casa mamei, este asociat cu tipul de afecţiune maternă pe care îl oferă mama, puteam să jur că acest complex se va activa deosebit de puternic atunci când Pluto va face un aspectul benefic cu Luna natală şi va face același asect și cu Pluto natal. L-am întrebat dacă şi-a schimbat de curând locul de muncă. A recunoscut dar se vedea din grimasă că nu-i făcea plăcere să vorbeaască despre această schimbare. L-am luat uşor şi după vreo trei şedinţe nu am fost deloc surprinsă să aud că şi aici se confrunta cu problemele pe care i le crea şeful lui. Şeful este cumva...femeie? Părea surprins. De unde ştiam că era o femeie?! I-am spus că din harta lui. Ce se întâmplase de fapt? În această femeie, clientul meu a identificat-o pe mama sa – castratoare, care îl controla la sânge, îl intimida, îl domina, îi submina autoritatea şi puterea. Provocarea a fost că el trebuia să o întâlnească pe această femeie pe care să o pună la punct cu propriile ei argumente, lucru pe care nu l-a putut face cu mama sa. Într-adevăr, trebuia să o regăsească pe mama care îl făcuse un monstru cu chip de om într-un moment şi un loc asemănător celui din copilărie tocmai ca să se poată elibera. Subliniez nu mai era vorba de proiecţie şi nici de transfer de personalitate. Această şefă a fost, din foarte multe puncte de vedere, mama lui. Tot din astrologie ştim că Pluto este asociat cu vindecarea şi cu transformarea. Aşa că în momentul în care am început să lucrez cu el şi să-l îndrum ce să facă, a fost capabil să îşi rezolve multe din problemele care îl aduseseră la mine. Norocul lui sau al meu, este că am ştiu cum să folosesc acestă sincronizare, el habar nu avea că Pluto în tranzit făcea un aspect cât de cât benefic cu Luna natală şi că acest tranzit îi putea aduce vindecarea, dar eu ştiind că am de a face cu o planetă lentă, timpul mi-a fost de mare ajutor pentru că evenimentele s-au desfăşurat exact cum am intuit.
Să ştiţi că acest gen de eveneimente nu sunt neobişnuite. Nu există nici o dovadă mai mare termenului de valabilitate a astrologiei ca un instrument de diagnostic si de prognostic decât aplicarea acestuia în practica clinică de zi cu zi. Fiecare oră din fiecare zi lucrătoare este un martor la modul în care comportamentul clienţilor mei reflectă psihodinamica astrală care stă la baza acestuia, relaţiile interpersonale, evenimentele aparent întâmplătoare cu care se confruntă, precum şi perioadele-cheie în procesul de creştere şi schimbare. Din ce în ce mai mult mă conving că evenimentele nu au loc la întâmplare şi nimeni nu este o victimă. Acest caz ilustrează evenimente care nu sunt numai semnificative, ci au și un scop. Fiecare problemă este o oportunitate pentru schimbare, personalizată la fiecare individ în parte. Specificul evenimentului problematic constituie cheia pentru deblocarea potenţialului ascuns de personalitatea acestuia. Valoarea unică a astrologiei este că ea oferă un limbaj simbolic pentru corelarea realității subiective cu cea obiectivă şi pentru a descifra procesul de schimbare, care este inerent în aceste relaţii.
Într-adevăr, mulți terapeuți recunosc, că astrologia este un limbaj arhetipal al condiţiei umane, compatibil cu aproape orice model psihologic dar cel mai important lucru este că aceasta restabileşte conexiunea cu ceva dincolo de genele noastre, de părinţii noştri şi de societatea în care trăim. Astrologia ne reunește într-un cosmos viu. Într-un univers conştient, oamenii şi planetele interferează în acelaşi plan fără puncte de sudurp, firesc și armonios. Nu există nici o separare absolută între realităţile interioare şi cele exterioare. Nici o cauză nu este una dintre celelalte. În psiho-astrologie, fiinţa umană este din nou un actor, parţial divin, într-un joc cosmic care are finalitate în dimensiunea materială, dar este infinit în cea spirituală.
În psihologia tradiţională există mai multe teorii cu privire la modul în care se formează personalitatea noastră. Cu toate acestea, teoriile amintite recunosc doar planul material al existenţei. Cercetarea asociaţiilor şi evaluărilor personale presupune, în general, existenţa în natura umană - la nou-născut cât şi la adult - a anumitor trăsături cunoscute sub denumirea generică de predispoziţii fizice sau potenţial. Mi-am dat seama că teoreticienii atunci când vorbesc despre aceste însuşiri nu se raportează şi la cadrul cosmic care dă o perspectivă mult mai largă asupra naturii umane. Şi atunci mi-am spus, domnule, pentru mine, ca astrolog, teoriile tradiţionale sunt incomplete.
De-a lungul istoriei, relaţia omului cu natura a fost una reductivă, de diminuare în faţa cosmosului, dar totodată de raportare la planul material, de ierarhizare a naşterii în funcţie de elementul raţional – condiţie socială, educaţie, credinţă ş.a. Această perspectivă l-a separat, l-a rupt ca să spun aşa, de mama natură dar şi de ciclurile universului. Trebuie să recunoaștem, cu regret, că omul modern nu se mai identifică cu pământul şi cosmosul ca făcând parte din ei însuși. Ori ca să înţelegem de ce psihologia prin prisma astrologiei oferă o imagine la scară reală a existenţei, Omul are nevoie de o viziune mai largă despre el însuşi iar astrologia modernă oferă această perspectivă. Cu toate acestea, şi în prezent, astrologia trebuie dovedită deşi ea a precedat ştiinţa care astăzi îi cere dovezi care să o valorizeze. În cartea sa, Astrologie, Psihologie şi Cele patru elemente, Steven Arroyo afirmă la un moment dat: aproape fiecare cultură pe care o cunosc a avut o formă de astrologie iar acest lucru nu poate fi atribuit lipsei ei de iluminare ci mai de grabă sentimentului de unitate cu cosmosul.
Prejudecăţile, precum şi aderarea la diverse teorii ştiinţifice, au ridicat un zid în calea afirmării şi susţinerii comuniunii cu cosmosul astfel încât, cu timpul, publicul larg dar şi oamenii de ştiinţă au devenit dependenţi de realitatea materială; sinteza de informaţii şi teorii moderne au readus însă în actualitate nevoia de întoarcere la cosmos şi implict la astrologie. Adepţii şcolii de astrologie psihanalitică dar şi filosofi şi teoreticieni de talie internaţională, cum sunt Joseph Campbell, L.L.White, Alexei Rudin, Houston Smith sau Hans Stossel, sunt de părere că astrologia a revenit puternic în actualitate deoarece omul modern nu mai are o mitologie viabilă. În timp ce ştiinţa a îmbunătăţit vizibil viaţa noastră, omul a început să-şi dea seama că nu poate conta doar pe datele statistice oferite de aceasta ca să găsească răspunsurile de care are nevoie. Pentru a valoriza creativ descoperirile din domeniul psihologiciei sau a sănătăţii, trebuie să fim cu adevărat deschişi spre Univers, iar dacă suntem deschişi terapiilor complementare normal că pendulăm între căile ortodoxe de cunoaştere şi cele neconvenţionale.
Oamenii de ştiinţă au ajuns să creadă că există un model de organizare, invizibil, in termen, de trăi lucrurile, un fel de model psihologic conştient care ghidează şi determină forma de energie pe care acesta şi-o va asuma. Acest model formativ se regăseşte în mai toate teoriile ştiinţifice, de la teoria evoluţionistă la cea a dezvoltării umane fizice şi psihice.
În Evul Mediu se spunea că fiecare clasă de lucruri posedă o esenţă (essentia sau quidditas), iar această esenţă era considerată nu o calitate statică cât mai de grabă o sursă de activitate. Această esenţă a fost fundamentul gândirii epocii. Pentru filosofii medievali formele observabile din natura nu erau entităţi statice ci ideile întrupate (gândirea platoniciană preluată pe filieră aristoteliană). Sursa acestor idei a fost văzută ca Mintea Universală, domeniul şi depozitul de esenţe sau de arhetipuri ale tuturor formelor existente în natură şi a tuturor ideilor în care Omul poate să creadă. Conceptul de Minte Universală este dacă vreţi similar celui de inconştient colectiv pe care îl va impune Jung.
Fizica modernă revine la aceste idei vis-a-vis de ceea ce vedem în lumea materială. Ni se spune că unda exterioară este baza vibraţională a energiei. Particula materiala a devenit un model extins. Ce a fost gândit ca fiind un atom în lumea materială este văzută astăzi ca un câmp de energie. Din nou conceptul arhaic de Minte Universală modelează activ toate formele. O nouă înţelegere a principiilor formative ale universului nu numai că ne-ar putea ajuta să înţelegem legile fizicii, organizarea biologică sau cum lucrează mintea, ci ne-ar aduce mai multă linişte interioară. În astrologie fiecare individ este considerat o expresie unică, un Întreg de principii universale, modele şi energie care funcţionează în tipare cosmice. Zodiacul a fost considerat de astrologii din vechime şi de către filosofi drept sufletul naturii, cel care dă formă şi viaţă. Astrologia este limba principiilor universale arhetipale, o modalitate de a percepe forma şi ordinea din viaţa fiecărui individ, un mod de a arăta simbolic că fiecare persoană, în parte, este o entitate unică care funcţionează pe baza acestor principii. Individul este forma unică care exprimă sintetic relaţia dintre factorii universali. În termeni moderni, Universul este un proces continuu care funcţionează printr-o infinitate de interconexiuni energetice. Câmpul energetic al oricărei persoane este legat intim de câmpurile energetice ale celorlalţi, de câmpul energetic teluric dar mai ales câmpul energetic cosmic.
Prin înţelegerea factorilor universali care operează în noi putem obţine o mai bună înţelegere a principiilor universale ale vieţii însăşi. Ştiinţa acceptă amprenta digitală, electrocardiograful sau enecefalograful ca fiind instrumente utile şi modele unice ale relativităţii manifestărilor energetice şi vibraţionale. Harta natală este o modalitate prin care Universul ne permite să înţelegem modul cum funcţionează ritmurile cosmice şi energiile primare, arhetipale, în fiecare dintre noi. În psihologie, conceptul care operează la toate nivelurile, inclusiv cel universal, este cel definit de Carl Jung ca fiind arhetipul. Acestea nu sunt structuri fizice dar ar putea fi comparate cu structura interioară a unui cristal care joacă în interiorul acestuia rolul de lichid amniotic. Deşi nu are o existenţă materială proprie, arhetipul în sine este noţiune goală şi formală, nu este un obiect, nu este lucru ci doar o posibilitate de reprezentare apriorică. De asemenea, Jung a fost convins că natura reală a arhetipului nu este susceptibil de a fi conştient, ci că este transcendent, ceva ce trece dincolo de conştient, într-un spaţiu mult mai profund şi vast.
Abia în anii 70, dr. Edward Whitmont, psihiatru de factură junghiană a afirmat că simbolurile astrologice ale planetelor sunt câmpuri energetice arhetipale şi defineşte astfel arhetipul ca fiind un model cosmic universal şi dinamic.
Dacă arhetipurile sunt fundamentul vieţii psihice şi dacă ele sunt prea subtile sau transcendete pentru înţelegerea conştientă imediată, atunci este deosebit de important şi imperios necesar să avem un limbaj care să descrie realitatea lor. Putem cel puţin să încercăm să înţelegem cum funcţionează acestea şi ce înseamnă ele pentru noi doar prin abordarea ştiinţei care se ocupă cu astfel de lucruri – ASTROLOGIA. Indiferent ce etichetă am folosi pentru a sugera aceste principii universale, arhetipuri, esenţe sau principii formative nu este mai puţin adevărat că există astfel de forţe şi în mod constant ele ne influenţează. Iată măcar un motiv pentru care unii psihologi şi psihiatri au început să folosească astrologia ca pe un instrument de înţelegere a dinamici personalităţii pacienţilor lor. Ei au înţeles că predispoziţia psihică înnăscută a unei persoane poate fi exprimată într-un mod propriu în tema natală.
Jung a scris că astrologia include suma tuturor cunoştinţelor vechi de psihologie, inclusiv predispoziţia înnăscută spre anumite caracteristici fizice, precum şi succesiunea perioadelor de criză din viaţa unui om şi pe care el le-a însumat sub termenul generic de sincronizare sau sincronicitate. Dr. Whitmont afirma plecând de la această idee că aplicarea tehnicilor de astrologie într-un sens mai larg, pot deveni un instrument de valoare pentru cel care explorează profunzimile psihicului, cum ar fi interpretarea viselor. Acestea din urmă ar da informaţii nu doar despre evenimente viitoare sau despre anumite trăsături de carater, ci şi despre dinamica inconştientului precum şi despre modelul după care omul ar reacţiona pe tot parcursul vieţii sale, luând propria individualitate ca pe o modalitate caracteristică de exprimare a Întregului cosmic.
Astrologia a fost definită la un moment dat drept astronomie aplicată în scopuri psihologice. Tema astrală interpretată de un astrolog nu oferă doar o imagine sintetică a eredităţii unei persoane ci scoate în evidenţă potenţialul latent şi sugerează şi direcţiile în care este nevoie de creştere, de fapt, în esenţă, tema natală nu este altceva decât o hartă simbolică a procesului de autocunoaştere şi de manifestare a unor calităţi sau însuşiri pe care trebuie să le conştientizăm. Astrologia este o teorie completă a personalităţii, unificatoare, care oferă fundamentul pentru toate celelalte teorii. Ea cuprinde atât simboluri matematice cât şi un limbaj simbolic al vieţii sintetizat într-un sistem care este mai larg decât oricare altul. Astrologia dovedeşte prin caracterul său atotcuprinzător, tipuri de caracteristici care descriu cu acurateţe diferenţele individuale unice precum şi modelele de exploatare a energiei cosmice conştientizate şi astfel, dezvăluie funcţionarea armonică a legilor universale, a polarităţilor precum şi a energiilor psiho-fizice ale fiecăruia.
