Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

19 decembrie 2015

Rac 2016

 În 2016 nativii Rac ar trebui să fie în măsură să finalizeze cea mai mare parte a sarcinilor pe care le primesc sau şi le asumă. Problemele care apar şi nu sunt rezolvate acum vor dispare pe moment, dar sigur vor reapărea, sub o altă formă, în anii viitori. Un lucru este sigur, Racii vor fi capabili să-şi atingă scopurile și obiectivele pe care şi le propun iar pentru a face acest lucru trebuie să înveţe cum să armonizeze emoţiile şi îndoiala care îi mai chinuieşte uneori.
În aceste condiţii, pentru nativii Rac, 2016 va fi un an extraordinar, susţinut, divers, în ciudat faptului că nu va abunda în evenimente fericite. Dar asta nu trebuie să îi sperie. Anul va fi caracterizat de o dinamică astrală mai puţin susţinută, nu mai au de partea lor planetele care să îi susţină ci doar aspecte şi în consecinţă, impactul energetic asupra Racilor va fi destul de slab. De exemplu, nu se pot plânge că Saturn are o influenţă mai slabă asupra lor, dimpotrivă, se simt eliberaţi de anumite condiţionări şi au dispărut o serie de blocaje, dar este mai puţin îmbucurător faptul că influenţa Lunii şi a lui Jupiter, aliaţi de nădejde pentru Raci, în 2016, i-au cam lăsat din braţe, influenţa lor aş spune, cu particularizările de rigoare, că sunt aproape nesemnificative, aşa că Racii nu vor avea timp să-şi trăiască emoţiile pentru că vor trebui să găsească soluţii.
Datorită faptului că influenţele exercitate de Lună în conjuncție cu planetele peste care va trece periodic de-a lungul 2016, este de remarcat o creștere a capacității empatice a unei anumite categorii de nativi Rac, precum și o explozie de personalitate dar și de restanţe în ce priveşte temperamentul lor – uneori vor fi mai apatici, alteori vor deborda de energie şi cum Racii sunt renumiţi pentru originalitatea și veseliea lor, normal că se vor afla în centrul atenției, în special în cel al persoanelor de sex opus! Dar să nu se grăbească să se bucure! Dacă sunt singuri, nu cred că această situație le-ar crea probleme, însă dacă sunt sunt căsătoriți vor trebui să fie atenţi la relaţiile cu partenerul de viaţă deoarece gelozia poate distruge căsătorii. Uneori acest nou statut va fi schimbat rapid de noi legături sau mariaje. Ei bine, să sperăm că în 2016 îşi vor trăi așteptările la intensitatea momentului, indiferent de cursul acțiunilor lor!
De la începutul anului și până la sfârșitul primăverii, mai precis ultima decadă din mai, pare a fi o perioadă destul de bună pentru Raci. Nu se vor confrunta cu probleme majore şi nici cu situații care să necesite eforturi excesive din partea lor. Nava lor va naviga cu grație pe oceanul vieții, având cap compas insulele la care se străduiesc să ajungă de ceva vreme. În mod surprinzător, este foarte puțin probabil să întâlnească evenimente semnificative la scară largă, cât mai de grabă îşi vor trăi propriile evenimente la scară infinit interioară care să îi ancoreze mai apoi, în realitatea imediată. Este un lucru bun pentru ei deoarece bolile nu vor putea să le facă niciun rău; sistemul lor imunitar va fi incredibil de puternic și vor fi în măsură să, ca să spunem așa, să facă faţă, automat, la orice amenințare externă.
În ceea ce privește deciziile sunt liberi să aleagă direcția în care doresc să meargă; niciuna dintre planete nu le va influență drumul, ceea ce este deja o situație destul de personală. Cu toate acestea nu le sugerez să se culce pe o ureche, că ei nu au probleme. Când nu zăreşti portul, nu ai busolă şi nici hartă care să indice drumul, nava ar putea să se lovească de stânci sau să se împotmolească în ape mici fără putiinţa de a o mai urni din loc. Aşa că, în 2016 este de dorit să-şi facă o listă de priorităţi, cu obiective bine stabilite pe care să nu le schimbe şi nici să le sară atunci când pare că nu mai găsesc nicio soluţie de ieşire din impas. Aceasta le va asigura stabilitatea navei chiar şi atunci când căpitanul este mort de beat.
Din vară şi până în septembrie, prima lună de toamnă, multe lucruri se pot schimba, brusc şi deodată. Şi aici este foarte bine să amintim că şi Racul, ca şi Gemnii, este un semn versatiş, care le permite nativilor să se implice în domenii variate, în funcţie de tema natală a fiecăruia. Ca urmare, acest lucru duce destul de des la un final mai puţin fericit și acum nu vorbim musai, doar de dragostea de viaţă, nu. În 2016 Racii vor trebui să învețe să-şi controleze dorinţele impulsive, fără a renunţa la ele, ci prin distribuire  armonioasă a resursele disponibile în sine. Vara vor fi supuşi la tot felul de teste, care de care mai suprinzătoare, mai sofisticate şi mai alambicate pentru a-i obliga să-şi definească clar opţiunile şiii apucăturile, că vorbim despre budoar, despre paturile altora sau pur şi simplu despre natură. Este foarte important să înţeleagă ce aşteaptă celălalt de la ei.
Tot acum, Luna le va sporisensibilitatea care va fi un soi de bonus care le va deschide noi orizonturi. Dacă sunt singuri sau rămân singuri să nu le fie teamă de singurătate. Cel puţin o perioadă de câteva săptămâni – o excursie în munţi sau un foc de tabără sub cerul înstelat vor reinstala armonia în sufletul lor şi îi va ajuta să se liniştească mult mai bine decât o vacanţă în Maldive.
Va fi o mică schimbare în toamnă când cea mai mare atenţie o vor acorda acum muncii mai de grab decât momentelor de meditaţie, autocontemplare sau dezvoltare spirituală. Septembrie va fi o lună productivă, dar să nu-şi închipuie că vor une pe picioare o multinațională în 30 de zile, adică să nu încerce să rezolve totul, cum se spune, dintr-o singură lovitură, să nu se grăbească deoarece până la sfârșitul anului vor avea timp să ajusteze şi să perfecteze lucrurile pentru ca sistemul lor să funcţioneze aşa cum doresc.
Toamna și iarna vor fi un pic mai dinamice, cu mai puţin timp pentru ei aşa cum s-a întâmplat în prima parte a anului şi în vară. Acum vor simţi la propriu că Luna și Jupiter, patronii lor, nu-i mai ajută, că niciunul dintre ei nu va fi dispus să-i ajute. Problemele de actualitate se vor aduna, va fi ca o ambuscadă în care vor fi atraşi iar duelul este, de departe neconvenţional dar cinstit. Deci, să fie pregătiți pentru orice, să nu recurgă la subterfugii şi la ocolişuri pentru că adversarii lor, de astă dată vor juca cinstit și corecte, defapt, aşteaptă să îi prindă pe ei pe picior greşit. Aşa că în nici un caz să nu se angajeze într-o joc cu norme care contrazic principiile și valorile lor morale. Lupta va fi cu atât mai frumoasă cu cât vor continua să-şi urmeze direcția aleasă, fără a fi distras de lucruri minore. Și nu contează cât de greu este ci, contează să nu se distanțeze de cei care doresc sincer să îi ajute. Dacă vor începe să se îndoiască de sine situațiile negative se vor agrava iar percepția asupra realității va fi una deformată. Cu toate acestea, astrele sugerează că este vorba despre un test, în niciun caz de a-i îndepărta de oameni. De data aceasta nu mai este vorba de o situație imaginară, ci este viața lor în joc.

Dragoste şi familia
Crabii ca simbol al semnului Rac sunt creaturi uimitoare. Poate că aici trebuie căutat şi motivul pentru care în Egiptul antic erau veneraţi. În 2016, mulţi Raci vor trăi situaţii şi evenimnete care să-i aducă în situaţia de a reitera mitul păsării Phoenix, adică să aibă parte de o cădere zdravănă şi să renască, chiar şi cu răni sufleteşti pentru a merge mai departe. Şi asta datorându-se unei combinaţii de influxuri planetare concertate de Lună şi de Jupiter. La un moment dat şi Venus se poate alătura acestui bombardament astral, în funcţie de tema natală a fiecăruia. Cel mai important lucru este că, în ceea ce privește sfera afectiv-emoțională, viața Racilor, în 2016 va fi surprinzător de vibrantă, de diversă, plină de evenimente şi situații neaşteptate, amuzante și mai puţin amuzante.
Prima jumătate a anului până la apusul soarelui în de-a treia decadă a lunii iulie, va fi cu adevărat unică. Temperamentul, puterea lor emoţională, carisma, toate acestea peiorativ vorbind, vor funcţiona stas. Dacă sunt singuri, este puțin probabil ca acest lucru să le provoce probleme în familie. Vor parcurge etape şi perioade dintre cele mai ciudate sau cintroversate şi fără îndoială nu vorbim despre un drum uşor.
Dacă vorbim despre bărbatul Rac, acesta va fi capabil să facă orice, nu vor exista bariere sau obiective de neatins, inclusiv în ceea ce privește partenerii sexuali. Dacă este sau nu o chestiune de filozofie de viaţă să se complacă în acest mod de a trăi, nu aş putea să le spun, dar fără îndoială întrebarea dacă are sau nu valoare ceea ce fac, le va strepezi multe nopţi pentru că totul este atât de intens şi atât de frumos încât nici lor nu le vine să creadă. Se pot îndrăgosti în cele mai neaşteptate locuri, pot întâlni ceea ce cred ei că este marea dragoste doar că după o lună sau două de relaţie vor obosi, se vor simţi prinşi într-un joc prea mare pentru ei şi vor dori altceva. Fiţi siguri că se va reorienta! De ce? Pentru că nu este cea mai bună perioadă aşa că vor trebui să se gândească de două ori înainte de a se arunca, cu capul înainte, într-o nouă relaţie. Dacă însă vorbim despe femeia Rac, atunci trebuie să mă înclin în faţa lor pentru că au toate şansele să câştige potul cel mare. Vor fi înconjurate de o mulțime de admiratori și vor ştii intuitiv cum să nu mai fie singure. Pentru Racii căsătoriţi problema este dacă mariajul lor va rezista testului de anduranţă. Vorbesc de cuplurile aflate in al 7-lea, al 14-lea, al 21-lea sau al 28-lea an de căsătorie, etape în care mariajul va cunoaşte cele mai convulsionate perioade. Pericolul de destrămare a familiei este foarte mare, de aceea, ambii parteneri nu ar trebui să întindă coarda prea mult.
 Începând din august 2016 până la începutul 2017, situația se va schimba aproape radical. Fluxurile de energie lunare, jupiteriene şi vensusie vor fi destul de slabe și nu vor mai fi atraşi de sexul opus ca ursul tânăr la miere. De fapt, tocmi această atenuare a influxurilor astrale este un moment ideal pentru a începe o nouă relație. Ar fi frumos dacă ar planifica o nuntă de la începutul iernii, în cazul în care acesta le va fi planul. Căsătoria va fi cu siguranţă puternică și de lungă durată.
Acum să ne înţelegem, ceea ce vă spun sunt genralităţi, virtuale posibilităţi, nu o granaţie că lucrurile se vor petrece întocmai, de aceea spun că depinde foarte mult de tema natală şi de felul cum acţionează fiecare. De exemplu, a doua parte a anului aduce posibilitatea de a corecta greşelile din prima jumătate. Vor renaşte, cum spuneam, asemenea păsării Phoenix, cu condiţia să aleagă momentul potrivit. În general, vor trăi momente bune din care vor învăța o mulțime de lucruri.

Profesia şi cariera
Nu cred ca Racii să se bucure de avantaje profesionale față de celelalte semne zodiacale. Aproape toate planetele care influenţează, mai mult sau mai puțin, viața acestor nativi, anul acesta nu le vor fi alături. Doar în anumite momente se vor bucura de aceste influxuri şi chiar şi atunci pentru foarte scurt timp, dar promit să fie puternice şi spectaculoase. Nu este nevoie să se intre în panică pentru că 2016 este totuşi promiţător şi cred că le aduce şi satisfacţii pe măsură nativilor Rac.
Modificări semnificative nu cred să fie chiar de la începutul anului. Singurul aspect important este că ar trebui să acorde fie atenți şi grijulii cu colegii mai ciudaţi sau cu probleme pentru că unii chiar ar putea avea nevoie de ajutorul lor. Iar Racii nu îi vor refuza, indiferent de orice circumstanțe. Nu contează cum arată sau că i-a jignit vreodată, nu, vor face ceea ce cred că este mai bine. În cazul în care altruismul și lupta pentru dreptate nu sunt o prioritate pentru Raci sau nu îi implică în vreun fel, atunci e puţin probabil ca 2016 să fie un succes în orice domeniu. Un element de prim plan al acestor nativi sunt emoţiile şi sinceritatea iar în 2016, cu siguranţă îşi vor reevalua prioritățile, mai ales dacă au fost atenţionaţi  pentru egoismul enorm și ambițiile nerezonabile. În general, perioada iarnă - primăvară va marca începutul unui drum, un drum care anticipează progresul treptat ce se va produce abia în vară.
Începutul lunii mai va permite deja vizualizarea promisiunilor de creştere a resurselor personale. Vor simţi fluxul de energie proaspătă furnizat de astre pe tot parcursul lunii iunie și în prima jumătate a lunii iulie. Anumite aspecte din viața personală i-ar putea scoate din circuitul rutinei, dar nu pentru mult timp. Nu trebuie decât să-şi păstreze calmul, să evite panica deoarece sensibilitatea lor le poate juca una din cele mai neaşteptate feste şi deloc plăcute. Deci, totul este să-şi păstreze calmul, indiferent ce vor auzi, ce li se va spune, ce se va zvoni legat de locul de muncă.
Începând cu 10 septembrie, perioada va fi marcată de începutul unei noi etape care va dura până la sfârşitul toamnei, moment în care ar putea pune pe picioare propria afacere sau se va muta într-un departament nou, într- o poziţie cheie. Vorbim de propriile forţe şi nu de ajutor astral, asta chiar nu mai contează, deoarece vor parcurge momente extraordinare şi vor avea parte de oportunităţi cum nici nu au visat, nu trebuie decât să-şli urmeze cu încredere propria cale. În schimb, să nu se apuce de mai multe lucruri deodată că nu vor termina nimic şi va urma o perioadă de blocaj destul de lungă. Au toate atuurile ca să-şi atingă obiectivele, singurul lucrur pe care îl au de făcut este să se concentreze pe ce trebuie să facă şi să nu amestece viaţa personală cu cea profesională. Dimpotrivă, acum trebuie să facă o analiză atentă fără să-şi rănească colegii, partenerul de afaceri sau cel de viaţă, să vadă unde au greşit, nu de alta dar este un moment excelent să înveţe din propriile greşeli.
Dacă au făcut alegerile corecte rezultatele se vor vedea până la sfârșitul toamnei. Și iarna, ei bine, iarna le va aduce bucuria, relaxare și timp să se gândească la noi proiecte ambițioase.

Financiar
Luna Neagră va fi, probabil, unul dintre puținele corpurilor cerești care îi vor influența pe Raci, în 2016 şi mă refer, în special, la aspectul financiar. Este important să rețină că oportunitățile bune şi de perspectivă sunt la-ndemână şi le pot aduce îmbunătățiri considerabile ale statutului financiar. Cum ar putea materializa aceste oportunităţi? Nimic extraordinar, în fapt; tot ce trebuie să facă este să-şi folosească abilitățile profesionale cumpătat și să acționeze rapid la momentul potrivit.
Până în primele zile ale lunii iunie nu aş putea vorbi despre surprize, apoi totul va urma un curs rapid, afacerea sau afacerile lor vor creşte treptat şi constant. Situația însă, este un pic diferită la Racii care sunt angajaţi. În acest caz, se pot aștepta la o derulare dinamică, pe înainte cum se spune, a evenimentelor, fără schimbări radicale. Vor experimenta creșterea cantitativă a resurselor, dar asta nu înseamnă că musai trebuie să-şi epuizeze economiile dintr-odată pentru că vor mai avea nevoie de bani.
Dacă este să se producă o schimbare majoră pe frontul financiar atunci se pot aştepta ca din doua jumătate a lunii septembrie să se producă şi acestea. Înfluxurile Impactul dinamic al Lunii Negre va crește considerabil şi le va spori abilităţile empatice, adică le va stimula din plin, flerul financiar. Acum, nu trebuie să abuzeze de aceste calităţi rapid şi radical, ci mai întâi să studieze piaţa, sau să nu-şi folosească talentul ca să îii ruineze pe alţii; dacă nu vorbim de competiţie şi nici de reglat conturile cu vreun oponent, le spun să ia taurul de coarne!  
Ştim că nu e nimic în neregulă, de exemplu, dacă un politician îşi schimbă strategia, în sensul că îşi folosesşte carisma şi puterea de convingere în discursuri sforăitoare pentru a-şi atingere scopurilor. Spre deosebire de un politician, Racii de rând trebuie să se seteze pe umplerea golurilor sufleteşti ale celorlalţi, altfel nu se vor bucura de protecție astrală iar lucrurile nu vor fi prea uşoare pentru ei.
Pentru cei care au afaceri, momentul septembrie – noiembrie este cel mai bun pentru extinderea afacerilor. Cei care cochetează cu bursa, cu jocurile de loterie sau pariurile, să-şi folosească banii dar să nu-şi epuizeze conturile. Nu vor da lovitura, dar îşi pot rotunji veniturile substanţial ştiţi cum e, pic cu pic, se adună! Perspectivele depind foarte mult de modul cum ştiu să reacţioneze şi să gândească la momentul oportun, așa că îi sfătuiesc să fie cu ochii în patru. Nu trebuie săşi facă o listă de cheltuieli, dar nici să fie risipitori pentru că vor avea nevoie de bani, cel puţin în a doua parte a anului. Dacă doresc să investească să o facă cu chibzuială şi să nu asculte nici un sfat, să nu intre în scheme financiare propuse de prieteni sau de cei care le-au încercat pentru că ei nu pot merge la plezneală sau la pont, dacă vor să reuşească, trebuie mai întâi să gândească, în special, riscurile, deci evitaţi schemele dubioase.
În perioada a doua jumătate a lunii septembrie și începutul lunii decembrie  ajung iar în faza de luptă pentru un loc sub soare. Este de aşteptat să se producă o schimbare, o reinventare sau câştiguri care să îi aducă în situaţia să-şi investească resursele în propria afacere. Este bine dacă vă gândiţi la viitorul copiilor, dar trebuie să procedaţi asemenea şarpelui care îşi adulmecă prada, cu atenţie. Perspectivele vor depinde nu atât de cantitatea de bani pe care îi investiţi cât de felul cum înţeleg să-şi folosească resursele aşa că dacă este nevoie să apeleze la un consilier financiar. Nu trebuie să le fie ruşine că cer ajutor, e mai rezonabil să admiţi că nu ai experienţă, decât să declari falimentul în foarte scurt timp.

Sănătate
Cu probleme de sănătate se vor confrunta, mai ales, în prima jumătate a anului. Și, din păcate, este greu să prognozezi evenimentele de sănătate viitoare. Ce pot să le spun cu certitudine este că trebuie să se elibereze de orice sentimente negative, şi, în cazul în care nu s-au confruntat încă cu o apendicită este posibil să o pătească în 2016.
Deci prima jumătate a anului nu este cea mai bună pentru călătorii lungi, în special, cele de vacanță. În același timp, ar trebui să ia măsuri de prevedere deosebite ci doar să trăiască o viață normală, dar să fie atenţi la starea organismului. De exemplu, distraţi-vă dar evitaţi plimbările prin ploaie, fără umbrelă. Să nu vă speriaţi nici dacă răciţi foarte uşor şi des. Este un indiciu că trebuie să aduceţi în alimentaţie alimente bogate în minerale şi vitamine care să susţină sistemul imunitar.
Din iunie până în toamnă, situația se va schimba în bine. Starea generală se va îmbunătăți. Chiar şi micile dispute interne va fi mult mai ușor de suportat. Vor fi mai puţin irascibili și vor fi surprinşi cât de uşor se concentrează, starea de fatigabilitate dispare, la fel insomniile care erau de fapt cauzate de funcționarea defectuoasă a sistemului nervos. 
Perioada din toamnă până la începutul lunii decembrie va fi mult mai puţin stresantă comparativ cu prima jumătate a anului 2016, asta nu înseamnă însă că nu trebuie să lase jos garda. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu