Dacă Luna Plină din 18 aprilie s-a aflat în apropiere de Saturn, la doar 15 grade distanţă, acum se află la nici mai mult, nici mai puţin decât 130 de grade. În schimb, Saturn a ieşit din conjuncţia cu steaua fixă Algorab, aşa că este mai puţin fixist ca să spun aşa. De astă dată însă Venus (14 gr 40 Berbec) este în opoziţie cu Saturn. Cu toate acestea, Luna şi Soarele sunt conjuncte cu o stea fixă norocoasă şi această poziţie ar putea juca un rol de placaj, ca la rugby, din partea aştrilor diurni şi să atenueze astfel din efectul opoziţiei Venus – Saturn, Mercur ( 16 gr 39 Berbec) este deja în mers direct aşa că ne putem tura motoarele. Pe de altă parte, Mercur o ajută pe Venus dându-i acea gură de aer şi de încredere de care are nevoie şi aceasta datorită lui Alpheratz, steaua fixă care a fost conjunctă şi Mercur pe când era retrograd, la Luna Plină din 18 aprilie. Dacă ne gândim că Alpheratz este o stea de pe gâtul Andromedei, pe atunci Mercur retrograd nu a putut media nimic ca să o elibereze pe frumoasa Prinţesă, în condiţiile în care Venus era Prinţesa iar Saturn stânca de care era înlănţuită. Acum Alpheratz ne dă prin Venus, independenţă de mişcare şi libertate de acţiune, popularitate, o anume graţie, relaţii de dragoste neaşteptate, onoruri, motivaţie puternică.
Aş spune că inconjuncţia de acum dintre Lună şi Saturn îl face pe acesta din urmă să se comporte mai straniu şi mai pervers. Deşi nu mai influenţează urât sau complicat Luna, influxurile saturninene pot fi încă imprevizibile, în funcţie de tema natală a fiecăruia. Aş înclina să cred că această inconjuncţie are ceva uranian în ea şi asta mă cam pune pe gânduri.
Venus este într-o poziţie foarte puternică, s-a eliberat de sentimentul de claustrare generat de Saturn, şi este sprijinită de Ceres (bunica) şi Luna Nouă (mama sa). Iată trei zeiţe care şi-au pus tunurile pe Saturn, este ceva asemănător femeilor care s-au emancipat şi care nu mai vor să fie doar la cratiţă şi doar să facă copii ci vor săfie şi manager, vor să fie libere să-şi aleagă prietenii, să acţioneze după cum simt ele că este bine să facă. Şi acest lucru este cu atât mai important cu cât cele trei îl au ca aliat pe Marte (23 gr 56 Berbec) aflat într-un trigon aproape perfect cu Nodul Nord (25 Săgetător 49) şi conjunct cu Jupiter (22 gr 50 Berbec). Conjuncţia celor două planete de foc, le transformă într-un adevărat comandant.
Nodul Nord este conjunct cu steaua fixă Ras Alhague (droguri, otrăvire, halucinaţii, medicamente, infecţii, vindecări mistice) din constelaţia Ophiocus, poate sugera găsirea unei căi de reechilibrare a mediului după deversarea de deşeuri toxice în urma exploziei centralei de la Fukushima, lucru important pentru a acţiona pe cale diplomatică şi nu numai ca să salvăm mediu înconjurător.
A, încă ceva, Luna Nouă este conjunctă cu o stea obscură din constelaţia Triangulum, aflată la sud de constelaţia Andromeda numită Triunghiul de Nord şi care ar da veridicitate, dreptate, bunăvoinţă, o natuiră sociabilă, interes pentru arhitectură dar şi pentru fenomene oculte. Se spune că această stea reprezenta în Evul Mediu Sfânta Treime.
Se spune că Demetra/Ceres l-a implorat pe Zeus/Jupiter să pună această steluţă care seamănă cu Sicilia, pe cer, ( insula mediteraneeană se numea în antichitate Trinacria), în amintirea momentului în care fiica sa Persefona/Proserpina a fost răpită de Hades/Pluto de pe ţărmul insulei amintite. Interesant este că Sicilia îi conectează pe Saturn şi pe Ceres într-un mod surprinzător – glifele sau simbolurile care îi reprezintă pe cei doi au forma unei secere, cea cu mânerul în jos o reprezintă pe Cere, cea cu mânerul în sus, pe Saturn. Şi acum care ar fi conexiunea. Păi, povestea spune că secera cu care Saturn l-a castrat pe tatăl său, Uranus, a căzut în insula Sicilia iar denumirea latină pentru seceră era...Sicilis.
Se spune că Demetra/Ceres l-a implorat pe Zeus/Jupiter să pună această steluţă care seamănă cu Sicilia, pe cer, ( insula mediteraneeană se numea în antichitate Trinacria), în amintirea momentului în care fiica sa Persefona/Proserpina a fost răpită de Hades/Pluto de pe ţărmul insulei amintite. Interesant este că Sicilia îi conectează pe Saturn şi pe Ceres într-un mod surprinzător – glifele sau simbolurile care îi reprezintă pe cei doi au forma unei secere, cea cu mânerul în jos o reprezintă pe Cere, cea cu mânerul în sus, pe Saturn. Şi acum care ar fi conexiunea. Păi, povestea spune că secera cu care Saturn l-a castrat pe tatăl său, Uranus, a căzut în insula Sicilia iar denumirea latină pentru seceră era...Sicilis.
Un alt paradox este faptul că Sicilia este asociată atât cu Ceres care este simbol al fertilităţii cât şi cu secera ca instrument al castrării cosmogonice. Adică aduce împreună fecunditatea cu impotenţa. Dacă ne gândim la Chiron aflat în apropierea lui Ceres, la doar 10 grade, conjunct cu steaua regală Fomalhaut şi aminteam într-un alt material că am putea asista la progrese uluitoare în medicină, la salturi de tip primul transplant cardiac din anii 60, transplant efectuat pe aceeaşi conjuncţie Chiron – Fomalhaut, s-ar putea să asistăm la descoperirea unei metode de a videca impotenţa, nativă sau accidentală, de a reda fertilitatea acolo unde ea a fost distrusă, prin vibraţia extraordinară pe care o aduce conjuncţia celor doi.
Cu această Lună Nouă începem să reiterăm castrarea, de astă dată, saturniană prin ruperea vechilor legături, prin scuturarea de Trecut, prin aruncarea balastului şi a vechilor bagaje (amintiri care nu ne dau pace), prin refuzul de a accepta o autoritate socială sau parentală subjugantă, aservită, dominatoare, prin eliberarea de legăturile care au devenit greoaie, anacronice şi ne trag înapoi. Tot ceea ce se taie vom resimţi ca pe un act eliberator. Mulţi bărbaţi ar putea renunţa la o serie de responsabilităţi care nu le mai spun nimic, nu le mai aduc nimic sau i-au blocat în anumite posturi anchilozante.
Pe de altă parte, la doar un grad distanţă de Lună se afla asteroidul...Proserpina 26. Prea frumos să fie adevărat!! Dar să nu uităm că Hades/Pluto a răpt-o pe Persefona/Proserpina ca să şi-o facă soţie, Hades/ Pluto a adus la suprafaţă femeia din fiica Demetrei, care femeie prin iluminare sexuală a devenit Lilith sau Luna Neagră, ea reprezintă ruperea legăturilor cu familia, eliberarea de autoritatea parentală, de regulile privind viaţa impuse de eresuri, credinţe şi tradiţii.
O altă coincidenţă interesantă este că asteroidul Hera 103 se află în preajma Lunii. Ştim din mitologie că Zeus/Jupiter era soţul Herei dar şi un iubăreţ fără pereche urmărit constant de gelozia acesteia din urmă şi care se răzbuna apoi cu năduf pe iubitele de ocazie şi progeniturile acestora. Ori Demetra/Ceres a fost iubită de Zeus/Jupiter şi din iubirea lor s-a născut Persefona/Proserpina. Mamăăă, telenovelă, ce mai! Hera ar putea reprezenta arhetipul mamei-vitrege care îi chinuie în fel şi chip pe copiii lui Zeus/Jupiter. Să ne amintim numai ce i-a făcut lui Heracles/Hercule! Ei bine, acum asistăm la conjuncţia dintre Hera şi Proserpina în prezenţa Lunii. Am putea vorbi despre o reconciliere mamă-fiică, un prim pas care le-ar face să priceapă că nu sunt în concurenţă ci acţionează de aceeaşi parte a baricadei.
La nivel mundan am putea asista la crearea de alianţe care în alte condiţii sau momente ar putea fi considerate imposibile, la renunţarea la vechile duşmănii care au ţinut familia împărţită ani de zile, sau la găsirea unor soluţii pentru medieri aflate în impas de luni bune dacă nu chiar de ani. Orice s-ar întâmpla, alianţa Lună – Triangulum nu poate duce decât la un rezultat echitabil.
La nivel mundan am putea asista la crearea de alianţe care în alte condiţii sau momente ar putea fi considerate imposibile, la renunţarea la vechile duşmănii care au ţinut familia împărţită ani de zile, sau la găsirea unor soluţii pentru medieri aflate în impas de luni bune dacă nu chiar de ani. Orice s-ar întâmpla, alianţa Lună – Triangulum nu poate duce decât la un rezultat echitabil.
Am fost în mare robie timp de aproape 2 ani care suferă în mâinile unui soț inselat, am fost fericiți și lăsând bine până când a însemnat timp vechiul său prieten de fată și a început să se întâlnească pe ea în afara căsătoriei noastre înainte de a fi știut că a oprit îngrijirea și având grijă de propria sa familie era în măsura în care acum el intenționa să se căsătorească cu ea și divorț soția lui, i-au plâns și l-au raportat la familia lui, dar el nu a ascultat nici una, dar să taie scurt povestea mea am a venit în căutarea pentru un aparat de turnare vraja reala, care ar putea distruge relația lor și să-l să vină înapoi la soția și 2 copii pe căutarea mea am văzut oameni care fac mărturie despre modul în care căsătoria lor în cazul în care restaurat de DR Zubair i alege e-mail lui și am relatat povestea mea iar el a fost de acord să mă ajute și după efectuarea unei vraja în a treia zi de ambele au avut o ceartă și a bătut prietena lui și a venit acasă cerșit pentru i și copiii mei mici să-l ierte că ochii lui sunt clar acum că el nu va face nici un lucru care va afecta familia lui din nou și promite să fie un tată grijuliu și niciodată nu trișeze again.I sunt atât de fericit, astfel încât să nu-l pierde pe fata toata aprecierea merge la DR Zubair pentru că tu ești un aparat de turnare vraja Marii și cui acest lucru se poate referi, dacă aveți un soț inselat sau soție, puteți trimite un email la fel de bine zubairespiritualtemplo@gmail.com Jolene Leslie din Statele Unite ale Americii
RăspundețiȘtergere