George al III-lea al Angliei a fost un rege sever, care
şi-a reprimat pulsiunile, sentimentele şi emoţiile, aşa cum o cerea eticheta; a
avut crize de nebunie, aparent inexplicabile, în perioada 1788 – 1789. Să fie o
coincidenţă că aceste crize s-au produs pe opoziţia Uranus – Pluto, care a
însoţit revoluţia franceză. Eu spun că nu, ci că influxurile celor două
transpersonale au fost debuşeul cu funcţie catarctică care a dus la eliberarea tensiunilor
interioare, atât de necesară pentru libidoul său puternic suprimat.
Şi în zilele noastre s-au produs asemenea evenimente. Conjuncţia
Uranus-Pluto din deceniul şase, a adus în prim plan admiratoarele care urlau
până la leşin la vederea idolului lor; aceste reacţii erau rezultanta educaţiei
rigide şi a mentalităţii din anii 50 care le-a marcat adolescenţa.
În prezent, uitaţi-vă la tensiunile create de cascada de
evenimente de pe scena politică care a scindat România în două, la patima cu
care se dispută convingerile, la reacţiile violente cu care ne confruntăm. Tensiunea
este aproape palpabilă. Apoi, valul de incendii forestiere fără precedent, furtunile
şi seceta, manifestări ale unui Uranus în cardinalul Berbec, semn de foc. Corespunzător
în lumea noastră interioară, putem trăi acut senzaţia de prea-plin, de apăsare,
de pârjolit, presiunea de la locul de muncă sau alte tensiuni nedorite din
viaţa personală. Mintea, deja hiperstimulată de încărcarea masivă de informaţii
- în special online - pe care trebuie să prelucrăm în fiecare zi, poate claca
şi ne poate arunca în afara drumului. Ce este de făcut? Renunţaţi la nevoia de
a şti totul, dacă vreţi să aveţi controlul vieţilor voastre.
Atât
Uranus cât şi Pluto sunt titani - forţe cosmice a căror putere zdrobeşte şi
ignoră voinţa noastră firavă. Tot ce putem face este să fim conştienţi şi
flexibilă, aşteptările noastre să nu ne sperie ci fim gata să reacţionăm în ton
cu ceea ce se petrece. Practic, avem nevoie de încredere în noi şi în viitor.
Pe de altă parte, felul în care resimţim efectele pătratului Uranus – Pluto,
depinde de casele din tema noastră astrală pe care le tranzitează. La nivelul
acestora vom experimenta dorinţa intensă pentru schimbare.
Dacă aspectul se formează deasupra orizontului ascendent-descendent
(casele 7-10), vom fi mult mai afectaţi de dramele publice – lupta politică,
decizii juridice în coadă de peşte, degringoladă financiară, tendinţa scenei
politice de a-şi subordona justiţia, bătălia pentru schimbare mai ales atunci
când nu se ştie cât este de benefică această schimbare, decât atunci când s-ar
forma sub linia orizontului. Acţiunile de protest politic vor fi asemeni magmei
vulcanice, se intensifică, se calmează şi erup pe neaşteptate implicând la un
moment dat nu doar scena politică ci şi lupta pentru a preveni distrugerea
mediului înconjurător sau ameninţările schimbărilor climatice. Prăbuşirea
băncilor, lipsa comenzilor şi închiderea întreprinderelor vor afecta siguranţa
zilei de mâine prin pierderea locului de muncă, presiunea băncilor în a-şi
recupera banii şi imposibilitatea plăţii acestor datorii care poate avea
consecinţe dramatice pentru omul de rând.
Dacă aspectul se formează sub orizont, Casele 1 – 6,
presiunea se va resimţi la nivelul vieţii private care va impune, în
perspectivă, schimbări radicale. Acestea ar putea include – boli neştiute îşi
arată colţii, abandonul familiei, decesul neaşteptat al unor persoane dragi sau
ruperea unor relaţii care până mai ieri erau foarte sigure.
Cea mai grea lovitură căreia trebuie să i se facă faţă
este pierderea plasei de siguranţă care proteja domeniile majore ale vieţii,
reprezentate într-o hartă astrală de casele angulare (1, 4, 7 si 10). Acestea vizează,
experienţa personală, casa şi viaţa de familie, căsătoria sau parteneriatul de
afaceri, cariera şi, implicit, imaginea publică. Dacă tranzitul uraniano -
plutonian se face printr-una din ele, schimbarea va fi dramatică şi
provocatoare. Şi aici l-aş aminti nu doar pe Traian Băsescu ci şi pe ceilalţi
doi – Victor Ponta şi Crin Antonescu. De asemenea, planetele natale implicate
sau atinse de aspectul Uranus – Pluton vor pune, sugera locul unde si cum să ne
aşteptă la schimbări majore.
Una din cele mai frecvente drame cu care m-am întâlnit a
fost ruperea relaţiilor, desfacerea unui mariaj considera solid şi foarte bine
sudat. Venus natală este în Casa a 10-a şi atinsă de pătratul Uranus-Pluto care
este format între Casele 1 şi a 4-a, case angulare. Soţul sau soţia au fost de
acord să plece la muncă în străinătate pentru că aici nu se mai descurcau.
Partenerul/partenera ar fi urma să îi urmeze în scurt timp, cu copiii. Surpriza
a fost că atunci când se pregăteau de plecare să afle că soţia/soţul are o altă
relaţie. Normal că celălalt partener nu mai vrea să plece pentru că s-a
speriat, cum să plece cu copiii într-un loc pe care nu îl cunoaşte şi în
condiţiile în care partenera/partenerul au pe altcineva. Luna în Rac indică
dependenţa emoţională şi afectivă de familie şi o relaţie strânsă cu copiii, ei
bine, această relaţie cu copiii ar trebui să fie colacul de salvare, dar acuma există
riscul să-şi piardă nu doar partenerul ci şi copiii (Uranus în opoziţie cu
Venus). La asta se adaugă sentimentul acut de abandonare a acestora într-un loc
străin, fără familia pe care o ştiau şi fără casa lor (criza se manifesta la
nivelul Casei a 4-a). Pe de altă parte, gelozia pe cel sau cea care i-a luat
locul (patratul lui Pluto cui Venus) şi gestul partenerului de a-l sau a o
înlocui rapid, zdruncină serios încrederea în sine (Casa 1 – crisa personală).
Află că acest partener a cumpărat o locuinţă în
străinătate, unde să locuiască cu copiii dar fără să renunţe la relaţia
adulterină. Confruntarea cu partenerul infidel este amânată luni de zile, poate
chiar ani, în acelaşi timp însă ignorând faptul că nu mai sunt un cuplu normal,
totul cu scopul de a păstra chipurile familia unită şi de a da o aparenţă
socială familiei. Îşi suprimă sentimentele ostile faţă de partener, face gestul
de bravură şi îi lasă pe copii la partenerul infidel şi îşi tratează durerea
apucându-se de fumat sau de...consumat alcool.(prima fază a tranzitului Uranus –
Pluto de care am amintit în materialul de ieri). Ajunşi în această fază
realizează că este din ce în ce mai greu să-şi controleze sentimentele reprimate.
Îşi aminteşte că în nenumărate rânduri şi-a acuzat soţia/soţul de lucruri
neadevărate, cu accese de gelozie pe care nu le putea controla şi urmează
şocul. Este speriat/ă de ceea ce-şi aminteşte şi nu-i vine să creadă că a fost
capabil/ă de aşa ceva, partenerul înşelat s-a văzut mereu ca o fiinţa
raţională, civilizată, tolerantă şi cinstită, dar abia acum a descoperit monstrul
care era ascuns în adâncul fiinţei sale (Casa 1, casa identităţii, a EU-lui, a
percepţiei propriei imagini despre sine).
În această stare ajung, de regulă, la mine. Am avut
cazuri în care ne vedeam şi la 2 zile şi vorbeam zilnic la telefon în tentativa
de a-i ajuta să se înţeleagă mai bine pe sine (Pluto în Casa 1) chiar dacă
teama că-şi va pierde copiii şi partenera/ul îi tortura încă. Trec săptămâni,
poate luni, până îşi fac curaj şi decid că au suferit destul şi este cazul
să-şi vadă fiecare de drumul său. Vor să pună capăt unei situaţii care nu are
ieşire (Uranus – Pluto i-a adus la limită) şi ajung să divorţeze, să pună capăt
suferinţei, cu toată durerea de moment, decât o suferinţă la nesfârşit.
Probabil însă că finalul, cu adevărat nu va veni pentru ei decât în 2015,
atunci când patratul Uranus – Pluto va începe să se desfacă.
Si eu sunt foarte atenta la acest careu!
RăspundețiȘtergereSi ma chiunui sa il intampin cat pot de bine!
Sunt curioasa, pana in 2015...cate mai aflam nou!
Este interesant de urmarit finalul lui septembrie, incepand cu 19 sept 2012, cand se va perfecta acest careu!
Exceptional, doamna!
RăspundețiȘtergere