Taur
20.04 – 21.05
În 2011, liniştea vieţii de familie, de care sunt atât de mândri Taurii, va cere periodic un efort în plus pentru a păstra echilibru. Vor simţi cum creativitatea lor se amplifică şi nu este deloc o iluzie. De fapt, aspectele lui Uranus, Jupiter şi Venus cu planetele aflate în semnul lor vor fi cauza pentru care liniştea le va fi tulburată de această nevoie de creativitate.
Vor avea nevoie de confort, de condiţii de muncă adaptate felului lor de a fi, dacă vor ca viaţa de zi cu zi să fie una liniştită, conformă cu felul lor de a fi. Circumstanţele ciudate îşi vor face loc în viaţa lor şi se vor pomeni că se vor lăsa mânaţi de plăcere în direcţii ciudate, la care nici măcar nu s-au
gândit. Totuşi, Jupiter va face ca ei să-şi piardă plăcerea prospecţiunii pe măsură ce libertatea de a acţiona începe să le fie disecată de anturaj.
Nativii Taur vor trebui să muncească de două-trei ori mai mult ca în ceilalţi ani, din greu, încă de la începutul anului. Dar mai ales, în februarie când ideile îi vor conduce în direcţii constructive. Singura îngrijorare va fi legată de felul cum vor ştii să-şi administreze acest tezaur. Sortarea acestor idei este, de asemenea, mai mult decât necesară; să nu uite că nu pot merge pe mai multe căi în acelaşi timp. Vor trebui să îşi canalizeze entuziasmul printr-o analiză profundă şi cât se poate de clară care să îi ajute să-şi controleze şi să-şi administreze cât mai bine interesele şi posibilităţile, în acord cu ceea ce doresc să facă. Nevoia de schimbare s-ar putea să îi împingă într-o altă direcţie, în Septembrie. Progresul şi evoluţia nu pot fi evitate, să se gândească la asta atunci când vor să facă o schimbare. De altefel, anturajul le va fi alături şi îi va ajuta să se adapteze noilor condiţii şi cerinţe dar şi să identifice oportunităţile.
Banii sunt la vedere anul acesta, dar ce este mai important este că în buznarele Taurilor , vor exista tot timpul. De fapt, vor cheltui pe negândite dar şi vor câştiga, prin mici investiţii – un bilet la loto sau la bingo, cumpărări en-gross şi vânzare cu profit en-detail, în ciuda faptului că vor fi extrem de tentaţi să facă orice pentru a obţine bunăstarea financiară. Nu vor ieşi niciodată în faţă, ştiind că nu vor putea să-şi susţină punctul de vedere atunci când vor fi întrebaţi din ce trăiesc sau cum au câştigat banii. Vor prefera liniştea căminului, ca întotdeauna atenţia lor va fi concentrată pe obiective legate de casa sa – renovare, reamenajare, alt mobilier ş.a.
Dacă lucrează în domeniul artei ca şi organizator de spectacole sau expoziţii, ca director de galerie de artă dar şi dacă este creator, cheltuielile vor fi necesare şi de aici vor bătea la multe uşi cu şansa de a li deschide pentru a cere ceea ce doresc. Perioada cea mai bună pentru investiţii, credite, schimbare de statut social – mai şi iulie.
Pe de altă parte, trec cu prea multă uşurinţă dintr-o stare sufletească în alta, ceea ce îi face pe cei care îi cunosc să nu îi crediteze cu prea multă încredere, pe de altă parte, trec prin aceste stări contradictorii deoarece nu au suficient control aspra acţiunilor şi evenimentelor din viaţa lor. Jupiter însă, îi va impulsiona şi îi va încuraja să-şi controleze cât mai strict propriile necesități şi să le gestioneze în consecinţă, mai ales pe cele care îi creează probleme cu cei din jur. Vor trebui să fie siguri de ce vor, înainte de a trage concluziile de rigoare. Mai mult ca niciodată vor fi deschişi dialogului, vor sparge barierele şi tabuurile cu care s-au înconjurat şi care i-au transformat în adevăraţi războinici. Dacă îşi doresc să fie pe drumul cel bun, vor trebui să renunţe la ideile preconcepute şi să coboare garda şi să pună capăt felului egoist de a gândi.
Sentimentele lor vor fi mai calde şi mai flexibile anul acesta. Vor dori mai mult timp pentru ei, să lucreze în favoarea lor, să creeze pentru ei şi să strălucească pentru iubit/ă. Aspectele lui Jupiter vor conduce relaţia în direcţia adevăratei exprimări, pe lângă ceea ce simt ei efectiv. Vor trăi şi vor gusta din plin viaţa şi tot ceea ce ating, în general. Interaspectele Uranus – Jupiter aduc relaţiei un plus de profunzime, iar dacă nativa/ul sunt singuri au şansa să-şi întâlnească jumătatea, în perioada ianuarie-martie. Interesul real pentru o viaţă afectivă fără compromise, în aceste luni, va fi deosebit de intens pentr că totul stă sub semn afectiv. Singurul aspect greu, care va trebui evitat, va fi formalismul şi intrarea într-un soi de rutină a relaţiei care, prin erodare cotidiană, riscă să se transforme în plictiseală şi de aici, tendiţa de a căuta alţi parteneri. Nervii şi stările tensionate nu le vor fi de niciun folos, cel mai bun lucru este să încerce să-şi păstreze calmul şi implicit, echilibrul sentimental.
Anul acesta sănătatea acestor nativi va sta sub inflenţa lui Jupiter. Pozitiv, au facilitatea de a armoniza contrariile din viaţa lor. Pentru o mai bună sănătate ei trebuie să găsească cale prin care să canalizeze constructiv energia de care dispun şi astfel să se elibereze de tensiunile interioare fără probleme. Vor simţi mai mult decât trebuie nevoia să demostreze că sunt buni şi să intre ăn competiţii care îi vor epuiza energetic şi toate acestea vor repercuta negativ aspra psihicului lor predispunându-i spre depresii.
Jupiter se va afla în Casa a 11-a a pritenilor, protectorilor, asocierilor, ştiinţei, televiziunii şi a Internetului, deci atenţia Taurilor va fi concentrată, cel puţin în prima parte a anului, în acest sector, în special pe imaginea socială. Taurii vor avea noroc de foarte mlţi prieteni, multe contacte sociale, multe întâlniri. Să se aştepte ca munca lor să implice în acest an întâlniri de lucru, de afaceri, cu prietenii care le cer o mână de ajutor, se vor implica în proiecte de anvergură, activitîţi pe Internet, posibilă acceptare într-un grup de cercetare pe diverse domenii.
Când Jupiter, revenit în urma îndelungatei sale retrogradări din 2010, în semnul Peştilor, atenţia lor va fi centrată, până pe 7 februarie, pe abilităţile financiare, pe câştiguri, şi vor avea parte de creşteri financiare mai mult decât suficiente încă de la început de an. Când însă, va intra în aspecte tensionate, mijlocul lunii ianuarie, cu alte planete, vom asistat la lucruri urâte. Necinstea, secretele, autodistrgerea, corupţia îi vor îngenunchea de multe ori şi îi va face să strângă din dinţi. Mai mult cei pe care i-au crezut prietenii ori le vor întoarce spatele, ori vor juca dublu provocând-le pagube, atât în plan personal, deci, să nu le deschidă uşa casei pentr că ce vor auzi după nu le va pica bine deloc, cât şi în plan financiar - să nu dea sume mari împrumut sub nicio formă, şi chiar profesional pentru că unii Tauri şi-ar putea pierde locul de muncă în urma maşinaţiunilor puse la cale şi a perfidiei acestora.
Ei bine, de pe la mijlocul lui februarie, vor avea parte de prieteni şi de colegi care să le fie alături, vor avea însă şi duşmani, cine poate spune că nu are duşmani, doar că acum vor avea şansa să îi ţină departe, ceea ce, cred eu este important. Totuşi să fie atenţi la unii colegi care se dau pe lângă ei şi care nu sunt chiar cinstiţi precum par.
Din 22 ianuarie, Jupiter va fi în trecere prin Berbec, o trecere rapidă, de numai 4 luni, în Casa a 12-a, Casa bolilor ascunse, a duşmanilor ascunşi, a bolilor ascunse, a intuiţiei, a secretelor, a spiritualitpţii, generozităţii, birocraţiei, a puterilor neştiute. Jupiter odată ajuns aici, va lucra să le aducă mai multă bucurie, stabilitate emoţională, o atitdine pozitivă în faţa vieţii şi chiar să dea sens spiritului de aventură pe care Taurii fie îl ignoră, fie se tem de el. În aspecte stresate poate induce sentimente de vinovăţie, decepţie, muncă multă, putere de autodistrugere. Altfel spus, scopurile sale rămân cele din totdeauna, de a aduce bucurie şi noroc atunci când aduce şanse şi oportunităţi.
În semnul Taurului unde va ajunge pe 4 iunie, Jupiter le amplifică amplifică acestor nativi nevoia de securitate financiară şi materială, de comfort, pentru statutul social şi financiar, pentru meritul personal şi nu întâ,plător dacă ne gândim că semnul Taurului stăpâneşte tot ceea ce înseamnă venituri din muncă proprie, propria avere, câştigurile, activele, salariul, veniturile nete şi sentimentul de autopreţuire.
La nivel naţional, ar trebui să vedem economia renăscând de o manieră stabilă şi în forţă. De asemenea, să ne aşteptăm să regăsim în aceasta ceea ce îi este caracteristic Taurului – o sporire a încăpăţânării de a face ceva dublată de prudenţă şi de conservatorism.
După Berbec care este un semn al energiilor descătuşate, este normal, ca Jupiter să se mute într-un semn puternic, dar la nivel personal, interior nicidecum exterior cum se întâmplă Berbecului. Taurul iubeşte mâncarea bună, vinul bun, o viaţă confortabilă şi un cont de economii pe măsură şi are capacitatea să se relaxeze şi să se bucure de lucrurile frumoase din viaţa sa fără să se lupte sau să intre în competiţie cu altcineva. Ei bine, Jupiter exact aceste caracteristici le va retrezi.
Astfel, din iunie, el va trece în Casa 1, în semnul Tarului, adică în Casa Eului, ştiut fiind că prima casă răspunde de personalitate, de felul de a fi a nativului, de vitalitatea acestia, de sensul propriei identităţi. Pentru aceşti nativi, halta lui Jupiter în semnul lor arartă că a venit apă şi la moara lor. Personalitatea lor îi va împinge să înveţe lucruri noi, să crească şi să-şi întindă aripile care până acum le-au cam fost pârlite, să-şi materializeze visele pentru că le este la-ndemână. Chiar dacă sunt încăpăţânaţi, zgârciţi şi conservatori, aceşti nativi vor deborda de farmec, de generozitate şi ne vor arăta că ştiu să-şi folosească cu succes simţul umorului atunci când trebuie, personalitatea lor chiar îi va fascina pe unii dintre noi.
Întreaga lume va începe să gândească lucrurile şi evenimentele într-o manieră proprie acestui semn – acumulare, venituri, acreditive, active. Din vară putem vorbi despre decizii clare dar şi de încpăţânarea celui care ia decizia, gvernanţii noştri vor gândi ceva mai sistematic, conservator chiar, acţionând de această dată cu prudenţă şi pe baza unor strategii gândite la rece, ca să spunem aşa.
Mergând mai departe, să ne oprim şi la Saturn, care se află în Casa a 6-a, Casa muncii, a rutinei profesionale, a sănătăţii acestor nativi şi de aceea sentimentul că toată lumea se foloseşte de ei se datorează în mare parte stresului cotidian. Nativii Taur sunt reprezentanţii unui semn harnic, ei muncesc din greu pentru realizările lor şi aceasta pentru că iau în serios tot ceea ce fac. Este foarte greu pentru ei să nu fie foarte bine organizaţi, productivi, sănătoşi şi să nu tragă la jug precum animalul care şi-a împrumutat numele semnului.
Se pot aştepta ca Saturn să aducă încercări care ţin de sănătate, dificultăţi profesionale sau în realizarea unor aspecte ale muncii de zi cu zi. Posibil ca un şef sau vreun coleg investit cu autoritatea de a-i supraveghea munca să îi bage beţe în roate să îi considere prea lenţi şi că nu muncesc îndeajuns. Nu contează cât de greu lcrează sau câte eforturi fac să ţină pasul cu cerinţele profesiei, aceştia nu vor aprecia nici munca şi nici sacrificiul. Aşa că le sugerez tuturor nativilor Taur, ca din acest punct de vedere, să se aştepte la probleme, mai ales în condiţiile recesiunii economice, pentru că răutatea acestor oameni îi poate lăsa tocmai acum fără loc de muncă. Părerea mea este că sectorul muncă va fi cel mai afectat în 2011 pentru ei. Şi le va fi destul de greu să găsească o slujbă mai bună decât cea pe care o au.
Nu uitaţi însă că Saturn este cel care ne supune la teste. Ne pune să dăm examene, periodic, să vadă ce am învăţat şi cum aplicăm ceea ce am învăţat. Dacă ne-am însşit lecţia mergem mai departe, dacă picăm examenul, vom rămâne în stadiul în care ne-a găsit până vom fi capabili să trecem examenul. Aşa că pregătiţi-vă, fizic şi psihic pentru unul din examenele vieţii pe care le aveţi de dat şi fiţi atenţi la sănătate.
Când Saturn se află în aceată casă, cariera şi sănătatea sunt, cum spuneam şi mai sus, poziţii puternice pe care trebuie să le apere. Şi pentru că Balanţa este semnul în care cade Casa a 6-a, atenţie, că orice parteneriat de afaceri este extrem de vulnerabil aici şi Saturn îi va obliga pe Tauri să de adevărate examene de viaţă.
În ce-l priveşte pe Uranus, el este acasă pentru Tauri, în sensul că se află în Casa a 11-a, a prietenilor şi protectorilor, dar şi a parteneriatelor, a televiziunii, a calculatoarelor şi a Internetului, casă pe care o stăpâneşte. Găzduirea lui în această casă poate fi extrem de perctantă, aduce vioiciune şi viteză de mişcare.
Taurii ar putea demonstra că ştiu să fie nu doar prieteni excelenţi ci şi un jucător de echipă. De ce spun asta? Deoarece poziţia îi aduce pe nativii Taur, să lucreze sau să se asocieze, în domeniul cercetării – calculatoare, soft sau hard, reţele de calculatoare, tehnologii de vârf, Internet, inginerie informatică sau profesii de graniţă care încă nu există în nomenclatorul de profesii. Dacă nu este nimic din toate acestea, atunci este o perioadă numai bună să se bucuri alături de prieteni, să uite problemele de serviciu şi să încerce să-şi trăiască viaţa aşa cum vrea.
Numai că Uranus, va trece în mai, în Casa a 12-a, casa duşmanilor ascunşi, a bolilor neştiute, a bolilor psihice, a puşcăriei, dar şi a intuiţiei, a acelor puteri interioare care ne păstrează pe linia de plutire atunci când avem senzaţia că vom claca.
Când celelalte planete se vor contra cu Uranus, atunci totul va tinde să devină haotic, schimbările se vor produce pe neaşteptate şi rapid, încăpăţânarea le va fi Taurilor cel mai mare duşman aşa că vara se arată destul de tensionatî implicând decepţii, deziluzii, muncă forţată, rutină înnebunitoare şi buimăceală generală, incapacitatea de a se orienta spre ceva concret şi palpabil.
Agenţiile guvernamentale, ministerele în special cel al Administraţiei şi al Internelor şi cel al Sănătăţii pot avea serioase probleme, firmele multinaţionale şi băncile străine s-ar putea să se confrunte cu conflicte deschise cu Guvernul şi cu Banca Naţională ca urmare a modului cum îşi desfăşoară activitatea, ultimele chiar vor continua să compară în procese în cascadă deschise de debitorii care se simt spoliaţi.
Dacă aspectele însă sunt bune, Taurii vor trebui să înveţe să trăiască trepidenat, în ritm uranian şi nu prea cred să aibă suflu, în schimb vor avea prieteni uranieni care îi vor susţine, târându-i pur şi simplu după ei. În schimb, Taurii se vor simţi inspiraţi, vor avea idei şi chiar capacitatea de a organiza şi a crea strategii pe baza acestora, iar intuiţia lor va funcţiona ceas. Firmele de websteri şi cele care au ca obiect de activitate tehnologia de vârf, ar putea fi interesate de ideile lor şi ar putea profita de pe urma propunerilor pe care le vor primi. Totul este să nu stea prea mult pe gânduri. Unii i-ar putea considera pe Taurii preocupaţi de informatică şi de calculator puţin scrântiţi, ca să nu mai spun că cei din familie vor încerca să îi readucă la normal apelând chiar la preoţi. Vor trebi să-şi facă familia să priceapă că şi ceea ce fac ei este un mod de a trăi şi de a supravieţi, iar faptul că nu sunt prea vorbăreţi ţine de intimitatea lor şi de...contractul de fidelitate.
Noroc cu Neptun care a venit fuguţa prin Casa a 10, a onorurilor şi demnităţilor, a profesiei dorite şi a aspiraţiilor sociale , a leaderilor, a reputaţiei şi a succesului. Taurii au preluat o deviză atât de dragă Vărsătorilor – toţi pentru unul şi unul pentru toţi şi i-a ajutat să aibă o viziune de perspectivă aspra viitorului.
Când lucrurile au mers bine, influenţele neptuniene au fost magice, au ajutat în carieră, dar când nu au mers bine, Neptun, ca o planetă a subconştientului alimentat de o sensibilitate exacerbată, patologică aş spune, a tulburat apele şi Taurilor le-a fi foarte greu să-şi dea seama care este direcţia în care merg şi ce poziţie ar trebui să aibă. A fost ca şi cum profesia lor a devenit un labirint în care uneori Neptun, prin intuiţie, îi ajuta să vadă direcţia, alteori Neptun devenea breşa în peretele care se ridicase deodată în faţa lor şi ameninţa să le închidă drumul.
Urmând o cale spirituală, compasiunea şi sensibilitatea i-au putut ajuta pe unii Tauri. Cei care sunt psihologi sau psihiatri, maeştri yoga, preoţi sau călugări şi îi ajută pe alţii să lupte cu prorpii demoni, au găsit găsi metode să nu sufere, ci să se adapteze tranzitului neptunian.
Pe de altă parte, Neptun i-a transformat pe alţii în visători, temători, surprinzând prin mirarea perpetă de parcă în fiecare zi şi-ar descoperi profesia, colegii şi locul demncă. Să visezi nu este rău mai ales atunci când lucrezi în domenii în care creativitatea este pivotul central – domeniul artistic, industria muzicală, cinematografie, dar dacă aceasta se întâmplă la un loc de muncă obişnuit, poate deveni o problemă.
Pentru unii răspunsul a fost găsit prin rugăciune, meditaţie ş.a. şi astfel s-au regăsit şi au ştiu ce profesie să aleagă sa să înţeleagă ce vocaţie au. Nu vreau să mi-o ia nimeni în nume de rău când vorbesc despre acest lucru, dar tinerii şi adolescenţii Tauri cu un Neptun disonant în tema astrală au trecut şi vor mai trece prin crize sufleteşti; de multe ori părinţii nu au răbdare cu ei şi sunt convinşi că ştiu mai bine ce profesie le este bună şi fac ca dezastrul să fie iremediabil. De aceea eu îi sfătuiesc pe părinţii acestor copii, să fie atenţi la talentele lor, la ceea ce îşi doresc ei de la viaţă şi să îi susţină în direcţia dorită. Poate că răspunsul la căutările lor vor continua şi în următorii ani, poate prin rugăcine, poate prin meditaţie ori prin discuţii îndelungi cu un psiholog, dar ceea ce sugerez eu este ceva mai multă răbdare cu aceşti oameni.
În aprilie, Neptun va trece în Casa a 11-a, a prietneilor, protectorilor, asocierilor profesionale, a computerelor şi a Internetlui. Idealismul lui Neptun îi va face pe aceşti nativi să-şi dorească prieteni care gândesc ca şi ei şi prievescă lumea din aceeaşi perspectivă.
Pote fi o perioadă excelentă să-şi găsească prieteni şi să frecventeze cercuri cu interese sociale imediate – întrajutorare, de exemplu. Atenţie însă, este o perioadă în care pot fi uşor amăgiţi şi înşelaţi de către cei pe care îi cred prieteni, de aceea este bine să aibă un cerc cât mai larg de prieteni şi să nu facă o fixaţie pentru o persoană anume. De asemenea, să fie atenţi că pot întâlni oameni c probleme şi vor fi convinşi că au nevoie să fie ajutaţi deşi aceştia nu au nevoie de aşa ceva. Trebuie să fie atenţi şi siguri că intenţiile lor se bazează pe fapte şi necesităţi reale şi nu pe unele închipuite.
În sfârşit, Pluto care se află în Casa a 9-a, a studiilor aprofundate, a călătoriilor, a perspectivei globale, a legii, religiilor, filosofiei şi mass-media. Dacă ne gândim că poziţia în semnul Capricorn vorbeşte despre industrie, tot ce ţine de acest domeniu, va fi profitabil, pentru Tauri, în următorii ani.
Cei care activează în profesii avocaţi, jdecători, profesori, perosnalităţi publice, producători, publicişti, clerici şi cei care lucrează în producţia industrială aflată în afara localităţilor în care locuiesc sa în industria hotelieră, vor beneficia de pe urma tranzitului plutonian.
Dacă n lucrează în aceste domenii, s-ar putea să se bucure de călătorii, să facă parte din echipe de cercetare şi exploatare, să exceleze în filosofie, să li se ofere posturi în aceste domenii, în străinătate, cu contracte pe perioadă determinată.
De asemenea este posibil ca acei Tauri care doresc să trăiască pe cont propriu, să înveţe, să dorească să îşi termine studiile, să scrie sau lucreaze în presa scrisă, să-şi dorească să exploreze şi alte culturi. Pluto le va da pasiunea şi tenacitatea de care au nevoie, ca toate aceste vise să se materializeze.
Buna,
RăspundețiȘtergere* Aveți finanțare proastă?
* Căutați investiții sau împrumuturi personale?
* Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile și a plăti datoriile?
* Aveți nevoie de împrumut de afaceri fără stres și aprobare rapidă?
* Ai nevoie de împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă.
Nu căutați mai mult pentru că sunteți acum în locul potrivit.
"REGINA FINANCE" este aici pentru a vă oferi zâmbetul financiar pe față.
Oferim toate tipurile de împrumuturi la o rată a dobânzii superlativă.
Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem un furnizor de asigurări de renume, legitim și acreditat.
Acordăm împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar.
Contactați-ne prin e-mail: (reginafinance90@gmail.com).