Interpretari

Memoria cuantică

             La prima lecţie de fizică cuantică din liceu am vorbit despre atom şi despre cele trei tipuri de particule subatomice –protoni, electroni şi neutroni. De atunci cercetarea în fizică, astrofizică şi cuantică a cunoscut valenţe deosebite, ceea ce a dus la elaborarea de teorii vizând comportamentul nu doar a atomului ci şi al omului. În cazul memoriei cuantice, nu vorbim despre comportamentul chimic sau fizic al unui atom, ci despre un altfel de comportament, cel de la nivelul mentalului când particulele componente ale mecanismului genetic sunt investite cu rang de ereditate spirituală.

Memoria cuantică nu este altceva decât reprezentarea la nivel subatomic a unor urme, atenţie a nu se confunda cu reprezentarea primară, rămase în urma unor acţiuni conştiente sau inconştiente şi care, atenţie iar, este în permanentă legătură cu Dumnezeu. Am înteles acest lucru atunci când am avut singura explicaţie logică pentru legătura cu strămoşii genitori, deoarece această amprentă transcende generaţiile succesiv şi dă individualitate unui neam (liniei de sânge).

Amprentarea se produce la nivel de structuri cuantice infinit ezimale care decurg din atom, subatomi, particule şi alte subdiviziuni si care trec într-o lume percepută senzorial, dar inexistentă material dar care da coeziune la tot si la toate, de la macrocosmos la microcosmos, de la planeta la quark, de la sistem galatic la neutrini s.a. Memoria cuantică este de natură vibraţională şi este răspunzătoare pentru reechilibrarea energetică a unui sistem.

Un studiu întreprins de americani si de danezi, timp de 12 ani asupra funcţiei energetice a cuvântului a ajuns la o concluzie simplă: cuvântul spus cu o anumită ritmicitate, cu o anumită tonalitate şi cu o anumită topică anulează sau amplifică câmpuri energetice. De ce tocmai funcția energetică a Cuvântului? Deoarece Cuvantul în sine este Energie...să ne amintim doar Logosul întrupat. Însuși Dumnezeu S-a folosit de Cuvânt atunci când a creat lumea prin numire  Să fie Lumin, Să facem Cerul şi apele, să fie păsări şi animale... Când a trecut Universul din stare pasivă în stare activă S-a folosit de funcţia motoare  a Cuvântului, dar asta deja este o altă idee! De aceea trebuie sa fim atenţi ce spunem, Cuvântul poate genera, în timp, efecte nebănuite. Atunci am realizat că, într-adevăr, aşa cum este menţionat în Scrierile Sfinte, Marele Creator a prevăzut tot ceea ce facem, nimic nu este a priori ci a posteriori, până şi aşa numitul liber arbitru este o formulă de natură determinantă, deoarece implică decizie, adică conştientizare şi implicit induce proforma energetică a acţiunilor noastre. Aşa am înţeles ce face preotul în biserică. Slujbele sunt ţinute printr-un discurs cu intonaţii caracteristice şi pauze în care cântul psaltic induce haloul armonicelor celeste. Psaltica sau incantaţia liturgică este izvorul de energie cu care operează preotul, creând atmosfera uşor recognoscibilă. Armonicele sunt cele care intră în vibraţie cu acele urme, cu acea amprentă cuantică şi curăţă energiile care până atunci au blocat o anumită evoluţie, a anumitor stări sau lucruri, ani de zile, generaţii la rând. Este asemenea cleştelui care scoate un cui uitat într-un perete.

Un simplu gând, o simplă intenţie sau o acţiune produc o mişcare vibratorie în câmpuri subatomice, la un nivel greu sesizabil – suntem doar suma acţiunilor noastre, nu? - şi care se însumează atunci când se află în continuumul acţiunii demerse de un înaintaş, plecat demultă vreme în altă dimensiune dar a cărui acţiune a determinat şi determină şi în prezent consecinţe care au transces generaţii întregi sau care este menită să finalizeze acţiunea respectivă. Adică energia cumulată printr-o acţiune oarecare, de regulă o acţiune care provoacă suferinţă – dragoste (formula sedusă şi abandonată) abandon (copil din flori, dezinteresul tatălui pentru copil, părăsirea unui copil), omor (voluntar sau involuntar, avortul făptuit sau întâmplător), furt (nici măcar foamea sau lipsa de bani nu justifică furtul), viol (poate fi fizic sau mental sau orice fel de agresiune impotriva noastre), minciună (chiar cea mai banală negaţie se poate întoarce împotriva noastră), promsiunea deşartă (mă însor cu tine, să ajung numai acolo şi te ajut şi pe tine ş.a.), escrocherie (sau păcăleala sau după faptă şi răsplată), însuşire pe nedrept (astea sunt unele din cele mai grele poveri deoarece, de regulă, implică omorul voit. Aici este interesat de urmărit linia de sânge a familiei Brâncoveanu), blestemul ca urmare a suferinţei provocate (proferat de femeia abandonată, de mamă, de preot, de bărbatul mutilat sau lovit, de cel care a suferit o nedreptate), lovirea unei persoane fără putinţa de a se apăra (un copil, o femeie, un bătrân, astăzi foarte mulţi oameni nu doar îşi lovesc părinţii dar îi şi omoară), laşitatea (sub masca sintagmei nu mă bag se pot deturna multe destine), mărturia mincinoasă, mutilarea (accidente de circulaţie soldate cu amputarea unui membru, mînă sau picior, cel care provoacă avortul cred că este cea mai grea formă de reechilibrare şi aici intră moaşele şi medicii ginecologi) etc, toate acestea generează energii greu de echilibrat, care necesită timp şi generaţii să revină la starea iniţială. Cred că aici îşi are originea celebrul proverb cu păcatele din neam şi blestemele care ajung până la al 9-a spiţă.

Să vă relatez o întâmplare. Într-o zi, a venit la mine o doamnă în vârstă, foarte necăjită că fiul ei nu mai putea merge. Da, brusc, într-o bună dimineaţă nu a mai putut să se dea jos din pat. Iau datele, configurez harta şi îmi sare în ochi Casa a 5-a a copiilor aflată în Rac unde se aflau trei planete - Mercur, Jupiter şi Pluto  şi Nodul Sud. Casa era extrem de tensionată prin aspectele care le făcea cu Casa a 8-a, Casa Morţii şi a Renaşterii, în Scorpion unde erau Luna Neagră şi Kiron, dar şi cu Casa a 10-a a intervenţiilor chirurgicale, a reputaţiei unde era Marte şi cu Casa a 11-a a Imaginii Sociale unde era Nodul Nord. Parte din semnul Scopion era pe Casa a 9-a, casă de spiritualitate iar acolo era Saturn, planeta care îl semnifică pe Dumnezeu, în inconjuncţie cu Jupiter şi Mercur din Casa a 5-a. I-am spus că omul suferă de pe urmă unor probleme legate de copii, că profesia lui este legată de copii iar următoarea propoziţie a fost o întrebare: Doamne, da’ ce a făcut omul acesta şi-a omorât copiii? Femeia a izbucnit în plâns. Nu doamnă, este medic ginecolog ca şi tatăl şi bunicul meu…o clipă mi-a zvâcnit ceva în piept…avorturi, a făcut avorturi, nu? Nici el nu mai ştie câte, mi-a răspuns printre hohote…I-am sugerat să ia legătură cu un preot, cineva mai în vârstă care să aibă experienţă de viaţă…cert este că acum, la aproape opt ani de la vizita mamei, doctorul nostru merge şi activează într-un ONG care luptă împotriva avortului.

Dovada că memoria cuantică este direct legată de atitudinea divină este faptul că preotul este educat şi iniţiat într-o serie de ritualuri menite să facă această reechilibrare energetică. Biserica are legile ei, dar câtă lume ştie asta? Din păcate, astăzi suntem tot mai tentaţi să vedem omul şi nu Preotul şi de aici respingerea atât a Bisericii ca instituţie cât şi a angajaţilor ei. Problema ţine, cred eu, şi de faptul că mulţi din aceşti slujitori ai Domnului nu văd menirea misiunii care o au ci doar latura ei materială. Mă întreb de ce la orele de religie nu se vorbeşte de misiunea Preotului înainte a începe incursiunea în Credinţă.

 Vibraţia este un răspuns, o receptare cu o amplitudine conformă cu vibraţia difuzoare, atunci când energia unui sistem devine o variabilă pendinte de natura umană. Excitarea energetică este urmată de un răspuns, acea reverberare de care aminteam mai sus, si este modalitatea de comunicare şi de stocare a informaţiei în baza de date a memoriei cuantice.             

Intensitatea vibraţiei planetare depinde pe de oparte, de spiritualitatea nativului, iar pe de altă parte de natura vibratorie a planetei, adică a răspunsului, pentru că una este vibraţia solară, cristică şi alta cea plutoniană, luciferică. Cea solară induce exprimarea Fiinţei într-un anumit registru exterior – interacţiunile dintre Om şi ceilalţi, interacţiunea dintre Om şi Demiurg,  pe când cea plutoniană este consecinţa interacţiunii dintre ceilalţi şi Om, dorinţa de eliberare interioară, de nerecunoaştere a forţei demiurgice, Omul se pune pe el în poziţia Creatorului şi de aici lupta dintre colectivitate şi individualitate care marchează generaţiile.