Moartea și renașterea Civilizației
Ideea
acestui material mi-a venit ascultând vocea iubitorilor de astrologie care
întreba, suspect de insistent, ce se
întâmplă? De ce se pare că lucrurile au luat-o razna, de ce nu ne mai
înţelegem unii cu alţii, de ce au loc
atâtea Schimbări ş.a. Sper ca analiza care va urma să dea un răspuns măcar
la una din aceste întrebări.
S-ar părea că ciclurile planetare în astrologie pot dezvălui influenţe nevăzute dar puternice, în plan personal şi general, și pot declanşa procese în cadrul cărora evenimentele pot fi deduse. Acest lucru este diferit faţă de modalitatea în care vedem o planetă și relația acesteia cu un anumit semn astrologic sau de tranzitul unei planete într-o temă astrală.
Când două planete, una rapidă şi una lentă să
spunem, ocupă același grad, într-un semn, spunem că sunt conjuncte. Acesta este
punctul în care potenţialul energic al planetelor în cauză este conjugată,
adică maximă, şi se poate întâmpla orice. Este o sămânță din care va crește
ceva. Planeta mai rapidă se va mişca mai repede faţă de cea lentă și curând o va
aspecta pe aceasta din urmă - semisextil, semipătrat, sextil, pătrat, trigon, opoziţie
s.a. La primul pătrat există șansa de a
face corecția cursului faţă de ceea ce a fost la început. La opoziție deja nu mai
avem un punct de vedere complet, ci o amplificare a ceea ce a fost la început. Pentru
un pătrat scade necesitatea înțelegerii ideii de mers înainte, astfel că atunci
când cele două planete se vor întâlni din nou, există o nouă sămânță din care
urmează să crească ceva nou.
Fiecare asociere planetară completează un ciclu
propriu, dar cele pe care le-am studiat în prezentul material sunt planetele
sociale de Jupiter și Saturn și planetele lente sau transpersonale - Uranus, Neptun şi Pluto. Acestea sunt
planetele relevante pentru scara Barbault.
Prima mențiune despre metoda concepută de Henri
Barbault am făcut-o în mai 2010, criza creditelor abia se declanşase iar
celebra bancă Lehman Brothers doar ce se prabuşise. Din păcate nu am găsit nici
o menţiune care să releve ce s-a întâmplat cu creditele aflate în derulare.
Apoi am scris despre criza creditelor, despre cei
care îşi pierdeau casele pentru o sumă rizibilă ca 1.400 RON, am amintit de
avertismentul Scalei Barbault, dar am mai spus şi ca, economic, perioada 2014-2020,
va fi una proastă şi că guvernele lumii vor trebui să găsească rapid o soluţie
la incapacitatea de plată a împrumutaţilor şi nu numai, dar nu am înţeles prea
bine atunci cum va funcționa ea.
Apoi, Pluto care a trecut din gradul 9 în gradul
10 Capricorn, de curând a intrat în retrogradare şi va reveni în gradul 9, a
cam zgâlţâit naţiunile care au în harta naţională un grad 10 Capricorn
accentuat. Şi sunt destule! Iată o oportunitate pentru a analiza şi a face
predicţii care ţin de astrologia mundană sau mondială, cum i se mai spune. Cu
toate acestea sunt naţiuni la care trecerea lui Pluto prin Casa a 4-a, de
exemplu, nu le aduce nimic nou dar asta nu înseamnă că nu putem face o
predicţie a a ceea ce s-ar putea petrece la nivelul acestei case, în general.
Mi-aduc aminte că într-o emisiune TV de prin 2003
sau 2004 am spus că din punct de vedere economic, omenirea să nu se aştepte la
ceva bun din 2009 încolo, că vom experimenta schimbări şi frustrări neobişnuite
la nivel de conştiinţă colectivă şi individuală. Cochetam cu cele citite în
cărţile lui Barbault, iar ideea de Scala a evenimentelor mi se părea
extraordinară. Şi nu am fost prea departe de adevăr. În august 2008, în Statele
Unite se prefigura ceea ce numim în prezent criză. Deci, Scala Barbault mi-a
spus că ceva se va întâmpla în 2009, dar nu aveam o idee despre ce va urma, la
momentul respectiv.
Deci, înainte de a vorbi despre probele susținute
de ciclurile
planetare şi care se referă la evenimente viitoare, vreau să fie clar,
de la început, că toate concluziile mele converg spre ideea că suntem în plină
criză economică globală şi că ea va dura pînă spre mijlocul lui 2020. Spun asta
deoarece văd ce s-a întâmplat, până acum, o manifestare vizibilă a cauzelor aşa
că aştept cu să văd care vor fi efectele în continuare. Deocamdată tot ce pot
spune este că va fi neplăcut şi că ostilităţile, accidentele cu număr mare de
victime şi revoltele, nu vor fi excluse, după cum nu vor fi excluse nici
sărăcia şi nici foametea, nici dezintegrarea şi nici schimbările pe care le
impune clima. Toate vorbesc despre ADAPTABILITATE. Nimeni nu va ieși din
această criză prelungită neatins. Ştiu că nu este o previziune prea plăcută,
dar este una foarte importantă.
Perechile planetare pe care le-am urmărit sunt Saturn
- Jupiter, Jupiter - Uranus, Saturn – Uranus, Jupiter – Neptun, Saturn –
Neptun, Uranus – Neptun, Jupiter – Pluto, Saturn – Pluto, Uranus – Pluto, Nepun
– Pluto.
Saturn - Jupiter
Suntem în plin ciclu planetar Jupiter - Saturn conform
Scalei Barbault, ciclul planetelor sociale. Este un ciclu de 20 de ani, care
definește unde ne este locul (Saturn) în marea schemă a vieții și rolul pe care
îl vom juca (Jupiter) în cadrul acesteia.
În 22 mai 2000, avea loc conjuncţia Saturn -
Jupiter în Taur. Atât Jupiter cât și Saturn au trebuit să facă mai întâi pătrat
cu Uranus înainte de a fi conjuncte, la doar 2 grade distanţă, iar Uranus aflat
în domiciliu, anunţa că se vor produce schimbări la nivel mondial care vor
zgudui lumea. Unde vor avea loc schimbările? În plan financiar pentru că
întâlnirea avea loc Taur, semn predilect ce vizează siguranţa financiară.
De fapt, în Taur era un clusterum destul de
stresant – prudentul Saturn, jovialul şi de încredere Jupiter şi maestra
lichidităţilor, Venus. Dar Venus era în domiciliu. Ea sugerează ideea că
oamenii nu îşi găceau griji pentru ziua de mâine deoarece posibilităţile de
supravieţuire erau nenumărate. Paleta serviciilor pe care instituţiile
financiare şi băncile le ofereau era largă, să ne amintim doar de creditele
care se dădeau cu buletinul, bonusuri mai mari şi mai mari...
Până în momentul în care Jupiter a ajuns în pătrat
cu Saturn în decembrie 2005, mecanismul se ramificase ameţitor. Din acel moment
oamenii au început să simt cum apasă jugul ratelor prin dobânzi şi comisioane
care triplau cuantumul împrumutului, au început să nu mai poată plăti la timp
ca mai apoi să se blocheze şi să ajungă până la a-şi pierde casele şi familia.
În decembrie 2011 a avut loc opoziția Jupiter -
Saturn. Grecia resimțea deja criza datoriilor din mai 2010. În decembrie 2011,
Fondul Monetar Internațional (FMI) a împrumutat cu miliarde de euro Irlanda,
Portugalia şi Italia, care au fost plasate sub un guvern administrativ, Spania
are 24% șomaj, cea mai mare rata din Europa, Marea Britanie și Franța au
planuri de restructurare pentru a face cea mai mare parte a reducerilor de
personal din unităţile de stat între 2013 și 2016 iar Germania vrea să facă
reduceri uriașe începând cu 2014, România disponibilizează masiv încă din 2011.
Gâlceava dintre Guvern, Parlament şi Preşedenţie face deliciul presei care nu
se sfiieşte să adauge de la sine. Structurile media au fost şi ele afectate de
aceste schimbări, s-a remarcat politizarea intensă si crearea de poli mediatici
care să influenţeze opinia publică.
Imaginați-vă această opoziție ca un reproş a lui
Saturn către Jupiter "Uite ceea ce ai făcut ". Din momentul opoziției,
prejudiciul este de făcut, iar acum stăm şi culegem ceea ce am semănat, până la
pătratul din august 2015. Ceea ce va rămâne în urma acestor aspecte este ceea
ce trebuie să lucreze până la noua conjuncţie Jupiter Saturn din ianuarie 2020,
care începe la gradul critic - 00 grade (punctul Aries), din Vărsător.
-
va urma
-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu