Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

1 februarie 2013

Cum ar fi sa NE APRECIEM mai MULT??????


Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate!!!
                                                               Aşa, şi?!
     Sunt vreo şase. Cinci băieţi si-o fată. Doi dintre ei au benoacle.
    "Feţe de tocilari", aşa gîndeşte lumea despre ei! Plus vreo doi-trei profesori, dintr-ăia de au 15şpe milioane de lei vechi si halesc conserve în deplasările peste graniţă, ca să pună deoparte diurna şi s-o utilizeze la "trei stele", ultra all inclusive, în Grecia, alături de soţia sa, o "mîhnită" de profă de biologie.
    La aeroport nu-i bagă nimeni în seamă, dar deasupra capului, unul dintre dascăli ţine o tăblie pe care scrie:"România". Aeroportul se întrebă: "Ce e, mă, cu amărîţii ăştia?" Au nişte tricouri galbene pe ei, iar la gît le atîrnă medalii. La unii, de aur. "Dacă sînt sportivi, de ce nu e ciorchinele de camere TV pe ei?" continuă întrebările. Aaaa, uite, au şi-un steag. Un tricolor! Cînd îl afişează, o fac cu mîndrie. "Bă, esti nebun?! Ăştia chiar mai cred în chestia asta cu reprezentarea cu cinste a ţării, cu... Cine sînt?"
     Da, chiar aşa, cine sînt de nu-i bagă nimeni în seamă, în afară de rude?
1. Omer Cerrahoglu
     Primul cu benoacle. Clasa a XI-a, vine din Maramu', din Baia Mare. Avea 14 ani cînd cucerea prima medalie de aur, la Bremen , Germania , în 2009. N-a vrut să dezamăgească, aşa că acum a venit tot cu cel mai preţios metal la gît.
2. Radu Bumbăcea
    Fără benoacle. A luat – culmea nesimţirii! – BAC-ul, la "Tudor Vianu", în Bucureşti. Aur la Amsterdam şi în Kazahstan. Adoră literatura, ştiinţele si a fost, deja, acceptat la Cambridge . Pentru cei care n-au timp să caute pe Google, băieţii de aici au pornit la drum sa construiasca Universitatea în 1209, cam pe vremea cînd noi ne apucam de cnezate si voievodate.
3. Ioana Tamaş = la 18 ani a primit premiu pentru întreaga activitate
    Singura fată din lot – fără nici o legătură cu fotbalistul! De cînd era în şcoala generală, la Nr. 79, rupea pe matematică. În primăvară a primit premiul "Laurenţiu Panaitopol" pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii!"Poftiiiim???!!! N-are nici 20j de ani şi primeşte diplome pentru "întreaga activitate"?!
    A, şi ea are benoacle. Unii poartă ochelari din cauza jocurilor pe calculator sau Wii. Ei, pentru c-au citit prea multe cărţi.
4. Tavi Drăgoi
    E pasionat de chitară, informatică şi electronică. A luat doar "argint", dar a fost acceptat, deja, la Harvard!
    Completare. "Harvard" desemnează o Universitate din SUA, fondată la 1636, cu 140 înainte ca americanii să se pună pe făurit state. Pur statistic, pe aici au trecut 75 de omuleţi care au luat premiul Nobel la diferite discipline!
5. Alt benoclist, Fane (Ştefan) Spătaru, from Alexandria – atenţie, Alexandria de Teleorman, nu de Egipt! S-a "încălzit"pe plan local, la Balcaniada din Turcia, de unde a venit cu aur. Acum a coborît o treaptă, a luat doar argint, dar e mezinul trupei, are şanse.
 6. Fane (Ştefan) Ivanovici
    Vine din Bacău . Cei mai buni prieteni ai lui? Newton , L'Hospital, Gauss...
7. Radu Gologan e coordonatorul. Prof în Poli, în Bucuresti. 10 ani ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpiadei de Matematică. 40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, cărţi, bla-bla-bla. Le-a vorbit unor studenţi din Rusia, Franţa, SUA, Germania .
     În concluzie, nişte tocilari! Iată Delegatia României participantă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Locul 1 pe Europa şi locul 10 în lume (din 100 de ţări, într-un clasament neoficial). Două medalii de aur luate în Argentina , la Mar del Plata, la cea de-a 53-a ediţie.
    Pe cine interesează, însă, o astfel de ştire? În ţară avem 120.000 de nebacalaureaţi.  "Pacyno" se dă cu gel cînd merge să afle rezultatele la BAC. La Iaşi , de trei ani, la acelaşi liceu, NIMENI n-a luat examenul. Iar noi vorbim despre nişte puşti de 16-18 ani care uimesc lumea!
    Gata, şi aşa povestea e cam lungă... Apropo, aţi aflat că nea Gigi s-a suit pe maşină şi-a dirijat circulaţia, la trei dimineaţa, în Mamaia? Wow!...

PS - Imi pare rau ca nu am avut timp sa va vorbesc mai devreme despre ei, dar...niciodata nu este prea tarziu! Siiii...nimeni nu este profet in tara lui. Sa ne mai miram ca unii nici nu se gandesc sa se mai intoarca?...Apropo, textul nu-mi apartine dar ii multumesc celei care mi l-a trimis!!

Un comentariu: