8 octombrie – ziua în care Venus va retrograda – 3-
Dar dacă până acum v-am dat veşti mai puţin bune, vreau să închei într-o manieră optimistă. Am putea vorbi şi despre un noroc neţărmurit. Nu toate conjuncţiile cu stelele fixe sunt rele, nu. Multe dintre ele aduc chiar onoruri şi şanse nebănuite.
Una dintre cele mai benefice stele este Spica, o stea norocoasă, strălucitoare aflată în vîrful spicelor pe care le ţine Fecioara în mână. Ridicând tema momentului când Venus intră în mers aparent retrograd, pentru ora 00 GMT, Spica răsare în conjuncţie cu Ascendentul temei şi cu Luna, conjunctă la rândul ei cu Ascendentul. Aspectul profeţeşte noroc, fericire, ascensiune clericală, onoruri neaşteptate şi promovări spectaculoase. Deci nu este aşa rău. Indiferent de unde este situată o ţară, în faţa sau în spatele meridianului Greenwich, toate vor avea şansa bunelor auspicii pe care le impune această conjuncţie, prin proiecţie în adâncime, vor avea şansa unei creşteri –inventică, succes, sănătate şi onoruri pentru oamenii de rând, intelectuali sau cei care exercită o puternică influenţă în societate.
Luna Nouă, pe de altă parte marchează un nou start în zona pe care o influenţează, în cazul nostru Balanţa, un semn artistic, sensibil, al relaţionării şi a cuplului, a echilibrului şi a justiţiei, ne putem aştepta la paşi uriaşi, în special, pe latură artistică şi de creativitate.
Apoi pe 8 noimebrie, la 15.07, Venus va reveni în Balanţă, semn pe care îl stăpâneşte şi în care se simte ca peştele în apă. Tot de aici, pe 18 noiembrie, îşi va relua mersul direct din gradul 27 Balanţă 40. La scurt timp şi Jupiter, Marele Benefic îşi va relua mersul direct din Peşti, dată care ar trebui să marcheze începutul unei perioade bune. Dar aceste reveniri nu ar avea valoare dacă nu am aminti şi de intensul Pluto, Stăpânul Tărâmului Subpământean, care îşi va încheia şi el perioada de retrogradare. Dar despre Jupiter şi Pluto, în materialele dedicate lor.
Cînd Venus va reveni în Balanţă pe 8 noimebrie 2010, conduita revendicativă şi gelozia vor fi mai atenuate, balanţa înclinând mai mult spre aspectul colectiv decât pe unul personal.
Iar revenirea în mers direct o va găsi pe capricioasa Venus în conjuncţie cu steaua fixă Izar, dublă şi ea, ale cărei culori variază de la un oranj pal la un verde-albăstrui, situată la mijlocul cizmei Plugarului din constelaţia cu acelaşi nume sau Paznicul Ursului cum îl numea Manilius deoarece pare să conducă din spate doi urşi, nicidecum să împingă coarnele plugului, stea care ar aduce prosperitatea prin muncă, dorinţe puternice, dar şi excese şi preocuarea pentru ocultism.
Lucrul bun legat de momentul staționării înainte de intrarea în mers direct este că aceasta dă posibilitatea luării unei decizii clare legate de relație care să ne facă să privim cu speranţe spre viitor. Asta, bineînţeles, pî la următoarea intrarea în retrogradare a lui Venus, în aprilie 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu