Pentru programări sunaţi la:

004 0740 769 144

004 0774 464 463

17 decembrie 2013

Urmariti, de astazi incepand, predictiile pe 2014

Berbec 2014

2014 le oferă acestor nativi, ocazia unor schimbări considerabile, chiar radicale, care pot aduce în cele din urmă la o mai mare stabilitate în viața lor. De fapt, vor face față mai multor situații, vor arăta o atitudine responsabilă și matură în alegerile lor iar acest lucru îi va surprinde chiar și pe ei la început, astfel că, ar putea fi greu de înțeles modul în care au reușit în cele din urmă să fie luați în seamă, într-un context dificil care însă face ca ei să nu se dea bătuți.
Stăpânul semnului - Marte 
Culoarea specifică - roşu, alb şi roz
Metalul caracteristic - fierul
Cristalele semnului - rubinul, rodocrozitul, granatul, piatra sângelui, ametist, cuarţ roz, carneol, jasp roşu.


Oportunitățile
Până în iulie 2014, se vor bucura să petreacă timpul liber alături de cei dragi în timp ce Jupiter le tranzitează Casa a 4-a, Casa familiei, și ar putea, în cele din urmă, să rezolve unele probleme vechi, rudele apropiate care le-au creat probleme sau cărora le-au pricinuit neplăceri.
Cei care dispun de ceva resurse vor dori să investească în casă, să-şi schimbe locuinţa sau să-şi cumpere o alta, aşa că paginile de imobiliare ale ziarelor îi vor atrage ca un magnet sau revistele pentru casa şi grădina şi amenjarea lor,care vor deveni o adevărată sursă de inspiraţie. Ar putea să-şi vândă apartamentul sau casa cu un preţ foarte bun, ar putea face un schimb de locuinţă avantajos sau ar putea găsi un apartament de închiriat pe termen lung. Dacă au casă şi doresc să mai construiască un corp de clădire sau să mai ridice un etaj, vor primi cu uşurinţă aprobarea să o facă. Ca întotdeauna vor fi atraşi de lucruri vechi, de antichităţi, ei bine, acum, le vor descoperi pe cele mai frumoase şi mai adecvate casei lor. Se vor simţi foarte apropiaţi de părinţii şi copiii lor.
Pe 16 iulie, Jupiter intră în Leu, clasic, în casa a 5-a a iubirii şi a creativităţii. Va urma o perioadă benefică în sensul că se vor bucura de tot ceea ce le va oferi viaţa. Vor participa la festivaluri, expozitii şi spectacole interesante și vor urmări cu asiduitate rubricile de divertisment de la televizor şi de pe internet.
Cei care sunt singuri vor găsi o companie romantică pentru distracție, cei care sunt într-o relaţie vor fi obligaţi să ia o decizie - încotro se îndreaptă aceasta, cei care sunt părinţi se vor bucura să petreacă timpul cu copiii lor. Dacă sunt femei care doresc să rămână însărcinate, acum este un moment excelent pentru că le va fi mult mai uşor să conceapă un copil decât în alte perioade ale anului. Din momentul în care Jupiter va intra în retrogradare, pe 8 decembrie este posibil ca să nu mai rămână însărcinate atât de uşor.

Provocările
Până pe 24 decembrie, Saturn va sta în Casa a 8-a, Casa resurselor financiare, altele decât cele din surse proprii, dar şi a intimităţii, a sexualităţii. Vor continua să fie din ce în ce mai atenţi la cheltuielile pe care le fac, iar cei care doresc să-şi cumpere un apartament vor căuta instituţia financiară care oferă cel mai bun credit ipotecar. Tot acum vor urmări cu atenţie în ce condiţii săşi sporească avutul, care bancă dă cel mai bun comision, ce pachet de servicii este mai rentabil. Atenţie, dacă nu îşi achită impozitele şi taxele la timp, penalităţile ar putea fi mult prea costisitoare.
Trigonul cu Neptun, din 21 mai, sugerează că prin cineva apropiat – părinţii, partenerul de viaţă ori cel de afaceri, economiile sale ar putea creşte vertiginos ceea ce pentru nativii Berbec va fi o încântare. Posibil ca mulţi dintre ei să primească fie dividendele de la care îşi cam luaseră gândul, fie le va fi mărit salariul cu avantajele care decurg din aceasta sau cei care au afaceri ar putea primi o ofertă de colaborare ori de asociere de nerefuzat. Este bine însă, înaite de a semnat orice act, să verifice bonitatea celui care face oferta, ca măsură de prevedere.

Familia, dragostea și viața socială
Este o componentă foarte importantă din viaţa nativilor sau celor cu Ascendentul în Berbec. Ei bine, din acest punct de vedere, avem o mulțime de vești bune. În primul rând , o mișcare în ceea ce priveşte spaţiul locativ de care aminteam şi mai sus, vor caută sa-şi mărească spaţiul, ba chiar să fie cât mai luxos este posibil.
Multi dintre ei nu îşi vor părăsi domiciliul actual ci vor cumpăra fie o casă, fie un al doilea apartament. Posibil ca cei care au casă să o renoveze sau să o extindă.
Există sprijin emoțional și, probabil, financiar din partea familiei pentru a-şi atinge scopurile pe care şi le propun - schimbă mobila sau doar câteva piese de mobilier, ridică încă un etaj la casă sau fac modificări în apartament, orice este posibil. Apoi, există o latură mai mult culturală și de rafinament în tot ceea ce se întâmplă acuma în casă. Poate că unul dintre parteneri sau copilul vor decide să facă o facultate ori se vor înscrie la o instituţie de învăţământ superior on-line. Cei care au talent şi răbdare, se vor apuca de scris ori vor descoperi valenţele lecturii, dincolo de agitaţia cotidiană.
La nivel psihologic este un an, indiscutabil, de progres. Starea de spirit generală este pozitivă, sunt optimişti şi încrezători în ceea ce fac. Vor remarca profunzimea psihologică a evenimentelor şi se vor surprinde de înţelegerea de care dau dovadă. Au o mai bună capacitate de a-şi dirija emotiile care pentru ei, sunt o adevărată forţă, într-un mod corect, coerent și pozitiv. Stările de bună dispoziţie dau naștere la evenimente fericite, nu?
Marte este în Balanţă, în Casa Căsătoriei, chiar dacă este în cădere, între 28 mai şi 13 iulie, ceea ce ar putea sugera mai mult timp petrecut cu familia şi că vor pune un accent mai mare pe plăcerea de a sta acasă, de a amenaja şi a repara ceea ce este de reparat. În preajma datei de 1 august ar putea să cumpere sau să vândă o casă. Alţii ar putea deveni bunici sau sunt deja bunici şi îşi vor asuma educaţia nepoţilor.
La mijlocul lui iulie, mai precis pe 16, Jupiter se va muta în Leu, în Casa a 5-a, a copiilor, a creativităţii, a teatrului, a televiziunii şi a speculaţiilor financiare, câteva domenii pe care va pune un accent mai mare.
Venus va tranzita şi ea semnul Berbec între 3 şi 29 mai fapt care arată o preocupare mai intensă pentru înfrumusețarea casei – altă zugrăveală, alt mobilier sau obiecte de artă.
Universul le oferă acestor nativi foarte multă libertate de mişcare în ce priveşte dragostea și căsătoria, faţă de care însă ei manifestă o oarecare lipsă de interes. Se pare că alte lucruri sunt mai importante pentru ei decât dragostea. Sinceră să fiu, mă aștept ca status quo-ul lor să prevaleze, adică cei căsătoriți să rămână căsătoriţi și cei singuri să rămână singuri. Şi deși căsătoria nu este o prioritate, transpare dragostea de viață şi fără căsătorie.
Pentru dragoste se vor deschide uşile după 1 august, ceea ce îi va face fericiţi pe unii dintre ei. Oportunităţile din prima parte a anului sunt mai mult de natura amuzamentului decât sentimente care să se concretizeze. Este o perioadă în care, mai de grabă, se pot ţine de studiu, să fie preocupaţi de propria educaţie, tot acum se aprinde în ei dorinţa de a arăta că tot ce fac este bine sau sunt experţi în vreun domeniu despre care vor să afle mai multe, ultimele noutăţi cum am spune. Chiar dacă mariajul nu este o prioritate, nu înseamna că o relaţie abia începută să nu se transforme, pe parcurs, în ceva mai serios şi mai profund.
Conjuncţia lui Venus cu Jupiter, în perioada 17 - 19 august este o fereastră deschisă oportunităţilor în dragoste, mai ales că aspectul are loc în Casa iubirii: posibil ca o flacără stinsă să se reaprindă, o idilă din trecut să revină, posibil ca vreun membru al familiei să le prezinte pe cineva iar inima lor să o ia la galop, pot descoperi că cineva interesant locuieşte în vecini ori o întâlnire întâmplătoare poate aduce neştiutul şi misterul unui suflet care nu are pereche. Alte posibilităţi ca aceşti nativi să se îndrăgostească ar fi în perioadele: 14 august – 14 septembrie cât Venus le va tranzita Casa Iubirii, de asemenea, tranzitul lui Jupiter prin Casa iubirii care va începe pe 29 iulie 2014 şi se va încheia pe 22 august 2015 sau între 25 iulie şi 3 septembrie cât Soarele se va afla în trabzit prin Casa Iubirii.
Cuplurile, în special cele tinere, vor trebui să supravieţuiască tranzitului dur ale lui Marte şi a lui Venus, primul va retrograda între 1 martie şi 20 mai, cea de-a doua între 21 decembrie 2013 şi 1 februarie 2014. Este dragostea suficient de puternică pentru a rezista? Venus va petrece foarte mult timp în semnul Capricornului, sfârşitul (21 ianuarie) lui 2013 şi începutul lui 2014 (31 ianuarie). Tranzit prin Capricorn va dura aproximativ o lună. Dar Venus va petrece mai mult de trei luni, în acest semn, mai ales din cauza mișcării retrograde. Prezenţa ei în Capricorn va testa multe poveşti de dragoste şi va zdruncina la fel de multe căsnicii. Există posibilitatea ca relaţia să se transforme în ceva nou, lucru și mai bun pentru a ieși din impas. Cum vor depăşi perioada de criză va depinde de modul în care vor face faţă provocărilor și cum vor soluţiona criză. Sunt convinsă că cele mai multe căsătorii va supraviețui. Cei care, însă, nu au ştiut sau nu au putut salva nimic, vor avea ocazia să întâlnească un alt partener undeva, la începutul lunii august.
Ca și anul trecut, viața personală, dragostea și căsătoria tinerilor Berbeci vor fi  extrem de instabile. Dragostea vine si pleacă, reacţiile lor impulsive au nevoie de echilibru. Marea provocarea, pentru ei, este să aleagă între angajament şi propria libertate. De asemenea, i-a-şi sfătui să fie atenţi la prienteni, pentru că nu toţi cei care îşi spun aşa sunt într-adevăr prietenii lor. Prieteniile au fost importante în anii care au trecut, dar acum mai importantă mi se pare persoana lor. Dacă însă nu există nicio relaţie, vor da mai multă atenţie prietenilor şi vor petrece mare parte alături de ei. Ca și în anul trecut vor fi implicați în activitățile de grup și să-şi facă noi prieteni sau să-şi apropie colegii de şcoală, de facultate, de serviciu. Prietenia este bună prin faptul că este gratuită și, pe de altă parte, neangajantă, lucru care îi fascinează cel mai mult în 2014.

Finanțele și Cariera
Nici banii şi nici cariera nu sunt pe prim plan în acest an. Nicio planetă grea nu ocupă casele a 2-a şi a 10-a, aş spune că mulţi dintre nativii Berbec par mulțumiți cu status quo-ul lor. Sunt acolo unde îşi doresc să fie, sunt pe drumul lor şi nu simt nevoia să schimbe nimic din ceea ce au. Asta nu înseamnă că nu sunt atenţi la cariera lor sau că nu au venituri, nu. Doar că alte chestiuni au prioritate în 2014.
De exemplu, cu Jupiter în Casa Familiei, în cea mai mare parte a anului, cei mai mulţi dintre ei sunt mai interesați de armonia emoțională decât de partea materială. Dacă le au cu atât mai bine. Dar, dacă vor alege, pe care doresc să o cultive, fiţi siguri că vor alege zona de confort emoțional și viața de familie. În ultimii ani , majoritatea nativilor Berbec s-au confruntat cu teste financiare severe, s-au definit prin supravieţuire şi cei mai mulţi dintre ei au corectat erorile şi şi-au îmbunătățit strategia generală în ce priveşte resursele financiare, indiferent de ce natură au fost ele. Acum sun centraţi pe alte lucruri, cum ar fi dezvoltarea intelectuală, de exemplu.
Câștigurile vor fi mai bune decât anul trecut. Ar trebui să realizeze un salt frumos al veniturilor după 1 august, cand Jupiter se va mută în Leu. Banii vin spre ei cu uşurinţă, ca şi cum s-ar distra pe terenul de joc. Sunt bani care vin din alte surse, prin flerul lor și nu prin strategie, din terenuri sau alte speculaţii financiare. Au noroc la speculații dar să-şi asculte intuiţia şi să nu îşi forţeze norocul atunci când simt că trebuie să se oprească. Artiştii sau cei care îţi care își câștigă traiul în acest fel, vor avea un an de varf. Creativitatea lor este nu doar la cote ridicate, dar ei însuşi sunt populari şi profitabili. Cei care câștigă bani în alte moduri decât angajaţi cu un venit stabil, vor fi extrem de creativi. Pentru multi dintre ei  creativitatea financiară se va traduce printr-un echilibru administrativ pentru care vor depune puțin efort.
Sportivii și antrenorii vor avea un an financiar mai mult declarativ. Abia odată cu intrarea lui Jupiter în Leu le va crește veniturile, în acelaşi timp cu creșterea cheltuielilor, aşa că îi sfătuiesc să fie atenţi cum îşi administrează veniturile.  Prudenţa este cheia pentru sănătatea financiară. Ca întotdeauna, Jupiter, generos, le va aduce foarte mult şi cu toate acestea, să nu uite simțul proporției.
Majoritatea oamenilor consideră venirea pe lume a unui nou copil, o cheltuială în plus şi la prima vedere, aşa şi este. Dar un copil aduce cu el noi oportunități financiare. El sau ea vin pe lumea bine aprovizionaţi astral.
Două eclipse de lună vor afecta finanţele şi cariera acestor nativi. Una este pe 15 aprilie, cealaltă în 8 octombrie, pe axa Berbec - Balanţă. Acestea vor produce schimbări necesare în segementul financiar asigurând bonitatea pe termen lung. Pe termen scurt, le-ar putea crea un moment de criză, dar aceste lucruri le vom discuta la moneutl respectiv, în cadrul previyiunilor lunare.
Venus intră în mişcare retrogradă odată la doi ani şi va face la fel şi anul acesta, ceea ce va afecta nu doar sectorul afectiv, ci şi pe cel financiar. Retrogradarea ei în Capricorn nu va opri câștigurile dar va cauza iritaţie, blocaje şi întârzieri. Cel mai important lucru, de reținut, în această perioadă (21 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014), este să-şi concentreze atenţia pe analiza datelor cu care operează, pe achizițiile în derulare, investițiile și angajamentele financiare pe care le au. Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, iar judecata lor nu este limpede. Investitorii ar trebui să analizeze piaţa de capital, să verifice proprietăţile pe care le au - hoteluri, restaurante, depozitele din bănci - aur, bijuterii, bani, facturile la utilităţi, în special la energia electrică şi să urmărească fluctuaţiile pieţii de capital în sectorul divertismentului.
Nu trebuie să cumpere orbeşte tot ce le iese în cale, ci să gândească puţin, să analizeze, să studieze şi să cerceteze piaţa pentru că există oportunități şi profit şi pentru ei, doar să fie siguri de ceea ce vor să achiziţioneze, Venus este o planetă care se mișcă foarte repede şi, de obicei, trece prin toate semnele zodiacului în fiecare an. Câștigurile și oportunitățile au tendința de a veni spre ei dintr-o varietate de surse și într-o multitudine de moduri. Această tendință continuă şi în acest an.
Saturn, planeta cariererei va fi tot în casa a 8-a, până pe 28 noiembrie 2014, unde a petrecut şi anul trecut. O poziţie care a avantajat sectorul financiar al nativilor Berbec, nu atât prin banii proveniţi din muncă proprie cât prin venituri din alte resurse – banii asociaţilor, ai partenerului de viaţă, moşteniri, comisioane, dividente ş.a. Cariera lor poate cunoaşte cote nesperate prin abilitățile de administrare financiară și de comunicare de care vor da dovadă. Dacă pot evalua, reorganiza bugetul şi pot găsi soluţii de ieşire din criză, vor reuşi deoarece Saturn primește aspecte bune pe tot parcursul anului, aproape. În plus, se vor forma mai multe trigoane regale în semne şi case de apă (afectivitate) în acest an, ceea îi poate ajuta, le poate sprijini eforturile și să dea pinteni succesului în carieră. Saturn este în sextil cu Pluto cea mai mare parte a anului. Acest lucru arată schimbare și transformare pe termen lung atât în carieră cât şi în muncă. Acum vor avea o imagine de ansamblu clară care le va permite să elimine greşelile din trecutul lor profesional, relaţiile toxice de la locul de muncă dar şi atitudinile neconforme cu statutul lor.

Ce ar putea perfecţiona
Să-şi antreneze mintea și abilitățile de comunicare, să-şi lărgească vocabularul, să citească şi să scrie mai mult, chiar şi mail, dacă nu scrisori de-adevăratelea. Tinerilor le-aş sugera un jurnal în care să-şi scrie gândurile, să-şi extindă competenţele urmând cursuri de specializare care îi plac ca să afle mai multe despre complexitatea echipamentelor de comunicare, mai ales că suntem în plină eră a calculatorului şi cei  mai mulți oameni nu au trecut dincolo de elementele de bază.
Să afle mai multe despre diferitele medii de publicitate disponibile și cum să le acceseze deoarece o lume nouă se va deschide pentru ei și orizonturile carierei se vor extinde. Trebuie să fie mai precişi în gândire și vorbire, în sensul de a analiza mai întâi ce vrea să spună şi abia apoi să reacţioneze astfel va evita judecățile pripite și nu vor mai regreta ce spun; să comunice doar atunci când sunt siguri de faptele și de poziția lor. Îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare îi va impresiona superiorii.  Să încerce să înțeleagă ce impact au cuvintele lor pentru că vor fi capabili să îi înveţe şi pe alții să-și exprime gândurile într-un mod mai puțin conflictual.
2014 este, de asemenea, un an bun pentru a face progrese de natură psihologică căci vor ajunge la perspective profunde cu privire la modul cum procedează ceilalţi, iar aceste descoperiri le va aduce mulţumire.
După 1 august vor găsi liniştea într- un hobby creativ, probabil, un sport la-ndemână. Creativitatea lot va alunga starea proastă de spirit și va ajunge un soi de piață de desfacere pentru excesul emoțional.

Sănătate
Aspectele legate de sănătatea sunt frumoase şi în acest an. Cu excepția lui Jupiter, toate planetele lente fac aspecte bune care îi favorizează. După 1 august, și Jupiter se va alătura acestora. Casa ta a 6-a a Sănătății nu este o casă vizată de tranzite majore în acest an, ceea ce este un lucru bun.
Segmentul sănătate este atât de bine susţinut încât nu trebuie să fie prea preocupaţi de ei. Sigur vor exista perioade de epuizare energetică dar vor fi de scurtă durată. Ele provin de la tranzitul planetelor personale însă nu sunt suficiente pentru a provoca boli grave. Cei care totuşi se confruntă cu anumite probleme de sănătate, în 2014 acestea vor scădea în intensitate .
Deoarece Mercur se mișcă foarte repede, el fiind una dintre planetele răspunzătoare pentru sănătate, şi stările de sănătate se vor schimba rapid tot anul, lucru normal pentru nativii Berbec. În schimb, starea de sănătate a unui membru al familiei, mai ales a unui părinte, pare a fi mai delicată în acest an iar intervenţia chirurgicală va fi, în ultima instanţă, metoda de tratament adecvată.
Le-aş propune o cură de purificare, mai precis un regim de detoxifiere . Sănătatea poate fi îmbunătățită prin eliminarea din organism a deşeurilor şi produşilor de catabolism. De asemenea, sugerez o schimbare de dietă cu una mai bună care să implice şi cultivarea echilibrului emoțional și psihologic dar și un hobby creativ. Depresia este cel mai mare duşman al lor. De asemenea, Berbecii au nevoie de mai multă grijă pentru picioarele lor și vor obține rezultate bune prin masaj reflexogen.
Şi soţul sau iubitul pot beneficia de o dietă mai bună,însoţită de evitarea alcoolului, a consumului de cafea, a tranchilizantelor sau energizantelor și stări metafizice alternative – tehnici de meditaţie sau de vindecare .
Pentru copiii Berbec statusul postural poate crea probleme deoarece ei cresc foarte repede, în special băieţii. Aşa că o vizită la un chiropractician sau specialist în osteopatie  vor face minuni în ceea ce priveşte îndreptarea coloanei. Şi nu în ultimul rând, exercițiul fizic viguros este la fel de bun ca oricare altă terapie.

Un comentariu: